Național

Medicul Lucan, către o bătrână: “Ai vacă? Da? Atunci vinde-o!”

Ziarul de Vrancea
3 ian 2018 911 vizualizări

Prima întrebare a medicului către pacient era nu “Ce te doare?”, ci “Unde lucrezi?”, susține deputatul USR de la care a pornit dosarul DIICOT n el susține că actualul ministru al Sănătății este neam cu medicul Lucan și l-a favorizat la un control al procurorilor

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat, ieri, că în dosarul medicului Mihai Lucan este implicat și actualul ministru al Sănătății, Florian Bodog, care l-a ajutat pe medicul urolog în timpul unui control, care a fost ”foarte moale”. Ungureanu susține că familiile Lucan și Bodog au legături vechi, printr-o relație de naș care datează din 2007. ”Florian Bodog este un alt dosar. Florian Bodog împreună cu funcționari de la Casă, cu consilierul său, au aranjat ca la un control cerut de DIICOT, funcționari de la Casa de Asigurări să fie cazați la un hotel de cinci stele din Cluj cu încălcarea legii. Acel control a devenit brusc foarte moale”, a afirmat Emanuel Ungureanu, ieri, la ieșirea de la DIICOT.

Întrebat exact care a fost implicarea ministrului, Ungureanu a precizat că nu poate oferi toate datele din dosar, dar a menționat că Bodog a solicitat ca funcționarii să stea la hotelul de cinci stele. ”O să vedeți cine a plătit factura pentru funcționari”, a mai spus Ungureanu. El a afirmat că Florian Bodog ”are legături foarte vechi cu familia Lucan, printr-o relație de naș, legături care datează din 2007”.

Emanuel Ungureanu s-a  prezentat, ieri, la sediul DIICOT unde a adus lămuriri suplimentare la acuzațiile inițiale în cazul Lucan.

Bodog: Ungureanu bate câmpii

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat, ulterior, într-o intervenție telefonică la Digi 24, că deputatul ”bate câmpii” și susține că afirmațiile acestuia ”vin doar ca să mai adauge un cui la sicriul transplantului din România”. ”Domnul deputat bate câmpii. Ministrul Sănătății nu se ocupă de cazarea funcționarilor care pleacă în control, cu atât mai puțin de cazarea funcționarilor de la casa de asigurări, iar controalele care au fost dispuse de mine în acest an au fost făcute în colaborare și la solicitarea DIICOT. Deci, ceea ce spune dânsul sunt simple afirmații care nu au absolut nicio bază reală, ci le face strict pentru a face spectacol și nu știu ce urmărește. Dar va răspunde pentru ele, dacă așa a spus”, a afirmat Florian Bodog. Întrebat dacă se face trafic de organe la Cluj și dacă există “Lucani” în toată România, ministrul Sănătății a spus că el nu are cunoștință de așa ceva. ”Aceste afirmații de genul celor făcute de domnul Ungureanu vin doar ca să mai adauge un cui la sicriul transplantului din România”, a susținut Bodog. Chestionat dacă sunt VIP-uri care intră înaintea altor pacienți pe liste, Florian Bodog a replicat că, în mod sigur, ministrul Sănătății nu gestionează aceste lucruri.

”Lucan lua mita și din aerul din institut”

De pe scările DIICOT, Emanuel Ungureanu a făcut ieri un apel la procurorul general al României pentru a verifica întreg sistemul medical din România, întrucât ”România e plină de Lucani”.  ”Fac un apel să mobilizeze parchetele județene și să vadă cât de frecventă este această practică a jafului banului public și a înșelăciunii și șantajului”, a declarat Emanuel Ungureanu. El a precizat că are dovezi clare cu care poate susține toate afirmațiile pe care le face, având liste cu sute de pacienți, cu nume și prenume care au fost victimele sistemului. ”Ce se întâmplă în România în acest moment este un jaf generalizat pe zona medicală, pe zona direcționării pacienților către clinici private, a unor Dumnezei medicali care profită de statutul lor”, a mai spus Ungureanu.  El a adăugat că le-a adus procurorilor lămuriri referitoare la suspiciunile de luare de mită. ”Lucan lua mita și din aerul din institut. De la lifturile care s-au cumpărat, bancomatul de cafea. Exista un circuit al șpăgii”, a mai afirmat Ungureanu, care vorbește despre ”un cinism si o lăcomie fără măsură”.

Potrivit lui Ungureanu, prima îtrebare a medicului Lucan nu era ”Ce te doare? ”, ci ”Unde lucrezi”. Acesta afirmă că a asistat la o discuție între Lucan și o bătrână care a afirmat că nu are de niciunele. ”Și Lucan a intrebat: «Vacă ai?» «Am.» «Atunci, vinde-o»”, a povestit Ungureanu.

De asemenea, deputatul a afirmat că medicul Lucan a fost ajutat de Emil Boc, care a fost operat la rândul său de medicul clujean și pe care l-a avut consilier personal pe probleme de sănătate. Fostul premier a negat, aseară, că a beneficiat de un tratament preferențial din partea Institutului de Transplant.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.