Meciul din Justiție: Iohannis cere arbitri străini
Președintele solicită ca legile justiției să fie analizate de Comisia de la Veneția și “roagă” Curtea Constituțională să aștepte concluziile magistraților europeni
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, ieri, că trimite la Curtea Constituțională întregul pachet al legilor justiției și sesizează Comisia de la Veneția. El a precizat că, după ce Curtea Constituțională se va exprima asupra actelor normative, va face o nouă analiză a legilor și va decide atunci dacă se impune o nouă reexaminare a celor trei legi de către Parlament. ”Am decis să trimit întregul pachet legislativ înapoi la Curtea Constituțională și, în paralel, să sesizez Comisia de la Veneția. De aceea, fac un apel către Curtea Constituțională de a nu se grăbi și a conlucra cu organismul european care contribuie de aproape 30 de ani la dezvoltarea unui patrimoniu constituțional comun în Europa și care sprijină statele care doresc să pună structurile juridice și instituționale în acord cu standardele și bunele practici internaționale în materie de democrație, preeminență a dreptului și a protecției drepturilor omului, inclusiv prin acordarea unui sprijin constituțional de urgență”, a afirmat șeful statului.
Anterior, în declarația de presă care a durat zece minute, Iohannis a vorbit despre parcursul celor trei legi ale justiției, spunând că nu putem să asistăm pasiv la ”o rescriere din mers a Constituției”.
Președintele a amintit că în toamna lui 2016 a fost campania electorală pentru alegerile parlamentare, iar PSD a ”îmbrobodit poporul cu un program numai lapte și miere”, a câștigat și a ajuns la guvernare, dar a urmat cu totul și cu totul altceva. "A început asaltul asupra justiției din partea PSD. Atunci, probabil vă amintiți, la începutul anului 2017, au venit cu acea infamă Ordonanță de urgență a Guvernului 13. Acea Ordonanță am reușit să o oprim împreună. Sute de mii de români bună credință au protestat atunci în stradă pentru acest lucru. Asaltul s-a mutat în Parlament, iar rezultatul demersului parlamentar de modificare a legilor justiției a ajuns acum și în faza în care se cere promulgarea acestor legi. Procedura originală, ca să nu mă exprim altfel, graba lipsită de orice justificare și modul autoritar în care s-au desfășurat dezbaterile parlamentare au determinat, în final, foarte multă neîncredere. Reforma justiției, cum este clamată de PSD, este în continuare contestată de asociațiile profesionale ale magistraților și trezește mari îngrijorări ale partenerilor externi", a declarat președintele Iohannis.
Zegrean: Comisia dă recomandări
Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean a declarat, ieri, la Digi24, că este dreptul președintelui să sesizeze Comisia de la Veneția, mai ales în condițiile în care, deși s-a exprimat și CCR, majoritatea parlamentară insistă să modifice legile justiției așa cum vrea. Zegrean a precizat însă că recomandările Comisiei de la Veneția sunt doar recomandări și că nimeni nu poate nimeni să oblige Parlamentul să adopte legea într-un fel anume. În privința sesizării CCR, Zegrean a afirmat: ”Este dreptul președintelui să facă acest lucru (...) și este un mijloc al președintelui de a contribui, de a obliga - dacă se poate spune așa - să se adopte legile curate, frumoase și constituționale”. ”Sesizarea Comisiei de la Veneția trebuia făcută de mult, pentru că acolo se lucrează în sesiuni, sunt doar 4 sesiuni pe an. Această Comisie este o comisie a Consiliului Europei. Recomandările Comisiei de la Veneția sunt doar recomandări”, a adăugat Augustin Zegrean. Întrebat ce crede că l-a determinat pe Klaus Iohannis să sesizeze Comisia de la Veneția, deși spunea că nu va face acest lucru, fostul președinte al CCR a declarat: ”Faptul că se insistă în aceeași modalitate de adoptare și în aceleași texte. Poate că președintele a crezut că vor ține seama de ceea ce spune el, de ceea ce spune CCR, de ceea ce spun unii și alții, dar se pare că nu. O țin așa cu ce au hotărât de la început, asta fac mereu. La Curte este o practică destul de bine conturată care spune că un text de lege declarat neconstituțional nu mai poate fi adus într-o altă lege în nicio formă niciodată. Ori, dacă ei insistă și vor neapărat să facă legile cum vor ei, atunci bineînțeles că președintele are tot dreptul să sesizeze Comisia de la Veneția, dar s-ar putea ca și după aceea să facă la fel. Nu poate nimeni să oblige Parlamentul să adopte legea într-un fel anume”.
Pentru CCR, președintele va trebui să formuleze sesizări pentru fiecare lege și să explice ce articole consideră a fi neconstituționale și de ce. De asemenea, există varianta în care consideră că legea în ansamblu este neconstituțională și poate argumenta în acest sens sesizarea, iar Curtea va trebui să analizeze actul normativ în ansamblu, a mai explicat Augustin Zegrean.
Tăriceanu: Iohannis vrea să amâne aplicarea legilor justiției
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, ieri, că judecătorii Curții Constituționale țin cont în judecarea sesizărilor și de recomanările Comisiei de la Veneția, astfel că sesizarea suplimentară a președintelui Klaus Iohannis reprezintă un demers care “încearcă să amâne aplicarea legilor”. “Era de așteptat ca președintele odată ce legile ajung la instituția prezidențială să sesizeze CCR. Nu îmi făceam niciun fel de iluzie că nu va recurge la acest instrument. Nu sunt în măsură să vă spun în mod categoric, dar (...) CCR când face controlul de constituționalitate integrează întotdeauna și recomandările Comisiei de la Veneția, deci sesizarea suplimentară a Comisiei de la Veneția pare mai degrabă un demers care să încetinească sau să amâne momentul punerii în aplicare a acestor legi”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.