Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: De ce a votat Andrei Năstase cu rușii?

Ziarul de Vrancea
25 iun 2019 1170 vizualizări

Liderul Platformei “DA”, care a preluat guvernarea săptămâna trecută la Chișinău, crede că acceptarea Rusiei în ACPE va avea o “influență pozitivă” asupra Moscovei n nici colegii lui de partid nu-i dau dreptate

Andrei Năstase, șeful delegației moldovene la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (ACPE), a încercat ieri să respingă valul de critici împotriva sa după ce a votat la Strasbourg pentru o rezoluție care restabilește dreptul de vot al Rusiei în cadrul organizației. Rusia și-a pierdut dreptul de vot în 2014, când a anexat Crimeea, sprijinind și rebelii pro-ruși din Donbas. Rezoluția adoptată după îndelungi dezbateri de forul de la Strasbourg, în noaptea de luni spre marți, prevede că nici unei țări membre în APCE nu-i poate fi suspendat sau retras dreptul de vot. Pentru s-au pronunțat 118 membri ai APCE, 62 au votat împotrivă, iar 10 s-au abținut. Explicându-și votul într-o postare video pe Facebook, Năstase a spus că reintrarea Rusiei în drepturi va reda și Consiliului Europei posibilitatea să exercite asupra ei „o influență pozitivă”. „Acest vot nu anulează nicidecum rezoluțiile și pozițiile principiale ale tuturor statelor lumii în subiecte precum Crimeea”, a mai spus Năstase.

Opoziția de la Chișinău a sugerat însă că Năstase ar răspunde comenzilor Moscovei, care a sprijinit coaliția de guvernare a socialiștilor cu blocul pro-european ACUM, co-prezidat de Năstase.

„Ce v-au dat, domnule Năstase, rușii pentru această susținere?”, a scris pe Facebook fostul șef al Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu. Unii colegi ai lui Năstase din partidul său Platforma “DA” au spus că îi înțeleg votul, dar ei ar fi votat altfel.

Klaus Iohannis a invitat-o pe Maia Sandu în România

Prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost invitată în România de către Președintele Klaus Iohannis. Anunțul a fost făcut de către Maia Sandu, ieri, în urma convorbirii telefonice pe care a avut-o cu șeful Statului român. “Astăzi am avut o convorbire telefonică cu Președintele României, Klaus Iohannis. I-am mulțumit Președintelui Iohannis pentru sprijinul constant acordat de România cetățenilor din Republica Moldova. Am discutat despre necesitatea avansării în implementarea proiectelor comune dintre România și Republica Moldova. Președintele Iohannis ne-a asigurat de susținerea domniei sale și a României în procesele de integrare europeană a țării noastre”, a spus Maia Sandu. “Îi mulțumesc Președintelui Iohannis pentru invitația de a întreprinde o vizită oficială la București pe 2 iulie. După vizita la București, mă voi afla într-o vizită oficială la Bruxelles pe 4 iulie”, a adăugat premierul moldovean.

Chișinău: Judecătorii Curții Constituționale au demisionat

Judecătorii Curții Constituționale din Moldova au demisionat in corpore, iar încetarea mandatului și vacantarea funcțiilor de judecători vor fi anunțate autorităților competente pentru a desemna noii judecători, arată un comunicat de presă. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, judecătorul Veaceslav Zaporojan a fost abilitat de Plenul Curții Constituționale să exercite atribuțiile administrative ale președintelui Curții până la alegerea noului președinte. “Astăzi, 26 iunie 2019, judecătorii Curții Constituționale au demisionat in corpore. Încetarea mandatului și vacanța funcțiilor de judecători ai Curții Constituționale vor fi anunțate autorităților competente să desemneze noii judecători. Domnul judecător Veaceslav Zaporojan a fost abilitat de Plenul Curții Constituționale să exercite atribuțiile administrative ale președintelui Curții până la alegerea noului Președinte”, se arată în comunicatul Curții Constituționale.

Potrivit legislației, Zaporojan va sesiza autoritățile competente (Parlamentul, Guvernul și Consiliul Superior al Magistraturii) în termen de cel mult 3 zile de când au fost declarante vacante funcțiile, solicitând să numească un nou judecător. Cele trei instituții vor avea la dispoziție 15 zile pentru a numi alți judecători. Acum o săptămână, fostul președinte al Curții Constituționale a Republicii Moldova, Mihai Poalelungi, a demisionat din funcție. De asemenea, magistrații Curții Constituționale și-au anulat hotărârile prin care în 7 iunie au fost declarate neconstituționale deciziile Parlamentului de alegere a Zinaidei Greceanîi în funcția de președinte și de învestire a Guvernului condus de Maia Sandu, dar și de suspendare din funcție a lui Igor Dodone. Ulterior, Igor Dodon și premierul Maia Sandu au solicitat demisia in corpore a magistraților.

Un partid de 4% numește Avocatul Poporului

Renate Weber a fost numită ieri de Parlament în funcția de Avocat al Poporului. Ea a fost propusă de ALDE, partid care nu a trecut pragul la alegerile europarlamentare. Anterior, în dimineața zilei de miercuri, Comisiile juridice ale Senatului și Camerei Deputaților i-au validat, prin vot în unanimitate, pe toți cei trei candidați propuși pentru funcția de Avocat al Poporului, constatând că aceștia au îndeplinit condițiile pentru a candida. Propunerile care au fost avansate de grupurile parlamentare sunt Renate Weber din partea PSD – ALDE, Peter Eckstein-Kovacs, susținut de Opoziție (PNL, USR și UDMR) și Cătălin Voinea Mic, din partea PMP.

Renate Weber a subliniat anterior că, în cazul în care va fi numită Avocat al Poporului, va lua decizii în privința atacării la CCR a unor legi sau ordonanțe de urgență, în urma unor discuții cu adjuncții săi și cu Consiliul consultativ. „Știu ce lucruri mi-ar plăcea să le văd un pic schimbate la instituție, mai ales în ceea ce privește comunicarea publică și ideea că libertățile și drepturile sunt importante și că fiecăruia dintre noi trebuie să ne pese nu numai când e vorba de drepturile noastre, ci și de drepturile celorlalți. Instituția a fost politizată prin schimbările legislative și apoi constituționale din 2003, ea a căpătat competențe în plus față de misiunea ei inițială, apărarea drepturilor și libertăților, și a căpătat competențe în ceea ce privește sesizările de neconstituționalitate ale legilor. Din ceea ce știu eu, Avocatul Poporului din România este singura instituție din Europa care are asemenea competențe”, a spus Weber. Ea a menționat că atenția publică nu a mai fost îndreptată în ultimii ani pe dimensiunea instituției de a apăra drepturile și libertățile cetățenești, ci s-a mutat pe zona atacării la CCR, de către Avocatul Poporului în special, a ordonanțelor de urgență. Fostul europarlamentar consideră că numărul ordonanțelor de urgență trebuie „evitate, reduse la minim”.

DIICOT a cerut de la Parchetul Militar dosarul privind protestul din 10 august

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a solicitat Secției parchetelor militare dosarul privind protestul din 10 august 2018, pentru a studia posibilitatea conexării acestuia cu cel deschis în urma plângerii depuse de Jandarmerie. Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, a declarat că dosarul a fost cerut pentru a vedea dacă există elemente de conexitate între actele și faptele ce formează obiectul urmăririi penale între dosarul de la Secția parchetelor militare și cel de la DIICOT. La DIICOT, există un dosar în care se investighează evenimentele din 10 august, deschis ca urmare a unei sesizări depuse de Jandarmeria Română în septembrie 2018, care a reclamat acțiuni împotriva ordinii constituționale (art. 397 din Codul penal).

De asemenea, Secția parchetelor militare are în lucru un dosar penal, în care sunt cercetați șefii din Jandarmerie care au dirijat acțiunea de intervenție din 10 august 2018 la protestul din Piața Victoriei. Este vorba de colonelul Ionuț Cătălin Sindile, șeful Jandarmeriei Române; colonelul Gheorghe Sebastian Cucoș, prim-adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurențiu Cazan, director general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, dar și secretarul de stat Dan Chirică.

Procurorii militari susțin că “mai multe acțiuni sunt suspectate a se circumscrie unor acte menite să determine și să justifice necesitatea unei acțiuni de restabilire a ordinii publice și să ajute la crearea aparenței unei acțiuni legale de intervenție în forță a unităților de jandarmi pentru evacuarea protestatarilor aflați în Piața Victoriei din București, cu consecința vătămării drepturilor legitime ale majorității protestatarilor privind libertatea de exprimare și libertatea de întrunire prevăzute de Constituția României, Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cu consecința exercitării unor acte de violență nejustificate de situația operativă și de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente - acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual și fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanți la protest”.

Atenționare: Risc ridicat de incendii în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Grecia că Secretariatul General de Protecție Civilă avertizează că există un risc ridicat de incendiu de pădure (grad 4 din 5) începând cu data de 26 iunie 2019, pe fondul temperaturilor ridicate și al intensificărilor vântului, în regiunile: Viotia, Insula Evia, Korinthia, Argolida, Peninsula Attica și Lakonia.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: ^302106728879, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă: ^30 6978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic: ^306906479076. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Puternice incendii de vegetație au avut loc în Grecia în 2018, din cauza temperaturilor extrem de ridicate. Cel puțin 74 de persoane au murit, autoritățile anunțând că vor demola peste 3.000 de clădiri contruite ilegal care au îngreunat intervenția pompierilor.

Un deținut s-a sinucis la Penitenciarul Târgu Jiu

Un deținut s-a sinucis, ieri, la Penitenciarul Târgu Jiu, el fiind găsit spânzurat în celula sa. Cadrele medicale au făcut manevre de resuscitare, dar fără vreun rezultat. Potrivit unui comunicat al Penitenciarului Târgu Jiu, miercuri, în jurul orei 14.00, personalul medical al penitenciarului a intervenit pentru acordarea primului ajutor unui deținut care s-a spânzurat în camera de deținere. Astfel, au fost aplicate manevre de resuscitare până la sosirea echipajului Serviciului de Ambulanță Târgu Jiu, care a preluat procedura, dar în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul, la ora 15.15.

“În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea familiei persoanei în cauză, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu și Administrației Naționale a Penitenciarelor”, au mai precizat reprezentanții Penitenciarului Târgu Jiu.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.