Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Cîmpeanu: Pe 8 noiembrie, școala va începe

Ziarul de Vrancea
31 oct 2021 862 vizualizări

Numărul de teze va fi redus, iar școlile vor fi obligate să raporteze procentul de profesori vaccinați

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, ieri, că școala va începe în 8 noiembrie, dar vineri se va anunța în ce fel se vor susține cursurile, în urma consultărilor cu autoritățile sanitare. Totodată, el a anunțat că s-a luat decizia de a se reduce numărul de teze susținute de elevi. “Două săptămâni de vacanță a fost maximum care poate fi recuperat. Pe 8 noiembrie, școala va începe. Există un document în care s-au prezentat măsuri propuse spre aprobare. Ministrul Educației va rămâne consecvent principiului ca școlile să continue în format fizic. Nu voi abdica de la acest principiu. Vom avea consultări cu autoritățile sanitare și vineri vom anunța cum se vor deschide școlile”, a afirmat, luni, Sorin Cîmpeanu. “Am decis să reducem numărul de teze pe care elevi îl vor susține în acest an. La clasa a opta, în loc de 3 teze, 2 teze. Cu prezență fizică”, a precizat Cîmpeanu. El a adăugat că pentru liceu numărul tezelor va fi redus de la 4 la 3.

Teste de salivă pentru elevi

Ministrul Educației a mai anunțat ieri că școlile vor publica rata de vaccinare în rândul personalului unității de învățământ, considerând că părinții trebuie să știe acest lucru. “Toate inspectoratele școlare județene din România au afișat rata de vaccinare la nivelul fiecărui inspectorat. Avem situații îmbucurătoare unde, sunt multe situații, în care rata de vaccinare este peste 90%. De asemenea, la nivelul fiecărui școli va fi afișată, pe site-ul propriu, rata de vaccinare, cu respectarea regulilor GDPR, fără nume, prenume și alte date cu caracter personal, dar este normal ca elevii și părinții să știe atunci când merg la școală care este nivelul de vaccinare al personalului din acea școală. Acest lucru l-am solicitat imperativ să fie făcut public în cursul zilei de astăzi. Am făcut, de asemenea, publică rata de vaccinare în Ministerul Educației, care este, recunosc, sub așteptări, de 66% - 292 de angajați vaccinați dintr-un total de 444. S-ar putea ca acest factor să fie luat în considerare atunci când se va stabili posibilitatea de funcționare a școlii cu prezență fizică”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a mai spus că, de săptămâna viitoare, vor fi disponibile testele pe bază de salivă în școli. “Tocmai ce am avut o discuție cu reprezentanții ONAC. Procedura de achiziție este în curs de finalizare, iar săptămâna viitoare, am primit garanții că vor fi livrate în școli prin intermediul DSU, pe baza repartiției, în funcție de numărul de beneficiari, repartiție pe care Ministerul Educației a transmis-o către DSU, vor fi disponibile testele pe bază de salivă în cursul săptămânii viitoare în școlile din România”, a afirmat ministrul. Întrebat cum se va asigura că aceste teste vor fi folosite, Sorin Cîmpeanu a declarat: “Având în vedere că procedura de administrare a acestor teste este mult mai simplă, îmi exprim încrederea în responsabilitatea părinților, cadrelor didactice, cu privire la utilizarea acestor teste. Mai mult decât atât nu pot garanta pentru milioane de elevi și părinți”.

Ministrul Educației a mai afirmat că sunt peste 300.000 de elevi vaccinați, ceea ce reprezintă peste 25% din numărul elevilor eligibili pentru vaccinare. “Dacă vreți defalcat pe categorii de vârstă, vă spun că am ajuns la 80.000 elevi din categoria de vârstă 12-15 ani și la 223.000 elevi de peste 16 ani”, a precizat Cîmpeanu.

Buzău: O femeie de 33 de ani, nevaccinată și fără afecțiuni, a murit de COVID

n înainte să moară, ea a îndemnat oamenii să se vaccineze

O femeie de 33 de ani, nevaccinată și infectată cu SARS-CoV-2, a murit în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Buzău, deși nu avea alte afecțiuni cunoscute. Cu trei zile înainte de deces, ea a postat un mesaj pe o rețea de socializare prin care îi îndeamnă pe toți cei care nu s-au vaccinat să se imunizeze anti-COVID. “Nu mai stați acasă nicio secundă, prețuiți-vă viața, mergeți și vaccinați-vă. Nu vă mai luați după oameni care sunt contra vaccinului. Poate nu am crezut cu totul în boală, de vaccin mi-a fost frică, acum lupt cu toată puterea mea. Am acasă o familie frumoasă, un copil care nu a stat 5 minute fără mama lui... Fiți responsabili, vaccinați-vă... Eu lupt cu boala, iar cu ajutorul Maicii Domnului și al Domnului nostru voi trece și peste această cruce grea...”, a scris femeia pe Facebook, acesta fiind ultimul său mesaj.

Buzoianca avea 33 de ani, nu era vaccinată și nu avea alte afecțiuni în afara infecției cu SARS-CoV-2. “Pacientă în vârstă de 33 ani din Buzău se prezintă la UPU a SJU Buzău cu simptomatologie respiratorie. Este testată și confirmată cu SARS CoV2 în 20.10.2021 după care a revenit în domiciliu. Starea de sănătate continuă să se agraveze iar în 28.10.2021 revine la spital în stare gravă, fiind internată în secția ATI. Evoluția clinică este nefavorabilă astfel că în 31.10.2021 survine decesul. Comorbidități: fără comorbidități cunoscute”, se arată în raportul de luni al autorităților de sănătate publică. Femeia era mama unui băiețel de circa 2 ani.

Peste 3.000 de români au murit de COVID în ultima săptămână

​În ultimele șapte zile în România au fost raportate 3.070 de decese asociate COVID-19, mai multe decât săptămâna precedentă, un record negativ nu doar în valul 4, ci de la debutul pandemiei și până acum. Amploarea tragediei este cu atât mai mare dacă ne gândim că mai bine de jumătate din localitățile din țară au o populație mai mică de 3.000 de suflete.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat ieri că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat aproape 7.000 de cazuri noi de COVID-19 și au fost raportate 322 de decese, din care 11 din perioada anterioară. La ATI erau 1876 de pacienți. În spital se află 460 de copii, din care 29 sunt la Terapie Intensivă.

Până ieri, 48.073 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

AUR declanșează procedura de suspendare a președintelui Iohannis

inclusiv parlamentari de la PNL ar fi semnat, susține George Simion

AUR a declanșat procedura de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, anunțul fiind făcut ieri, într-o conferință de presă, de co-președintele partidului, George Simion. “Astăzi, 1 noiembrie, la începutul lunii, într-o zi de luni, la fel cum anunțam pe 1 septembrie demiterea lui Florin Cîțu, anunțăm inițierea procedurilor pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Am început colectarea de semnături în rândul parlamentarilor. Ne-au promis de la mai multe partide că vor semna și vom apela la sutele de mii se români care ne contactează și ne roagă să îl dăm jos pe Iohannis” a spus Simion. El a precizat că, pentru a nu mai irosi banii românilor, odată cu anticipatele, se va merge și la referendum. “AUR va strânge semnături în fiecare localitate și în diaspora, că și acolo a strâns multe voturi domnul președintele. Președintele controlează o parte a sistemului, vom merge până la capăt și sperăm că celelalte partide parlamentare nu se vor lăsa intimidate”, a precizat George Simion. El a spus că există deja semnături de la parlamentari PNL.

“Acest demers nu este un moft”, a spus și corepreședintele Claudiu Tîrziu, precizând că șeful statului a încălcat de multe ori Constituția și a făcut partizanat politic. AUR a lansat și un site, josIohannis.ro, unde promovează toate materialele pentru suspendarea președintelui și strângerea de semnături pentru suspendarea sa.

Cum poate fi suspendat președintele României

Procedura suspendării din funcție a președintelui este prevăzută în Articolul 95 din Constituție. Astfel, În cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, Președintele României poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, după consultarea Curții Constituționale. Președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele ce i se impută. Propunerea de suspendare din funcție poate fi inițiată de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor și se aduce, neîntârziat, la cunoștință Președintelui.

Dacă propunerea de suspendare din funcție este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Președintelui. Pe durata suspendării președintelui din funcție, interimatul este asigurat de persoana care ocupă a doua funcție în stat, cea de președinte al Senatului, potrivit Articolului 98 din Constituție.

Potrivit Legii referendumului, au dreptul de a participa la referendum toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepția debililor sau a alienaților mintal puși sub interdicție, precum și a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale. Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.

Articolul 8 din Legea Referendumului prevede că Referendumul pentru demiterea Președintelui României este obligatoriu și se stabilește prin hotărâre a Parlamentului, în condițiile prevăzute la art. 95 din Constituție. Cetățenii care participă la referendum au dreptul să se pronunțe prin “DA” sau “NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: “Sunteți de acord cu demiterea Președintelui României?” Demiterea Președintelui României este aprobată dacă, în urma desfășurării referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate.

Detalii din cazul fetiței moarte la Arad

procurorii au făcut publice imagini ale fetiței n trupul copilei ar fi fost incendiat cu ajutorul unui combustibil

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au făcut publice imagini față și profil ale fetiței găsite moartă lângă un cimitir și au constatat că decesul a survenit unui posibil unui traumatism cranio-cerebral acut. De asemenea, decesul a avut loc cu 24-48 de ore înaintea găsirii cadavrului.

“Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a fost sesizat despre faptul că, în municipiul Arad, în cartierul Bujac, în vecinătatea cimitirului, pe un drum lăturalnic - agricol, a fost identificat un fragment dintr-un membru inferior drept, de natură umană, parțial carbonizat”, se arată într-un comunicat de presă, de ieri, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. La aproximativ 50 de metri de locul unde a fost găsit piciorul copilei a fost identificat și cadavrul acesteia. Trupul “prezenta urme de carbonizare în parte inferioară și lipsa membrelor inferioare. Zona în care a fost descoperit cadavrul a prezentat urmele unei incendieri”, se mai arată în comunicat. “De la fața locului au fost prelevate mai multe urme, respectiv: depozit subunghial de la ambele mâini cât și laba piciorului drept; un fir de păr de cca. 22 cm, identificat în pumnul închis al mâinii drepte; articolele de îmbrăcăminte, parțial afectate de foc; elastic pentru prinderea părului; piese osoase carbonizate, cât și material carbonizat aflat sub cadavru, toate acestea fiind descrise în procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului”, se mai arată în comunicat.

 Procurorii au dispus și efectuarea unei autopsii a cadavrului încă neidentificat.

“În urma efectuării autopsiei medico-legale la care au participat și organele de cercetare penală delegate în cauză s-a stabilit de către medicul legist că victima este de sex feminin, cu vârsta cuprinsă între 5-6 ani, că moartea a fost violentă și s-a datorat posibil unui traumatism cranio-cerebral acut cu prezența unui hematom subdural, data morții datează cu 24-48 ore anterior găsirii cadavrului”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Polițiștii fac cercetări pentru identificarea victimei și fac verificări inclusiv în centrele DGASPC.

București: O femeie, la spital după ce a fost mușcată de un scorpion

O femeie care lucra în bucătăria unui restaurant din Capitală a ajuns la spital, reclamând că a fost mușcată de un scorpion aflat într-o cutie de banane. Poliția a declanșat o anchetă privind nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. “La data de 29 octombrie a.c., Secția 2 Poliție a fost sesizată de o unitate spitalicească cu privire la faptul că, la camera de gardă s-a prezentat o femeie care ar fi fost înțepată de un scorpion, care se afla într-o cutie de banane. La momentul producerii evenimentului, femeia și-ar fi desfășurat activitatea în bucătaria unui restaurant, ulterior scorpionul fiind strivit și aruncat de colegii acesteia”, coform Poliției Capitalei. Femeia se află în afara oricărui pericol și a fost externată.

Vremea în Moldova: 21 de grade la sfârșit de săptămână

Vremea va deveni caldă în a doua jumătate a acestei săptămâni, cu temperaturi maxime care vor ajunge la 22 de grade în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș, iar ploi se vor semnala în special în intervalul 2 - 6 noiembrie, potrivit prognozei publicate ieri de Administrația Națională de Meteorologie.

În Moldova, în primele 2 zile ale intervalului, valorile termice vor fi în limite normale, respectiv o medie de 14 grade pentru maxime și de 4 grade pentru minime. Vremea va deveni caldă în perioada 3 - 5 noiembrie când se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 18-21 de grade și minime în general de 8-11 grade. Ulterior temperatura va scădea, astfel că, până spre mijlocul lunii noiembrie, cu mici variații de la o zi la alta, se vor înregistra medii ale valorilor maxime de 12-14 grade și de 4-6 grade pentru minime.

PSD votează împotrivă, la învestirea Guvernului Ciucă

Forul de conducere al PSD a stabilit, în ședința de ieri dimineață, ca parlamentarii social-democrați să voteze împotriva învestirii Cabinetului Ciucă în Legislativ. Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a anunțat că decizia de a vota împotriva Cabinetului Ciucă a fost luată în unanimitate, la propunerea președintelui Marcel Ciolacu. Potrivit lui Grindeanu, Guvernul minoritar, indiferent în ce componență ar fi, “nu este o soluție în acest moment”.”Noi am propus un guvern de specialiști, pentru câteva luni, pentru a trece peste această perioadă”, a completat el. “Nici măcar ei nu vor ca acest guvern să treacă, vor să rămână pe funcții”, a mai explicat Grindeanu.

PNL a decis că meargă cu un guvern minoritar PNL-UDMR, condus de Nicolae Ciucă, în Parlament. Marți, miniștrii propuși vor fi audiați în comisii, iar miercuri se va da votul pe noul Guvern. Doar PNL și UDMR susțin această formulă, PSD și USR anunțând că nu sunt de acord să voteze Guvernul Ciucă, astfel că șansele ca acesta să treacă de votul Parlamentului sunt minime.

Năsui: Fără USR în coaliția de guvernare, eliminarea pensiilor speciale nu mai este pe lista de priorități

Programul de guvernare depus de premierul desemnat arată că echipa Ciucă nu își asumă eliminarea pensiilor speciale, o promisiune cu care PNL a defilat în campania electorală și pe care, de atunci, a blocat-o alături de PSD, de fiecare dată când USR a pus subiectul pe agenda parlamentară, a afirmat deputatul USR Claudiu Năsui. Nu mai departe de acum câteva săptămâni, în comisiile de specialitate din Parlament a fost un nou vot PNL-PSD împotriva desființării unei categorii de pensii speciale, cea a primarilor de data aceasta, a mai spus parlamentarul. „De ce pentru unii se găsesc mereu bani? Pensiile speciale aproape că s-au dublat în câțiva ani de zile. De la niște sume mari au ajuns la sume astronomice. Iar asta luând în calcul doar lunile ianuarie-septembrie ale fiecărui an. Și urmează să explodeze și mai rău, fiindcă în curând vor intra și primarii pe lista pensionarilor speciali pe care îi susținem din banii contribuabililor. În campania electorală toate partidele clamau că vor elimina pensiile speciale unul mai repede decât altul. S-a dus campania, s-a dus și promisiunea. În programul de guvernare care va fi supus la vot săptămâna asta nici măcar nu se mai vorbește despre pensiile speciale. A dispărut total curajul din campania electorală. A rămas doar USR care să vrea să le elimine”, a declarat deputatul USR Claudiu Năsui, conform unui comunicat de presă al partidului.

În 2021, doar pentru perioada ianuarie-septembrie, s-au cheltuit de la bugetul de stat pentru pensiile speciale 8,123 miliarde lei, mai spune sursa citată. Spre comparație, tot pe primele nouă luni din anul 2020, pensiile speciale au mâncat din bugetul de stat 7,502 miliarde lei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.