Național

Mii de oameni, la pelerinajul de Sfânta Parascheva

Ziarul de Vrancea
11 oct 2018 786 vizualizări

Mulți dintre credincioși au venit din Voluntari, îmbarcați în 170 de autocare

Credincioși din țară și din străinătate au participat, la Iași, la scoaterea în procesiune a raclei Sfintei Cuvioase Parascheva, manifestare religioasă care a avut loc ieri dimineața, în jurul Catedralei Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Un sobor de preoți, condus de Calinic Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a purtat racla cu moaștele Sfintei Parascheva în procesiune. Aceasta a fost apoi depusă într-un baldachin special amenajat în Curtea Catedralei Mitropolitane, urmând ca preoții să oficieze slujba de sfințire a apei și Taina Sfântului Maslu, precum și Sfânta Liturghie.

La procesiune au luat parte peste o mie de pelerini, ce au venit încă din ziua precedentă la Iași pentru a se închina la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Mulți dintre credincioși sunt din Voluntari, ei ajungând la Iași cu 170 de autocare din această localitate.

Ieri, la un rând format pe o distanță de circa 2,5 kilometri așteaptau aproximativ 8.000 de pelerini. Prima persoană care s-a închinat la moaștele Sfintei Parascheva a fost o femeie din Piatra Neamț, aflată la Iași de miercuri dimineață.

Pelerinii care vor merge în aceste zile pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să cinstească și moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina. Moaștele vor fi aduse special la Iași, joi seara, de la o mănăstire din Katerini, Grecia, cu prilejul prăznuirii hramului Sf. Cuvioase Parascheva.

Racla va rămâne afară până când se vor închina toți pelerinii sosiți la Iași

Potrivit tradiției, moaștele Cuvioasei Parascheva și Sf. Mucenițe Ecaterina vor fi scoase vineri seara din Curtea Mitropoliei și purtate în procesiunea ''Calea sfinților'' pe străzile din centrul Iașiului, după care vor fi reașezate spre închinare în baldachinul special amenajat pe esplanada Catedralei Mitropolitane. Racla va rămâne aici până când se vor închina toți pelerinii sosiți la Iași de hramul Sf. Cuvioase Parascheva. Cunoscută și sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva s-a născut în localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliacra din Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Tradiția spune că și-a împărțit hainele și hrana cu săracii, deși era mustrată de părinții ei. După moartea acestora, Parascheva a renunțat la avere și a părăsit casa părintească pentru a intra în monahism la o mănăstire din apropierea Constantinopolului. De aici a plecat la Ierusalim, retrăgându-se apoi în pustiul Iordanului, într-o mănăstire de maici, unde a rămas până la vârsta de 25 de ani, după care s-a întors în satul său natal, Epivat, unde a mai trăit încă doi ani, în post și rugăciune. Moaștele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Tarnovo, iar în secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol. În anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reușit să le aducă la Iași, așezându-le în biserica Mănăstirii ''Sfinții Trei Ierarhi''.

Racla Sfintei Parascheva a fost mutată în Catedrala Mitropolitană la sfârșitul secolului al XIX-lea, în 1888, după ce moaștele au scăpat neatinse din incendiul de la Biserica “Trei Ierarhi". În prezent, moaștele Cuvioasei Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană din Iași. Deși Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în întreaga Patriarhie Română, ea este considerată ocrotitoarea Moldovei.

Canonizarea Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955. Tot atunci a fost stabilită și data de prăznuire a Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.