MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Băsescu, despre prezidențiale: Singura peste partid e doamna de la USR
Ce joc crede fostul șef al statului că face Marcel Ciolacu
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că ”viaţa publică în momentul de faţă nu are nişte locomotive”, referindu-se la posibilii candidaţi pentru alegerile prezidenţiale. El observă că Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă sunt cotaţi cu procente sub cele ale partidului. Băsescu crede că liderul PSD va aştepta cât de mult poate pentru a accepta candidatura la alegerile prezidenţiale, pentru a forţa mâna partidului. ”Cred că Ciolacu nu s-a hotărât încă pentru că face un joc intern şi are dreptate să-l facă. Vrea să ducă lucrurile până la limita la care se poate anunţa candidatul şi apoi să le spună – «văd că nu avem pe altcineva. Vă scot din încurcătură, dar îmi garantaţi că rămân preşedintele PSD şi premier – dacă este cazul». Sunt convins că ăsta este jocul pe care-l face acum Ciolacu, îi ţine acum în tensiune”, a declarat, duminică seară, Traian Băsescu, la România TV, referindu-se la candidatura liderului PSD la alegerile prezidenţiale.
Potrivit lui Băsescu, ”viaţa publică în momentul de faţă nu are nişte locomotive”. ”Ciolacu este sub partid, ăstalaltul – generalul este şi el mult sub partid. Pradoxal, singura care este puţin peste partid e doamna de la USR, doamna Lasconi”, a adăugat fostul şef de stat.
Întrebat dacă Elena Laconi poate ajunge în turul al doilea, Băsescu a afirmat: ”Dacă nu se pun cap la cap cu toate partiduleţele, partidele, este greu”.
Întrebat de ce fel de preşedinte avem nevoie în acest moment, Băsescu a declatrat: ”Dacă vă spun părerea mea, o să spuneţi că nu trebuie un preşedinte dictator (...) Eu dacă aş fi preşedinte aş cere reintroducerea stagiului militar, aş pune instituţiile pe fugă, le-aş alerga să nu mai avem debandadă, aş reduce masiv aparatul bugetar”. El a reterat ideea că este nevoie de armată puternică deoarece ”cu securitatea naţională nu te joci”.
Se unesc suveraniștii?
Fostul preşedinte mai consideră că, dacă partidele suveraniste vin cu un al treilea candidat la alegerile prezidenţiale, care să nu fie Diana Şoşoacă, George Simion sau Cozmin Guşă, atunci preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, nu are nicio şansă să intre în turul doi. ”Mă uit însă cu atenţie la o eventuală unire a celor două partide suveraniste, al doamnei Şoşoacă şi AUR. Dacă se întâmplă acest lucru şi ei ajung la concluzia să aibă un al treilea candidat, dar nu mă refer la Guşă, un al treilea nu doamna Şoşoacă şi nu Simion, un al treilea candidat, poate să-l ia pe Cristi Diaconescu, spre exemplu, Ciucă nu are nicio şansă să intre în turul doi. Nicio şansă”, a afirmat Traian Băsescu.
Întrebat dacă preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, are şansă să intre în turul doi al alegerilor prezidenţiale, Băsescu a răspuns: ”Ciolacu da, mai ales dacă nu intră Geoană”.
Tragedie la Hunedoara: Cinci morţi, într-un accident rutier
Maşină a intrat într-un cap de pod, iar toţi ocupanţii acesteia au murit
Cinci bărbaţi au murit, duminică seară, într-un grav accident rutier produs în apropiere de Geoagiu, judeţul Hunediara. O maşină a intrat într-un cap de pod, iar toţi ocupanţii acesteia au murit. Un biciclist de 15 ani a fost rănit.
”Cinci persoane au decedat şi o alta a fost grav rănită în urma unui grav accident rutier produs în această seară în localitatea Gelmar, aparţinătoare oraşului Geoagiu. Ajunşi la locul accidentului, pompierii Detaşamentului Orăştie au acţionat cu 2 echipaje de intervenţie şi unul de prim ajutor, iar la faţa locului au fost direcţionate şi echipaje de poliţie, jandarmi şi două ambulanţe ale Serviciului de ambulanţă Judeţean Hunedoara”, a transmis ISU Hunedoara.
Sursa citată a precizat că s-a constatat că un autoturism a intrat într-un cap de pod, iar toţi cei 5 ocupanţi ai autovehiculului, bărbaţi, erau decedaţi. ”O altă persoană, un biciclist în vârstă de 15 ani, aflat în trafic, a fost rănit, iar o femeie a suferit un atac de panică. Ambulanţele SMURD şi ale S.A.J. au transportat persoanele rănite la spitalele din Orăştie şi Deva”, a mai transmis sursa ctată.
Timişoara: Jandarm găsit împuşcat în zona capului, în locuinţa sa
Un tânăr de 24 de ani, jandarm, a fost găsit împuşcat în zona capului, cel mai probabil cu arma din dotare, în locuinţa sa situată chiar lângă Inspectoratul de Jandarmi Timişoara, unde acesta lucrează. El se afla în stare gravă şi a murit apoi la spital.
Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Timiş au precizat că jandarmul de 24 de ani, care a fost găsit împuşcat în zona capului, a fost declarat apt la ultima testare psihologică. ”În data de 12 august 2024, în jurul orei 07:40, efectivele din cadrul echipajului de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş, observând că un coleg nu s-a prezentat în serviciu, s-au deplasat la adresa subofiţerului, unde bărbatul a fost găsit cu o plagă împuşcată în zona capului. La faţa locului a sosit un echipaj SMURD cu medic pentru acordarea măsurilor de prim-ajutor şi o echipă de cercetare la faţa locului, fiind sesizat şi Parchetul Militar Timişoara de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara. La ultima testare psihologică, jandarmul în vârstă de 24 de ani, a fost declarat apt pentru executarea serviciului”, a transmis IJJ Timiş.Din primele date se pare că tânărul s-a rănit cu arma din dotare.
Agent Green: Se taie ultimii giganţi din pădurea României
Organizaţia Agent Green a atras atenţia, duminică seară, că se taie ultimii giganţi din pădurea României, deşi aceste păduri sunt singurul scut climatic al ţării.
”Sunt giganţi din păduri virgine cărora Guvernul le-a refuzat includerea în Catalogul Pădurilor Virgine pentru că au hotărât că acel catalog nu va include mai mult de 1% din pădurea României, deşi aveam 8% de astfel de păduri bătrâne”, au scris, duminică seară, pe Facebook, reprezentanţii Agent Green.
Potrivit acestora, ”în această vară, când lumea este în vacanţă, statul execută tăieri de panică, de teamă că Agent Green va câştiga meciul cu Comisia Europeană prin care să oblige Ministerul Mediului să protejeze strict pădurile primare şi seculare”. ”Agent Green va termina în această lună raportul asupra tăierilor de panică al ultimilor arbori gigant şi va expune internaţional ruşinea şi prostia României cu speranţa ca măcar presiunea internaţională să mai salveze câteva păduri bătrâne nepreţuite”, a mai transmis organizaţia.
Fetiţa de un an şi opt luni care a căzut de la etajul al nouălea al unui bloc din Deva a murit la spital
Fetiţa de un an şi opt luni care a căzut, duminică, de la etajul al nouălea al unui bloc din Deva a murit la spital. IPJ Hunedoara a anunţat, duminică seară, că fetiţa de un an şi opt luni care a căzut de la etajul al nouălea al unui bloc din Deva a murit.
Decesul a survenit la spital, deşi echipele medicale au făcut manevre de resuscitate timp de două ore. Incidentul s-a produs într-un moment de neatenţie al părinţilor, iar poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz. Deocamdată, nu au fost anunţate concluzii preliminare ale verificărilor.
Constanţa: Un bărbat a fost arestat preventiv după ce şi-a înjunghiat nepotul
Un bărbat din judeţul Constanţa a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-a înjunghiat nepotul şi este anchetat pentru tentativă de omor. ”Din cercetări a reieşit faptul că, la data de 8 august, un bărbat, de 68 de ani, l-ar fi agresat fizic pe nepotul său, de 42 de ani, cu un obiect tăietor-înţepător. Fapta ar fi avut loc în locuinţa persoanei vătămate, din comuna Valu lui Traian”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru tentativă la infracţiunea de omor. El a fost prezentat apoi instanţei care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.