Național

Justiție? O zi după gratii după ce a furat 41.000 de euro

Ziarul de Vrancea
18 iul 2017 2146 vizualizări

1.463 zile a stat în închisoare fostul securist Dan Voiculescu după ce a “furat” statul cu 60.000.000 de euro n în medie, el a ispășit o zi după gratii pentru fiecare 41.000 de euro dispăruți din visteria statului n patronul Antena 3 a fost eliberat deși prejudiciul în dosar nu a fost achitat

Omul de afaceri Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, va fi eliberat condiționat, au decis, ieri, magistrații Tribunalului București. Decizia este definitivă.  Magistrații Tribunalului București au respins, astfel, contestația Parchetului la decizia Judecătoriei Sectorului 5 de eliberare condiționată a omului de afaceri.

Dan Voiculescu a fost internat vineri după-amiază sub pază la Spitalul Universitar de Urgență București pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale, pentru ocluzie intestinală. Fostul securist s-a plâns, ieri după-amiază, la externarea din spital, că i-au fost furați trei ani din viață. “Acești trei ani nu mi-i dă nimeni, chiar dacă intră Băsescu la închisoare. Cât am stat în pușcărie, am avut două sentimente deosebite, profunde, care au iesit în evidență. Primul sentiment a fost unul de durere a pleoapelor, pentru faptul că stăteam cu ochii închiși mai mult de jumătate de zi. Mi-am creat un fel de acvariu în care am încercat și am reușit să trăiesc. Am trăit trei ani într-un acvariu", a afirmat Voiculescu. El a mai spus că al doilea sentiment pe care l-a avut în această perioadă a fost de regret: "Regretul că 12 familii au avut de suferit din cauza mea. Oameni care au fost implicați în acest proces ca să pot să fiu eu dus la închisoare".

Comisia din penitenciar: Scopul pedepsei nu a fost atins

Tribunalul București a judecat în urmă cu o săptămână solicitarea lui Dan Voiculescu de eliberare condiționată, avocatul acestuia susținând că omul de afaceri nu a plătit prejudiciul deoarece are averea sechestrată, iar ANAF nu a vândut niciun imobil pentru a recupera paguba. În timpul procesului, procurorul DNA a arătat că Dan Voiculescu nu a dat dovezi temeinice de îndreptare dup ce a fost condamnat. “Condamnatul nu îndeplinește condițiile pentru liberarea condiționată. A câștigat 57 de zile din muncă și 330 de zile din elaborarea de lucrări științifice. Este o disproporție vădită între ele. Comportamentul acestuia rezultă și din concluziile comisiei din penitenciar, care a arătat că nu îndeplinește condițiile și că scopul pedepsei nu a fost atins. În motivarea sentinței Judecătoriei Sector 5 (care a decis liberarea condiționată n.red.) nu s-a făcut nicio referire la concluziile comisiei din penitenciar. Instanța nu și-a motivat înlăturarea concluziei comisiei din penitenciar care a dat aviz negativ în ceea ce privește liberarea condiționată”, a arătat procurorul DNA, care a continuat și a arătat că în timpul detenției Dan Voiculescu nu a avut "un comportament merituos, ci unul normal". “Condamnatul nu a achitat prejudiciul și nici măcar cheltuielile judiciare către stat”, a arătat procurorul.

Până aseară, Dan Voiculescu a executat în total 1.463 zile din cele 3.653 (10 ani) pe pe care le avea de executat în dosarul ICA, depășind limita minimă de 1.217 zile care reprezintă o treime din durata pedepsei. La un prejudiciu de 60.000.000 de euro în dosar, înseamnă că fostul securist a plătit cu doar o zi de închisoare un “furt” de 41.000 de euro.

Dosarul privind cererea de liberare condiționată a lui Dan Voiculescu a fost analizat de Comisia de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului Rahova, unde este încarcerat Dan Voiculescu, iar în 22 mai comisia de la Rahova a dat aviz negativ, stabilind că "scopul pedepsei în cazul lui Dan Voiculescu nu a fost atins", astfel că se impune amânarea liberării condiționate.

Voiculescu execută din 8 august 2014 pedeapsa de zece ani de închisoare primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. În dosarul "ICA” au mai fost condamnați fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de închisoare și fostul ministru al Comunicațiilor Sorin Pantiș la șapte ani de închisoare. Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiționat în 26 septembrie, după ce a executat doi ani din pedeapsă. După ce a fost încarcerat, Dan Voiculescu a scris, în mai puțin de un an și jumătate, unsprezece cărți.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.