Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Câți medici de urgență are România

Ziarul de Vrancea
24 oct 2022 578 vizualizări

În Călărași și Giurgiu există doar câte 4 medici de urgență, iarîn Ilfov și Buzău câte 5

Dr. Mihai Grecu, șeful UPU SMURD Timiș afirmă că există deficit de medici de urgență la Spitalul Județean Timișoara, în proporție de 30, 35 %. Medicul spune că ultimul referat pe care l-a făcut avea în vedere cel puțin încă 3 medici și 6 asistente. Situația lipsei medicilor de urgență este una cronică în sistem, susține Mihai Grecu, iar unul dintre factorii din cauza căruia sunt mai puțini specialiști în acest domeniu este epuizarea fizică și psihică pe care o presupune această meserie. Medicina de urgență este o specialitate grea, subliniază el. Conform estimărilor președintelui Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, necesarul de urgentiști se situează între 300 și 500 doar pentru spitale, fără a lua în calcul serviciile de ambulanță. „Nu s-a ajuns așa acum, situația este una cronică, trenează de mai mult timp și practic, din când în când, se acutizează. În niciun caz nu am ajuns vreodată la un status satisfăcător din punctul ăsta de vedere. Medicina de urgență este o specialitate grea, este o specialitate în care se intră poate cu mirajul cazurilor grave, al activității de prespital, fie terestru, fie prespital aerian, există multe lucruri atractive în medicina de urgență, doar că atunci când începi să lucrezi efectiv și vezi că practic partea asta spectaculoasă care îți oferă satisfacții este undeva la 30% din activitatea pe care tu o faci, iar restul este o activitate de rutină, care te macină, de probleme administrative, de probleme pe care le ai fie cu pacienții, fie cu aparținătorii, fie cu colegii din spital când încerci să rezolvi un caz, asta demoralizează și există o rată de abandon în specialitate, dintre tinerii colegi medici rezidenți care iau specialitatea, o bună parte renunță sau își schimbă specialitatea pentru că nu fac față unei astfel de presiuni”, a explicat medicul. Nu salariul este cel mai important factor în alegerea acestei specialități, spune dr. Grecu. El aduce în atenție din nou fenomenul de burnout în medicina de urgență, care poate apărea și din cauza fapului că un volum imens de muncă este împărțit pe un număr mic de oameni. „Nu poți nici să transformi medici de familie în medici de urgență, spune Dr. Grecu. „Chiar dacă sunt mai puțini ca în alți ani, încă există medici urgentiști care aleg să lucreze în spitale din străinătate, a mai spus acesta, iar acest lucru pune presiune pe cei care rămân, mai puțini. „Nu cred că motivația este cea financiară, nu întru totul, în plus față de asta un medic de medicină de urgență întotdeauna este legat de o structură spitalicească unde să-și desfășoare activitatea, nu are posibilitatea ca alți colegi din specialități, cardiologie, chirurgie generală, ginecologie, să aibă și cabinet, să lucreze și în privat, și în spital, noi toate pe care le facem le facem în legătură cu spitalul. Problema până la urmă este în travaliul pe care îl depui și care, la un moment dat, te face să clachezi, fenomenul de burnout în medicina de urgență, epuizarea profesională este semnificativ mai mare decât în alte specialități”, a explicat pentru News.ro dr. Mihai Grecu.

“Salarizarea este destul de bună”

Distribuția medicilor de urgență în țară, conform datelor furnizate de Colegiul Medicilor din România, arată Bucureștiul, Timișul, Iașul, Clujul, în fruntea clasamentului, cu cei mai mulți medici de urgență. Există însă județe care numără doar câțiva medici de urgență, printre care Buzău, Călărași, Ialomița și Ilfovul. Astfel, în Călărași și Giurgiu există doar câte 4 medici de urgență, iar în Ilfov și Buzău câte 5.

Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor România, spune că în acest domeniu situația nu este chiar atât de gravă față de alte domenii, că există specialiști, dar că aceștia sunt distribuiți cel mai mult în centrele universitare. Una dintre problemele din sistemul de urgență este supraîncărcarea camerelor de gardă, spune medicul. „La ora actuală avem 1112 medici de urgență, dar pe lângă ei mai avem medici de familie care au trecut printr-un modul de competență care le dă posibilitatea să facă asistență pe salvare, este un modul de asistență prespitalicească, și de asemenea mai avem medici de familie care au încă un modul în plus numit modul de asistență spitalicească. Peste 50 la sută dintre medicii de urgență sunt concentrați în zonele universitare. Sunt județe cu un număr redus de medici. Dar activitatea lor e oarecum compensată cu ajutorul medicilor de familie”, a spus Coriu. El spune că ar fi necesari cel puțin 300 de urgentiști doar pentru unitățile de primiri urgențe și în compartimentele de primiri urgențe din spitale. “Salarizarea este destul de bună, cred că principala problemă este gradul de încărcare a acestor medici, suprasoliciarea lor, cred că o soluție de care s-a tot vorbit este crearea centrelor de permanență. Care să funcționeze practic în paralel, pot să fie într-o clădire vecină, urgențele minore pot fi rezolvate în aceste centre de permanență”, a explicat pentru News.ro președintele Colegiului Medicilor din România.

Gabriel Zetea (PSD): Și mâine ne-am asuma conducerea Ministerului Energiei

Deputatul PSD Gabriel Zetea a declarat, ieri, la RFI, că partidul și-ar asuma conducerea Ministerului Energiei și mâine, el arătând că “știu ce au de făcut acolo mult mai bine decât știe Virgil Popescu”. Întrebat dacă PSD și dorește Ministerul Energiei, Gabriel Zetea a răspuns: “Acuma, nu că-și dorește, PSD își dorește, sigur, oricare dintre domeniile importante care afectează astăzi economia României și dorește să le conducă și PSD știe că are soluții mult mai bune decât are Virgil Popescu în conducerea Ministerului Energiei. Deci din acest punct de vedere, da, mâine ne-am asuma conducerea Ministerului Energiei, venind cu soluțiile pe care le spunem deja de doi ani de zile, venind cu o reglementare a pieței, stabilirea unui preț fix pe piața energiei, acum, în acest moment, preț care să ofere predictibilitate mediului economic, care astăzi, având în vedere volatilitatea prețului pe piață, nu poate să-și facă deloc un plan economic”.

Deputatul PSD a precizat că nu vor cere acest lucru în mod direct. “Am spus că avem dorința și putem să ne asumăm, știm ce avem de făcut acolo mult mai bine decât știe Virgil Popescu. Nu știu acum ce o să facă președintele Marcel Ciolacu în această discuție pe care o va avea cu PNL. Dacă poate să obțină acest minister, ar fi foarte bine, l-aș aplauda”, a menționat el.

Zeci de posturi la Ambulanța Neamț, „cumpărate” cu sume între 5.000 și 10.000 euro

Fostul manager al Serviciului de Ambulanță Neamț Dan Dorin Morenciu a fost trimis în judecată de DNA, alături de mai mulți angajați, într-un dosar privind modalitatea prin care 22 de persoane au reușit să ocupe, pe o perioadă nedeterminată, posturi în instituție. Fostul șef al Ambulanței este acuzat de procurori că ar fi cerut de la cele 22 de persoane sume cuprinse între 5.000 și 10.000 euro (în total 125.000 euro) și ar fi primit 82.000 euro pentru a le declara admise la concurs.

DNA a anunțat marți trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Dan Dorin Morenciu, la data faptei manager general interimar al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț, pentru luare de mită în formă continuată (22 acte materiale). De asemenea, au fost trimiși în judecată, în libertate: Mihaiela Cojocariu, la data faptei reprezentant al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și membru în comisia de examinare, pentru luare de mită, Elena Preda, la data faptei asistentă șefă în cadrul S.A.J. Neamț, pentru complicitate la luare de mită, în formă continuată, Ionuț Doarbeș, la data faptei angajat în cadrul S.A.J. Neamț, pentru complicitate la luare de mită, precum și 12 angajați acuzați de dare de mită.

Procurorii au dispus măsuri asigurătorii, iar dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Neamț. În acest dosar, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu 13 inculpați, angajați ai Serviciului de Ambulanță Județean (S.A.J.) Neamț și candidați la concurs acuzați de infracțiuni de dare și luare de mită, comise în forma autoratului și a complicității. Cei 13 au declarat expres că recunosc comiterea faptelor, au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost începută urmărirea penală și au fost de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, cuprinse între 1 an și 6 luni și 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare.

O persoană a murit și șapte au fost rănite într-un accident în Dolj

O persoană a murit și alte șapte au fost rănite, marți dimineață, într-un grav accident rutier în județul Dolj în care au fost implicate două autoturisme și o căruță. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dolj a anunțat că pompierii au fost solicitați să intervină, marți, la un accident rutier produs în localitatea Mârșani. La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, două ambulanțe ale Serviciului Județean și elicopterul SMURD.

Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj a transmis că evenimentul rutier a avut loc pe DJ 604 A, iar în accident au fost implicate două autoturisme și o căruță. În urma accidentului, un bărbat de 54 de ani a murit și alte șapte persoane au fost rănite. Victimele au fost duse la spital.

WhatsApp a picat la nivel global, marți dimineață

Aplicația WhatsApp a avut probleme ieri dimineață, timp de aproximativ două ore, conform rapoartelor utilizatorilor din întreaga lume, centralizate de site-ul downdetector.com. Potrivit Down Detector, problemele au apărut în jurul orei 09:40, ora României. Cei mai mulți utilizatori au reclamat că nu pot trimite mesaje și nu se pot conecta, în timp ce unii dintre aceștia au spus că au probleme cu primirea mesajelor.

Doi bărbați au murit după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren

Doi bărbați au murit, marți, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, la o trecere la nivel cu calea ferată din municipiul Pitești. Accidentul rutier grav s-a produs pe strada Găvenii din Pitești, la o trecere la nivel fără bariere, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 52 de ani, din Pitești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Găvenii (…), în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, la trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere, semnalizată corespunzător, a intrat în coliziune cu un tren personal, condus de un bărbat de 26 de ani, din Pitești, mecanic de locomotivă”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeș. Conform aceleiași surse, în urma accidentului a rezultat decesul șoferului și al unui bărbat de 69 de ani, din Bascov, pasager pe locul din dreapta față al autoturismului. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.