Național

Mihai Tudose: La Pilonul II s-au descoperit niște comisioane care nu trebuiau luate

Ziarul de Vrancea
3 sep 2017 476 vizualizări

Premierul dă asigurări că sunt bani pentru plata pensiilor

Premierul Mihai Tudose a declarat sâmbătă seara, la Năvodari, că există bani suficienți în bugetul de anul acesta pentru plata pensiilor.

"Sunt bani suficienți și nu există nicio problemă la plata pensiilor. Nicicum nu poate fi vorba să legați Legea pensiilor de bugetul pe anul acesta, fiindcă Legea pensiilor este în lucru și dacă intră în vigoare, intră de anul viitor, nu de anul acesta", a declarat Mihai Tudose în cadrul unei conferințe de presă la Năvodari, la finalul Comitetului Executiv Național al PSD.

În legătură cu Pilonul II de pensie, premierul a precizat că discuțiile pe acest subiect sunt legate de modul în care sunt administrați banii și urmează să se prezinte public rezultatele analizei realizate de Ministerul de Finanțe, Casa Națională de Pensii și ASF, în condițiile în care au fost descoperite "niște mici probleme", "niște comisioane luate mai mult decât trebuia".

"Tot ceea ce înseamnă discuție pe Pilonul II de pensii se face la nivel de Minister de Finanțe, Casa de Pensii. S-au descoperit acolo niște mici probleme, așa cum spunea domnul președinte Călin Popescu Tăriceanu, niște comisioane care au fost luate mai mult decât trebuia. Trebuiau luate în primul an, așa prevede legea, și au luat mai mult timp — aproape 10 ani. Analiza este în curs de finalizare, săptămâna viitoare cred că domnul ministru de Finanțe, împreună cu președintele Casei Naționale de Pensii, cu cei de ASF vor prezenta concluziile, public, să le afle tot românul: câți bani s-au încasat mai mult sau mai puțin pe drept. Dar închiderea pilonului de pensii ... nu se întâmplă așa ceva, nu există naționalizare, sub nicio formă. Toată discuția a fost și are loc, încă, având în vedere interesul suveran al cetățeanului: dacă banii din acest pilon sunt bine administrați", a precizat premierul Mihai Tudose.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.