Jaf la Catedrala Arhipescopală
Catedrala Arhipescopală din Buzău, situată în centrul orașului, a fost spartă de hoți în noaptea de sâmbătă spre duminică, slujba de duminică dimineață fiind anulată.
Polițiștii din Buzău au întocmit dosar penal pentru furt calificat în acest caz și fac cercetări pentru a-i prinde pe cei care au intrat în biserica din care ar fi furat bani, dar ar fi provocat și stricăciuni. Potrivit reprezentanților IPJ Buzău, spargerea a fost semnalată duminică dimineață, în jurul orei 6.30.„În această dimineață în jurul orei 6.30 a fost sesizat un furt dintr-un lăcaș de cult din municipiul Buzău. La fața locului se află echipe de polițiști care efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. A fost întocmit dosar penal pentru furt calificat iar cercetările continuă”, au precizat reprezentanții IPJ Buzău, care nu au putut preciza până la această oră ce a fost furat din biserică. Pe de altă parte, reprezentanții Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei nu au venit cu precizări legate de furtul comis în noaptea de sâmbătă spre duminică. Surse din rândul anchetatorilor susțin însă că hoții ar fi furat bani din catedrală dar ar fi provocat și stricăciuni. La această oră, polițiștii fac cercetări, zona fiind izolată. Catedrala este păzită de agenții de paza ai unei firme private, dar doar pe timpul zilei.