Național

Jaful din Sănătate: Iată explicația pentru sărăcia lucie din spitale - Cine își asumă politic numirea unor asemenea escroci în fruntea CNAS?

Ziarul de Vrancea
1 sep 2017 621 vizualizări

REVOLTĂTOR: milioane de euro din fondurile CNAS, în care contribuim cu toții din salarii și chiar pensii, erau jefuite de o rețea în fruntea căreia trona chiar șeful instituției n ieri noapte, nu mai puțin de 14 persoane, printre care membri ai conducerilor CNAS și casei din București, au fost reținute de DNA în dosarul decontărilor frauduloase n practic, din banii asiguraților se plăteau zeci de milioane de lei pe servicii inexistente n unde ajungeau aceste sume uriașe?

Procurorii DNA au reținut ieri dimineață nu mai puțin de 14 persoane în dosarul decontărilor de servicii medicale la domiciliu, printre cei reținuți numărându-se chiar și șeful CNAS, Marian Burcea, dar și alți membri ai conducerii, fostul șef al CAS București, Lucian Bara, reprezentanți ai unor societăți prestatoare de servicii în domeniul medical, precum și o avocată din Baroul București. DNA a anunțat, ieri, că persoanele au fost reținute în urma celor cincizeci de percheziții care au avut loc în dosarul decontărilor fictive de servicii medicale la domiciliu. Astfel, s-a dispus reținerea lui Marian Burcea, președintele CNAS, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și folosirea influenței în exercițiul funcției de conducere în scopul obținerii de foloase necuvenite. De asemenea, au fost reținuți pentru diferite infracțiuni, în principal constituirea unui grup organizat și abuz în serviciu, Munteanu Ovidiu - managerul Direcției Relații Contractuale și, respectiv, din 13 iulie 2017, președintele CASMB; Geambașu Ion-Răzvan - director executiv al CAS București și manager al Direcției; Bara Lucian-Vasile - președintele CAS București până la 13 iulie 2017; Mihăescu Ion-Ovidiu - managerul Direcției Control a CASB; Costache Alin-Sergiu - șef al Direcției Generale de Monitorizare Antifraudă din CNAS. Totodată au fost reținute trei funcționare din cadrul CASB, cercetate pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (354 acte materiale), constituire a unui grup infracțional organizat, fals informatic, în formă continuată și permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în formă continuată (354 acte materiale). Au mai fost reținuți reprezentanții unor societăți comerciale și ale unor prestatori de servicii, dar și Manta Cristina, avocat în Baroul București, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale).

Schema megaescrocheriei

”Concret, în perioada ianuarie 2016 – august 2017, a fost constituit un grup infracțional organizat prin care sume de bani în valoare totală de 13.189.553,76 au fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcționari, sub protecția unor persoane din conducerea CNAS. În multe situații, dosarele medicale cu pacienți fictivi au avut prioritate la decontare și aprobare, în timp ce solicitările pacienților asigurați care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu, erau refuzate”, anunță DNA. Potrivit procurorilor, pentru evitarea depistării fraudelor ”se întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse și șterse date din sistemul informatic unic integrat al CNAS prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate”. ”Există date și probe că, prin activitățile infracționale desfășurate de inculpați, activități pentru care s-a dispus reținerea, bugetul CASB a fost păgubit cu 13.189.553,76 lei (aproximativ 3 milioane euro)”, precizează DNA. Procurorii anticorupție au făcut joi 50 de percheziții.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.