Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Asociațiile anti-DNA trec Prutul și o atacă pe Maia Sandu

Ziarul de Vrancea
29 iun 2021 813 vizualizări

Trei asociații de magistrați, care lăudau legile justiției modificate de cuplul Dragnea-Toader, sunt intens promovate de propaganda rusă după ce au criticat o decizie a președintelui pro-european de la Chișinău

Asociația Magistraților din România (AMR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Asociația Procurorilor din România (APR) – trei organizații românești care susțin controversata Secție Specială și critică rapoartele MCV ale Comisiei Europene – o atacă dur pe Maia Sandu, președinta pro-europeană a Republicii Moldova.

Într-un comunicat de presă publicat de site-ul Stiripesurse, apropiat de PSD, și preluat imediat de Sputnik, organul oficial de propagandă al Rusiei, cele trei asociații o acuză pe Maia Sandu că ar vrea să își subordoneze justiția din Moldova.

Reacția celor trei asociații a fost provocată de revocarea de către Maia Sandu a unui decret semnat de fostul președinte pro-rus Igor Dodon în ultimele zile de mandat, prin care acesta îl numea pe controversatul judecător Vladislav Clima președinte al Curții de Apel Chișinău. Clima a făcut parte din completul de judecători care a invalidat rezultatul alegerilor pentru Primăria Chișinău din 2018, câștigate de Andrei Năstase. Același Clima s-a remarcat prin apărarea unor magistrați moldoveni acuzați de corupție, potrivit TV8.

De remarcat că Maia Sandu a semnat decretul de revocare a lui Vladislav Clima pe 28 mai, cu mai bine de o lună în urmă, iar reacția celor trei asociații de magistrați a venit abia pe 30 iunie.

Moldova este în plină campanie electorală înainte de alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Maia Sandu, președinta Republicii, este ținta atacurilor tuturor concurenților electorali, cu excepția PAS – partidul pe care l-a fondat. Atacurile competitorilor politici, mai cu seamă ale partidelor pro-ruse conduse de Igor Dodon și Ilan Șor, vin pe fondul sondajelor care dau ca favorit detașat în sondaje partidul pro-european și pro-reforme PAS. De altfel, portalul Sputnik a preluat acuzațiile aduse de cele trei organizații cu titlul “NUCLEARA Maia Sandu, acuzată grav de magistrații din România!”

Lenți, fostă colegă cu rectorul UAIC Iași

Asociația Magistraților din România (AMR) este condusă de judecătoarea Andreea Ciucă de la Curtea de Apel Târgu Mureș, una dintre “victimele” PNA.

În 2003, fosta președintă a Tribunalului Mureș, Andreea Ciucă, a fost acuzată de luare de mită de procurori. Judecătoarea a fost prinsă în flagrant cu banii primiți de la un politician local, dar a susținut că a fost vorba de un împrumut. Ciucă a fost chiar arestată de procurori (la vremea respectivă, aceștia puteau să emită mandate de arestare), însă a fost eliberată de Instanța supremă. Judecătoarea Andreea Ciucă a fost achitată definitiv în 2010 de un complet de 9 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) este condusă de judecătoarea Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea.

În 2014, judecătoarea Florica Roman a fost trimisă în judecată de DNA Oradea, alături de alți 3 judecători, pentru că ar fi încercat să ajute un inculpat condamnat pentru tentativă de viol. Potrivit DNA, judecătoarea ar fi primit bani, păstrăvi și whisky și ar fi pretins un ceas vechi cu cuc ca să intervină pe lângă colegii ei, astfel încât inculpatul să nu execute pedeapsa de 2 ani și 8 luni de închisoare. În 2015 însă, dosarul judecătoarelor a fost restitut la DNA, iar ancheta a fost preluată de procuroarea Florentina Mirică de la București, care a clasat acuzațiile în 2017.

Ulterior, judecătoarea Roman a formulat plângere la Secția Specială împotriva procurorilor DNA Oradea care ar fi „terorizat-o”.

Asociația Procurorilor din România (APR) este condusă de procuroarea Elena Iordache, zisă Lenți. Ea a instrumentat inițial dosarul procurorilor DNA Ploiești, Lucian Onea și Mircea Negulescu, zis Portocală, înainte să fie înființată Secția Specială. Elena Iordache este și cea care, în 2016, a început urmărirea penală pentru spălare de bani împotriva fostului președinte al României, Traian Băsescu. Procuroarea a dat clasare 6 luni mai târziu, după ce l-a chemat pe fostul președinte de câteva ori la audieri în calitate de suspect. Ea a fost colegă de facultate, la Iași, cu fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, actualul rector al UAIC.

Proiect USR PLUS: Abuzatorii de copii, interziși în funcții publice

Deputații USR PLUS Diana Stoica, Cătălin Teniță și Monica Berescu au depus un proiect de lege în Parlament care prevede ca persoanele condamnate definitiv pentru infracțiuni grave comise împotriva copiilor să nu mai poată candida la alegerile locale și parlamentare.

„Deși lucrau la un pachet de legi mai amplu pentru protecția copiilor împreună cu organizația Salvați Copiii România, deputații USR PLUS au decis să depună această propunere de urgență, în contextul în care au primit foarte multe mesaje din partea cetățenilor îngrijorați de rezultatul alegerilor de duminică, când Bogdan Davidescu, primarul comunei Șotrile din Prahova, condamnat pentru pornografie infantilă, a fost reales. Peste 50 de parlamentari au semnat deja pentru a susține această inițiativă”, arată un comunicat de presă al forrmațiunii.

Conform sursei citate, unul din cinci copii din Europa cade victimă unei forme a abuzului sexual, iar 90% din aceste cazuri nu ajung vreodată în atenția poliției sau a instanțelor. În România, subraportarea abuzului sexual comis asupra copiilor este la un nivel acut: deși 800 de fete sub 15 ani devin mame în fiecare an, doar 300 de inculpați pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor ajung să fie trimiși în judecată.

ÎPS Teodosie, despre educația sexuală: Nu îi dai copilului cuțitul să se joace că el

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie afimă, referindu-se la educația sexuală în școli, că nu poți să îi dai copilului cuțitul să se joace că se va răni și consideră că educatorii, psihologii și oamenii de credință trebuie să își spună acum cuvântul deoarece societatea noastră are nevoie de înțelepți, iar fără aceștia intră în degringoladă.

 “Nu mai sunt criterii după vârstă. Minorii, care totdeauna au fost tutelați de părinți sau de tutorii lor, care nu aveau părinți, acum se ridică această tutelă și acest drept al părinților. Elevii minori au drepturi de majori. Este o anomalie. Nu poți să îi dai copilului cuțitul să se joace, că el se va răni și de la aceste lucruri pe care nu le înțeleg și care pot fi folosite instinctual și părinții până acum i-au păzit pe copii să nu își dezvolte niște instincte fiind minori, care ar putea să le aducă mari prejudicii morale și structurale, sigur elevii sunt lăsați fără o tutelă, ceea ce este imposibil de acceptat, astfel încât aș vrea ca toți educatorii, psihologii, oamenii de credință, oamenii de bun simț, oamenii care cred într-o minimă morală, cum era și domnul Pleșu cu Minima Moralia, să își spună cuvântul acum pentru că societatea noastră are nevoie de înțelepți. Fără înțelepți, fără oameni luminați societatea noastră intră în degringoladă”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului, într-o emisiune la Radio Dobrogea.

Klaus Iohannis i-a decorat pe supraviețuitorii Pogromului de la Iași

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de decorare a lui Musi-Mihail Cernea, Evron Jehuda și Moshe Yassur, supraviețuitori ai Pogromului de la Iași. „Astfel, în semn de deosebit respect pentru suferințele îndurate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru înalta ținută morală de care au dat dovadă de-a lungul vieții, precum și pentru eforturile depuse pentru păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului – o tragedie pe care omenirea nu trebuie să o mai cunoască, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler domnului Cernea Musi-Mihail, domnului Evron Jehuda și domnului Moshe Yassur”, arată Administrația Prezidențială.

Danemarca a cumpărat 1,1 milioane de doze de vaccin din România

Danemarca a ajuns la un acord cu România pentru a cumpăra peste 1,1 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 produs de BioNTech/Pfizer, a anunțat marți seară Ministerul Sănătății de la Copenhaga. Conform unui comunicat, România a vrut să vândă surplusul de doze deoarece cererea de vaccinuri în rândul populației sale este scăzută în acest moment, a declarat ministrul danez al Sănătății, Magnus Heunicke. Institutul Serum a precizat că primele livrări ar putea ajunge în această săptămână. “Cu dozele cumpărate din România, mai mulți danezi se pot vaccina mai rapid”, a spus Heunicke, precizând că este un lucru extrem de important în contextul răspândirii variantei Delta a virusului, mai contagioasă.

Botoșani: Un motociclist de 27 de ani a murit în urma unui accident rutier

Un tânăr de 27 de ani a murit în urma unui accident produs, marți după-amiază, pe raza localității Orășeni Deal, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit sursei citate, tânărul se deplasa cu o motocicleta pe drumul județean DJ 208 C, dinspre Vorona spre Botoșani, iar pe fondul vitezei a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa în același sens. În urma accidentului, motociclistul a fost proiectat pe partea carosabilă. O ambulanță TIM-SMURD a ajuns la fața locului, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, victima nu a putut fi salvată. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Șoferul mașinii lovite de motociclist are 42 de ani și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Alte 20.800 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat, miercuri, că 20.800 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, 9.977 cu prima doză. S-au raportat 11 reacții adverse, 122 fiind în analiză. Potrivit CNCAV, de la ultima raportare au fost vaccinate 20.800 de persoane, dintre care 9.977 cu prima doză. 14.362 persoane au primit serul Pfizer, 744 pe cel de la Moderna, 542 cu AstraZeneca și 5.152 cu Johnson&Johnson.

Din 27 decembrie au fost vaccinate 4.725.239 persoane, dintre care 4.530.387 cu schema completă. De la debutul campaniei de vaccinare s-au raportat 16.587 reacții adverse, 11 în ultimele 24 de ore. De asemenea, 122 de reacții sunt în curs de analizare. Până acum, România a folosit 8.958.089 doze de vaccin.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.