MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Anticorupția în România: Cum să prinzi un baron local după 30 de ani
Dumitru Buzatu, cel mai influent politician din Vaslui din 1992 încoace, și-a găsit “nașul” vineri seară, în urma unui flagrant al DNA Iași n
Dumitru Buzatu, unul dintre cei mai vechi lideri PSD și șeful Consiliului Județean Vaslui, a fost prins în flagrant vineri seară de DNA Iași pe când primea mită 1,25 milioane de lei.
Potrivit procurorilor, este vorba despre o mită dată pentru continuarea drumului strategic Bârlad – Laza – Codăești, un drum a cărui valoare totală de execuție depășește 222.000.000 lei.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: “În perioada 08.05.2023 - 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui astfel încât contractul să se deruleze în bune condiții (plată facturilor).
În contextul menționat mai sus, la data de 22 septembrie 2023, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.”
Biroul Permanent Național al PSD, reunit sâmbătă dimineață în format online, a decis să-l excludă din partid pe Dumitru Buzatu. De asemenea, fosta soție a baronului, senatoarea PSD Gabriela Crețu, a fost suspendată din partid. Și fiul lui Dumitru Buzatu, Tudor Buzatu, a demisionat din guvern. Gabriela Crețu este la al patrulea mandat de parlamentar din partea PSD. Dumitru Buzatu a devenit parlamentar FSN în 1992 și a fost de atunci cel mai influent politician din județul Vaslui.
O altă persoană reținută în dosar
Încă o persoană a fost reținută sâmbătă în dosarul mitei luate de președintele CJ Vaslui, un expert, acuzat și el de luare de mită, dar și de trafic de influență. Potrivit unor surse judiciare consultate de Ziarul de Iași, ar fi vorba despre Radu Judele, fiul fostului șef al DRDP Iași.
Expertul în inginerie și consultanță tehnică ar fi cerut mită de la omul de afaceri din Cluj, martor în acest dosar, ce deține firma contractată de CJ Vaslui pentru reabilitarea unui drum.
Filmul flagrantului
Dumitru Buzatu a primit personal banii marcați de DNA și aflați într-o valiză. El a pus valiza în portbagajul unui autoturism al instituției, fiind prins două ore mai târziu.
„La orele 17.15, (.....) și Buzatu Dumitru s-au ridicat de la masă și s-au deplasat către autoturismele marca (.....) și marca (.....). Buzatu Dumitru a mers la portbagajul (…), iar (.....) la autoturismul (.....), unde a deschis ușa stânga spate și a luat de pe banchetă o geantă maro pusă la dispoziție de către DNA, în care se afla suma de 1.250.000 de lei. Buzatu Dumitru a deschis portbagajul (.....), (.....) a mers către el, i-a întins geanta cu banii, Buzatu Dumitru a luat-o, a pus-o în portbagaj, după care l-a închis”, se arată în documentele DNA.
Șeful CJ Vaslui a fost oprit aproape două ore mai târziu, având banii în mașina Consiliului Județean. „Ulterior, la data de 22.09.2023, în jurul orelor 19.12, autoturismul utilizat de către CJ Vaslui a fost oprit la ieșirea din ferma (.....), în autoturism fiind identificat numitul Buzatu Dumitru însoțit de un conducător auto angajat al CJ Vaslui. Procedând la efectuarea percheziției auto, în portbagajul autoturismului, în partea stângă, a fost identificată o geantă de culoare maro, după cercetarea acesteia putându-se constata faptul că în această geantă se află o sumă de bani în lei, respectiva sumă era compusă din bancnote cu cupiura de 500 de lei”, se arată în referatul DNA.
Buzatu primise 2500 de bancnote de câte 500 de lei, marcate de către anchetatori pentru realizarea flagrantului.
Cine e Emil Savin zis Farmazon, denunțătorul lui Buzatu
Emil Savin zis Farmazon este omul de afaceri care l-a denunțat pe baronul PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu, potrivit referatului cu propunerea de arestare preventivă consultat de site-ul G4media.ro.
Savin a primit calitatea de colaborator cu identitate reală și a fost de acord să poarte tehnică de înregistrare audio-video la întâlnirile cu șeful CJ Vaslui.
Emil Savin zis Farmazon este un rege local al asfaltului. Controlează firmele Transmir și Soragmin care derulează zeci de contracte din bani publici în județul Vaslui, inclusiv cu CJ Vaslui, instituția condusă de Dumitru Buzatu. Potrivit Libertatea, Savin era omul de casă al șefului CJ Vaslui. Pe vremea lui Ceaușescu, Farmazon ar fi fost șoferul unui președinte de CAP.
Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma Soragmin este deținută de o altă firmă, Salcia SRL. La rândul ei, firma Salcia este deținută de surorile Cristina Mădălina Șelaru (fostă Savin) și Stela Mirabela Popică (fostă Savin). Cele două asociate sunt fiicele lui Emil Savin zis Farmazon. Potrivit referatului DNA, Savin este director administrativ la firma controlată prin fetele sale.
Cristina Mădălina Șelaru (fostă Savin) este căsătorită cu Cornel Șelaru, condamnat definitiv în iunie 2018 la 16 ani de închisoare pentru omor. În 2014, bărbatul a trecut cu mașina peste un cioban, pe care l-a urmărit prin lanul de porumb, omorându-l cu sânge rece pentru că păștea oile pe pământul său.
Cealaltă asociată și fiică a lui Farmazon, Stela Mirabela Popică (fostă Savin), este căsătorită cu Eduard Popică, fost prefect și consilier județean, actual deputat PSD. Cei doi au fost cununați de către deputatul PSD Adrian Solomon.
Potrivit referatului DNA, Savin s-a răcit cu Buzatu pe fondul neplății încă din 2021 de către CJ Vaslui a facturilor constructorului Soragmin de aproape 3 milioane de euro. Potrivit DNA, în 2021, firma controlată de Savin realizase asfaltarea drumului în proporție de 80%.
CJ Vaslui a angajat o firmă de consultanță tehnică reprezentată de expertul Radu Judele care a constatat inițial că grosimea statului de asfalt turnat de firma lui Savin nu era cea conformă, nu avea 6 cm peste tot. Prin urmare, CJ Vaslui nu i-a mai achitat firmei lui Savin facturi de aproape 3 milioane de euro. Potrivit DNA, în iunie 2022 și februarie 2023, expertul i-a cerut mita peste 700.000 de lui lui Savin ca sa își ”îndulcească” propria expertiză și să intervină la decidenții CJ Vaslui să îi deblocheze plățile de 3 miloane de euro. În martie și aprilie acest an, expertul Radu Judele chiar ar fi primit acesti bani, potrivit DNA. De altfel, expertul a fost reținut și el fiind acuzat de luare de mită și trafic de influență.
Odată rezolvată problema expertizei, firma lui Savin mai avea doar un pas: să își ia banii restanți de la CJ Vaslui. Aici – potrivit DNA – intervine șeful CJ, Dumitru Buzatu, care îi dă de înțeles lui Savin că îi deblocheză plăți de peste 12 milioane de lei dacă îi dă un comision de 10 la sută.
Porumboiu: Nu poți să ții 20-25 de ani un director de ANAF la un județ
Omul de afaceri Adrian Porumboiu susține că Guvernul nu va putea îmbunătăți colectarea taxelor la bugetul de stat în condițiile în care menține în teritoriu șefi ai ANAF cu o vechime de 20 sau 25 de ani, care „s-au obișnuit cu toate relele de pe lume”. ”La colectare, (guvernanții – n.r.) n-au avut acel dram de inițiativă să înțeleagă că nu poți să ții 20-25 de ani un director de ANAF la un județ. Ăla s-a obișnuit cu toate relele de pe lumea asta, e un fel de vătaf acolo, dar nu poate să-l schimbe, că e ba de la PNL, ba de la PSD. Ei joacă tot timpul o horă acolo”, a spus Adrian Porumboiu la Prima TV.
Omul de afaceri le cere politicienilor să taie banii pentru partide dacă vor să facă economie la bugetul de stat. ”Dacă tot taie, de ce un partid, n-are importanță care, trebuie să ia 36-37 de milioane de euro pe an din bugetul statului? Băieți, dați banii ăia jos, că e criză! Tai de la un om care are 5.000 de lei pe lună?”, a comentat Porumboiu. În 2022, PSD și PNL, partidele care formează coaliția de guvernare, au încasat de la bugetul statului, împreună, în jur de 37 de milioane de euro.
Adrian Porumboiu, om de afaceri cu investiții în domeniul agricol, susține că eliminarea facilităților pentru angajații din construcții și din agricultură va provoca un nou exod al forței de muncă din România. ”Dacă un angajat avea 5.000 de lei brut, lua 4.000 de lei în mână. Dacă avea 6.000 de lei brut, lua spre 5.000 net. Pe salariat nu-l interesează cât îi dai brut, el vrea să vadă ce are în mână. Vor pleca iar”, a declarat Adrian Porumboiu, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV.
Presă: România va bloca Austria la reuniunile NATO ca răzbunare pentru cazul Schengen
România ar bloca participarea Austriei la reuniunile NATO, ca răzbunare pentru veto-ul Vienei față de aderarea României la spațiul Schengen, a scris, sâmbătă, kurier.at.
Potrivit sursei citate, doi ofițeri ai forțelor armate austriece așteaptă de săptămâni întregi acreditarea lor pe lângă Alianță. "Accesul lor este întârziat de România, care a cerut timp de gândire. Publicațiile Salzburger Nachrichten și Oberösterreichische Nachrichten au relatat în edițiile lor de sâmbătă că este vorba de un răspuns la veto-ul guvernului austriac la Schengen", notează Kurier.
Într-un comunicat, un purtător de cuvânt al NATO a subliniat aprecierea Austriei ca partener de lungă durată și a declarat: "Contăm pe România și Austria pentru a rezolva orice problemă bilaterală care ar putea afecta activitatea ofițerilor austrieci din posturile NATO".
Ministerul de Externe de la Viena a declarat sâmbătă că România a cerut mai mult timp, respectiv o prelungire a perioadei de așteptare până la jumătatea lunii octombrie, pentru a lua o decizie privind detașarea a doi ofițeri din cadrul Forțelor Armate austriece la sediul NATO. Detașarea voluntară ar trebui să fie aprobată de toți cei 31 de aliați NATO.
"Nu a fost stabilită o legătură cu chestiunea aderării la Schengen", a mai spus Ministerul de Externe.
În cazul de față, Ministerul Apărării "a contactat birourile NATO relevante prin intermediul reprezentanței militare de la Bruxelles", a declarat Michael Bauer, purtătorul de cuvânt al Forțelor Armate austriece. În plus, se menține un contact strâns cu Ministerul de Externe și cu Cancelaria Federală.
Deși Austria nu este membru NATO, ea este legată de Alianță prin intermediul "Parteneriatului pentru pace" și al operațiunilor conduse de NATO cu mandat din partea Consiliului de Securitate al ONU.
Participarea Austriei la reuniunile NATO a mai fost blocată de Turcia, timp de mai mulți ani, începând cu 2016. Contextul de atunci a fost veto-ul austriac asupra negocierilor de aderare a Ankarei la UE.
O femeie care a sustras 4.000 de lei uitați în fanta unui bancomat a predat apoi banii la Poliție, după ce fotografia sa a fost făcută publică
O femeie de 66 de ani care a sustras suma de 4.000 de lei uitați în fanta unui bancomat de către o bătrână s-a prezentat la Poliție pentru a preda banii, după ce polițiștii au făcut publică fotografia sa. Bătrâna care lăsase banii în bancomat și-a retras plângerea după ce a recuperat întreaga sumă.
Femeia de 66 de ani s-a prezentat la sediul Poliției județene Brașov pentru a preda 4.000 de lei pe care o altă femeie îi lăsase în fanta unui bancomat, în condițiile în care tranzacția a avut loc cu întârziere.
O fotografie a femeii care a sustras banii fusese făcută publică săptămâna aceasta, miercuri, de către Poliția Brașov, care a solicitat sprijinul populației pentru identificarea persoanei care a sustras banii.
„În cursul acestui an persoana vătămată, o femeie în vârstă de 76 de ani, s-a prezentat la un bancomat din zona centrală a municipiului Brașov pentru a-și ridica pensia, însă, după utilizarea cardului bancar, a părăsit zona ATM-ului înaintea eliberării banilor. În acest timp, o altă femeie, care aștepta la rând, a observat că banii au fost eliberați cu întârziere și, după îndepărtarea persoanei păgubite, s-a apropiat de bancomat unde a simulat o tranzacție, după care a sustras întreaga sumă de bani din fanta aparatului, părăsind zona”, transmiteau polițiștii.
Femeia care a ridicat suma de bani care nu îi aparținea s-a prezentat la Poliție după ce a constatat că fotografia sa a fost făcută publică.
„După mediatizarea fotografiei cu persoana căutată, la sediul unității de poliție s-a prezentat o persoană, în vârstă de 66 de ani, care a recunoscut că ea este persoana care a luat banii din fanta bancomatului”, a transmis sâmbătă Poliția județeană Brașov.
Explozie la un apartament din Sibiu. Cel puțin doi morți
ISU Sibiu a intervenit de urgență, duminică dimineață, pe strada Iazului din municipiul Sibiu unde, a avut loc o explozie urmată de incendiu la un apartament situat la parterul unui bloc.
Inițial, au fost evacuate aproximativ 20 persoane. Pompierii au reușit apoi pătrunderea în apartament și au fost găsite două victime decedate.
Cauzele exploziei nu sunt încă elucidate.