Ipocrizia lui Dragnea: PSD, pe lista angajatorilor care nu au plătit CAS și CASS
Organizația Municipiului București a PSD apare și ea, în statistica furnizată de ANAF, ca având restanțe la bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv bugetul asigurărilor de sănătate.
Partidul Social Democrat - Organizația Municipiului București apare în statistica ANAF ca având de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat suma de 78.879 lei (din care 36.906 lei reprezintă obligații fiscale accesorii). La bugetul asigurărilor sociale de sănătate, aceeași filială social-democrată apare cu o restanță de 27.441 lei (din care 12.664 lei reprezintă obligații fiscale accesorii). O restanță apare și la bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar suma este mult mai mică: 2.439 lei.
Ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, a explicat necesitatea transferului contribuțiilor sociale prin faptul că sunt mulți angajatori care nu plătesc pentru angajați. La rândul său, Adrian Dobre, purtătorul de cuvânt al PSD, declara că „revoluția” fiscală adoptată de Guvern ar trebui să-i ajute pe angajații păcăliți de angajatori.