MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Dosarul mitei de la ISCTR Timişoara - Doar trei dintre cei 17 angajaţi nu au luat şpagă
Recordul de şpagă este deţinut de un inspector care a luat de 43 de ori bani necuveniţi n angajaţii se enervau când nu se făceau plăţile lunare
Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu. Anchetatorii spun că au fost firme care plăteau ”abonamente” lunare de 2.500 de euro pentru ca inspectorii să nu îi controleze în trafic. Discuţiile dintre ei, surprinse în timpul anchetei, arată că ţineau contul încasărilor lunare şi se enervau când nu se respecta termenul de plată.
Printre cei reţinuţi se numără şi şeful ISCTR Timişoara, Ilie Lucian Sîrbu, dar şi adjunctul acestuia, precum şi inspectori de trafic. În acelaşi dosar sunt vizaţi şi cei care au plătit mită.
Procurorii DNA spun că transportatorii au dat lucrătorilor ISCTR Timişoara mită inclusiv în ”abonamente” lunare de 2.500 de euro pentru ca aceştia să nu le facă controale în trafic, la tahograf, la cântar sau la documente şi să elibereze avizele cu prioritate.
În perioada în care procurorii DNA i-au urmărit, decembrie 2024 – aprilie 2025, doar 3 dintre cei 17 angajaţi, câţi are instituţia, nu au luat mită. Dintre cei trei, doi erau detaşaţi în interes de serviciu.
Banii erau primiti de şefii ISCTR Timişoara fie direct, fie prin intermediari, de la firmele de transport. În acelaşi timp, inspectorii de trafic încasau între câteva zeci şi câteva sute de lei de la şoferii care nu respectau legea. De asemenea, inspectorii erau recompensaţi de conducere cu prime consistente de sărbători.
Anchetatorii au stabilit şi că şefii instituţiei ţineau contul încasărilor lunare din ”abonament” şi se enervau când nu se respecta termenul de plată.
”Interlocutor 1: Cum facem?
Interlocutor 2: Ţi-ai luat, ţi-o intrat tot ce trebe?
Interlocutor 1: Pe luna asta, da.
Interlocutor 2: Da, şi ce tre’să faci? Ce? Ce mai trebe acuma?
Interlocutor 1: Mai trebuia de luna trecută de la vecinu’.
Interlocutor 2: Păi şi acolo, luna trecută, ţi-o dat acuma.
Interlocutor 1: Nu, pe ailaltă, o fost februarie, martie.
Interlocutor 2: Păi, stai mă un pic… ianuarie, februarie. Deci pe ianuarie, a luat el doi jumate …(neinteligibil)… abia mi-am scos capul…”, arată stenogramele anchetatorilor.
Recordul de luare de mită este deţinut de unul dintre inspectorii de trafic. Acesta ar fi luat şpagă de 43 de ori. Procurorii DNA nu vorbesc doar de mită în bani, ci şi în diverse produse, sticle de alcool, pietriş, lucrări.
Operaţiunea DNA a fost declanşată după ce s-a făcut un transfer de bani de la una dintre firme către unul dintre inspectori. Imediat după flagrant, anchetatorii au descins la locuinţele suspecţilor, dar şi la sediul ISCTR din Timişoara. În total au fost făcute 30 de percheziţii.
Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Teritorial Timişoara are în subordine judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş.
Atacuri ruseşti cu dronă în Ucraina, în apropierea frontierei cu România
Două aeronave F-16 au executat misiuni de supraveghere şi protecţie a spaţiului aerian
MApN a anunţat joi, după atacurile ruseşti cu dronă în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, că două aeronave F-16 au executat misiuni de supraveghere şi protecţie a spaţiului aerian, precizând cp nu au existat pătrunderi neautorizate în spaţiul aerian naţional.
”Forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de miercuri, 11 iunie, spre joi, 12 iunie, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina (zona localităţii Vâlcov), în proximitatea frontierei fluviale cu România. Sistemele de monitorizare şi supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naţionale au semnalat şi monitorizat ţinte aeriene care au evoluat în spaţiul aerian ucrainean, în proximitatea judeţului Tulcea. Prin urmare, Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei în zona de graniţă din nordul judeţului, fiind transmise, la ora 00.11, mesaje RO-Alert pentru populaţia din această zonă. Indicativul de încetare a alertei aeriene a fost transmis la ora 00.47”, a preciyat joi dimineaţă MApN.
Conform procedurilor, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană, au decolat din Baza 86 Aeriană Borcea şi au executat misiuni de supraveghere şi protecţie a spaţiului aerian al României. Aeronavele de luptă au revenit în bază în jurul orei 01.30.
Sistemele radar ale Ministerului Apărării Naţionale nu au indicat, în niciun moment, eventuale pătrunderi neautorizate ale ţintelor monitorizate în spaţiul aerian naţional. ”Forţele MApN vor executa, în cursul acestei zile, conform procedurilor-standard, cercetări în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a situaţiei din noaptea trecută. De asemenea, structurile aliate sunt informate în timp real cu privire la situaţiile de la graniţă. Ministerul Apărării Naţionale rămâne ferm în acţiunile de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi intră în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, anunţă MApN.
CCR, în motivarea deciziei referitoare la declaraţiile de avere: Documentele, pe proprie răspundere, angajează răspunderea penală doar a declarantului
n protecţia datelor, un reper esenţial în contextul dezvoltării inteligenţei artificiale, se mai arată în motivarea Curţii
Curtea Constituţională a publicat, miercuri seară, motivarea deciziei referitoare la declaraţiile de avere şi interese şi apreciază, între altele, că documentele se depun pe proprie răspundere şi angajează răspunderea penală a declarantului. Nimeni nu poate fi ţinut răspunzător din punct de vedere penal pentru fapta altei persoane. De asemenea, Curtea se referă la protecţia datelor, reper constituţional esenţial, mai ales ”contextul dezvoltării fără precedent a tehnologiilor informaţionale de tipul inteligenţei artificiale şi al proliferării ameninţărilor la adresa securităţii juridice a persoanei”.
CCR explică, în motivarea publicată miercuri seară, că a analizat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.3 alin.(2), ale art.6 alin.(1) lit.d) şi ale art.12 alin.(6) din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate.
Sesizarea a fost făcută de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Curtea precizează că s-au mai dezbătut aspectele vizate, dar actuala sesizare a adus elemente noi. ”În acest sens, Curtea reţine că în cauza de faţă se critică faptul că textul de lege menţionat impune întocmirea declaraţiilor de avere pe propria răspundere, deşi acestea cuprind, pe lângă drepturile şi obligaţiile declarantului, şi pe cele ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere. Faţă de acest conţinut normativ al art.3 alin.(2) din Legea nr.176/2010, Curtea subliniază că, prin ipoteză, declaraţia pe propria răspundere nu poate să vizeze decât informaţii referitoare strict la persoana declarantului, pentru care acesta îşi poate asuma răspunderea, în mod direct şi individual. Declaraţia pe propria răspundere angajează răspunderea penală a declarantului, motiv pentru care aceasta nu poate fi făcută decât în nume propriu, nimeni neputând fi ţinut răspunzător din punct de vedere penal pentru fapta altei persoane. De altfel, însăşi Legea nr.176/2010 precizează, în art.3 alin.(1), că declaraţiile de avere reprezintă acte personale”, se arată în motivare.
Potrivit documentului citat, ”Curtea reţine că instituirea obligaţiei de a declara nu doar drepturile şi obligaţiile proprii, ci şi pe cele ale soţului/soţiei implică asumarea răspunderii personale a declarantului pentru informaţii pe care acesta nu le deţine/nu le cunoaşte în mod direct, ci trebuie să le obţină de la o terţă persoană, respectiv soţ/soţie”.
În ceea ce priveşte prevederile art.12 alin.(6) din Legea nr.176/2010, potrivit cărora Agenţia Naţională de Integritate asigură afişarea declaraţiilor de avere, Curtea face referire, între altele, la protecţia datelor.
”Protecţia datelor vizează protejarea oricăror informaţii referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă, considerate date cu caracter personal. Noţiunea de protecţie a datelor decurge din dreptul la viaţă privată şi ambele sunt esenţiale în păstrarea şi promovarea valorilor şi drepturilor fundamentale”, se arată în document.
Unul dintre riscurile invocate de judecătorii constituţionali este inteligenţa artificială: ” (...) ţinând seama de competenţele Agenţiei Naţionale de Integritate, constatarea neconstituţionalităţii obligaţiei de publicare pe site-ul de internet al acesteia, precum şi pe cel al instituţiei în care declaratul îşi desfăşoară activitatea, a declaraţiei de avere este o expresie a unei realităţi adaptate stadiului actual de evoluţie a societăţii româneşti, în care valorile democraţiei s-au consolidat şi au fost conştientizate la nivel larg, iar protecţia datelor cu caracter personal reprezintă un reper constituţional esenţial, în special în contextul dezvoltării fără precedent a tehnologiilor informaţionale de tipul inteligenţei artificiale şi al proliferării ameninţărilor la adresa securităţii juridice a persoanei prin utilizarea la scară largă a acestor informaţii sensibile”.
CCR a decis că prevederile legale potrivit cărora declaraţiile de avere trebuie să conţină şi bunurile şi veniturile soţilor sunt neconstituţionale, admiţând astfel o sesizare vizând articole ale Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.
”Determină asumarea răspunderii penale a declarantului pentru informaţii pe care acesta nu le deţine/nu le cunoaşte în mod direct”, a argumentat Curtea.
De asemenea, declaraţiile de avere nu vor mai fi publice, Curtea invocând ”concepţia europeană orientată spre necesitatea protecţiei vieţii private şi a datelor cu caracter personal”, dar şi prevederea din Constituţie potrivit căreia ”autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată”.
Decizia Curţii produce efecte pentru viitor şi nu priveşte declaraţiile de avere şi de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial.
Oficialii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au transmis că decizia CCR poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internaţional în ultimii 20 de ani în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii în funcţia publică. De asemenea, poate afecta aderarea la OCDE şi progresele înregistrate de România în cadrul exerciţiilor de monitorizare de la nivelul Uniunii Europene (Raportul privind Statul de Drept) sau Consiliul Europei (Grupul de State împotriva Corupţiei – GRECO)”.
Maramureş: Bărbatul care a căzut în puţul unui lift a murit la spital
Bărbatul care a căzut în puţul liftului unui bloc din Baia Mare, de la etajul al şaptelea, a murit la spital, în urma leziunilor suferite. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul. ”La data de 11 iunie, în jurul orei 22.30, poliţiştii au fost sesizaţi să intervină la un incident petrecut pe strada Independenţei din Baia Mare. Din verificările efectuate până în acest moment, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 50 de ani ar fi căzut în puţul unui lift de la etajul 7 al unui bloc. Bărbatul a fost transportat la spital, iar din nefericire, ca urmare a leziunilor suferite, acesta a decedat”, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş.
Miercuri seară, bărbatul a fost scos de pompieri din puţul liftului unde căzuse, fiind transportat la spital de către echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, intubat. El avea multiple traumatisme, cu diverse fracturi deschise la nivelul membrelor.
Spitalul „Agrippa Ionescu”: Starea de sănătate a lui Ion Iliescu se menţine staţionară
Starea de sănătate a lui Ion Iliescu se menţine staţionară, a informat, joi, Spitalul ”Agrippa Ionescu”, din Capitală, unde fostul preşedinte al României se află internat de luni. Potrivit reprezentanţilor unităţii spitaliceşti, Ion Iliescu a fost supus mai multor proceduri medicale în scop diagnostic şi terapeutic, bine tolerate.
„Domnul Ion Iliescu se află, în continuare, internat în secţia de terapie intensivă, unde beneficiază de îngrijiri medicale complexe din partea unei echipe multidisciplinare. În cursul zilei precedente, 11 iunie, s-au efectuat mai multe proceduri medicale în scop diagnostic şi terapeutic, bine tolerate”, transmite Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu". Conform aceleiaşi surse, sub tratamentul complex administrat, starea generală a fostului preşedinte se menţine staţionară.
Reprezentanţii spitalului anunţă şi că va fi transmis un Buletin de Informare Medicală cu o frecvenţă regulată, respectând confidenţialitatea actului medical, precum şi drepturile şi dorinţa pacientului, precizând că este vorba despre un caz medical în evoluţie.
Ion Iliescu făcea controale periodice la Spitalul Elias. În aprilie 2019, Ion Iliescu a fost operat de medicii de la Institutul ”C.C. Iliescu”, diagnosticul său fiind pericardită lichidiană - tamponadă cardiacă.
În ultimii ani, Ion Iliescu nu a mai avut apariţii publice, el transmiţând însă mesaje pe blogul său. Ultimul astfel de mesaj a fost cel din 19 mai, în care l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru alegerea ca preşedinte.
Nicuşor Dan, întrebat ce îl reţine pe Ilie Bolojan să accepte funcţia de premier: Am un răspuns cu trei litere, dar n-o să dezvălui
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a afirmat, miercuri seară, că există posibilitatea numirii unui premier tehnocat în cazul în care niciunul dintre liderii politici nu-şi va asuma această funcţie.Întrebat, miercuri seară, la Odesa, ce consideră că îl reţine în acest moment pe Ilie Bolojan să accepte funcţia de premier, Nicuşor Dan a răspuns: ”Am un răspuns cu trei litere, dar n-o să dezvălui”.Preşedintele a precizat că rămân în continuare ca ipoteze de lucru varianta rotativei premierilor, cea a unui premier tehnocrat sau premierul politic, el precizând că nu este eliminată niciuna dintre aceste posibilităţi.Întrebat dacă va propune premier tehnocrat în cazul în care niciunul dintre liderii politici nu îşi va asuma funcţia, Nicuşor Dan a declarat că există şi această variantă. Preşedintele a mai afirmat că încă există posibilitatea ca numele premierului să fie făcut public în această săptămână, dar că aceasta nu este o promisiune.Preşedintele Nicuşor Dan susţine că mai sunt de stabilit nişte mecanisme de funcţionare coaliţiei, dar trebuie clarificat şi care va fi raportul dintre premier şi conducerile partidelor.
Diana Stoica (USR): Va exista în mod cert o listă consolidată cu propuneri de desfinţare sau comasare de instituţii
Deputatul USR Diana Stoica a declarat, miercuri, că va exista în mod cert o listă consolidată cu propuneri de desfinţare sau comasare de instituţii, în urma negocierilor de la Palatul Cotroceni. Ea a menţionat că nimeni nu o să vină să dea afară profesori, medici, ci sunt vizaţi cei care taie frunză la câini, instituţii care nu fac nimic pentru români.
”Noi avem un site, oprimjaful.ro, unde de ani de zile se colectează astfel de exemple de instituţii fantomă, care nu produc nimic pentru societate. Acum, fiecare partid, că înţelegerea mea este că aşa se desfăşoară procesul, vine cu propuneri din zona aceasta. Cu unele am înţeles că au fost cu toţii de acord, urmează să ni le prezinte, dar sunt zone unde toată lumea este de acord că se poate reduce significativ activitatea sau desfinţa instituţia”, a declarat deputata USR Diana Stoica, în emisiunea România Politică de la Prima News.
Ea a precizat că liderul PNL Ilie Bolojan a dat recent exemplul ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, nr) adăugând că sunt multe alte zone, precum Academia Oamenilor de Ştiinţe.
”Ele sună bine, sigur, oameni de ştiinţă, wow, nu ştiu câte lucruri s-ar putea face pe zona asta, dar realitatea este că nu produc nimic, doar mănâncă foarte mulţi bani publici, plătiţi de noi toţi sunt acolo în funcţie, deci există şi va exista în mod cert o listă consolidată cu toate aceste propuneri de desfinţare sau de comasare a unor instituţii”, a precizat Stoica.
Deputata USR a menţionat că discursul s-a dus într-o zonă absurdă. ”Nimeni nu o să vină să dea afară profesori, medici, deci nu astea sunt zonele vizate, cele care performează şi oferă servicii publice, ci cei care taie frunză la câini, instituţii care nu fac nimic pentru români”, a mai declarat reprezentanta USR.