Național

INS - Pădurile din România s-au extins în 2016. Greenpeace - România pierde 3 ha de pădure pe oră

Ziarul de Vrancea
31 mai 2017 686 vizualizări

Tot statistica oficială spune că volumul de lemn tăiat a scăzut cu 5,2%

Suprafața împădurită din România a crescut anul trecut cu 5.508 hectare, sau 0,08%, față de anul precedent, până la 6,404 milioane de hectare, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS), în timp ce cantitatea de lemn tăiată a scăzut cu 935.600 de metri cubi, sau 5,2%, față de 2015. La finalul anului 2015, în România erau 6,398 milioane de hectare de pădure. Cantitatea de lemn recoltată din tăierea pădurilor din România a scăzut anul trecut cu 935.600 metri cubi (-5,2%), până la 17,1 milioane metri cubi. În plus, suprafața de pădure regenerată a scăzut anul trecut cu 294 hectare, până la 28.456 hectare. INS afirmă că fondul forestier național a înregistrat anul trecut o creștere de aproximativ 0,1%. "Această creștere se datorează în principal unor reamenajări de pășuni împădurite și introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate și a terenurilor neîmpădurite, stabilite în condițiile legii a fi împădurite (Legea nr. 133/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 - Codul Silvic)", se arată în comunicatul INS. Statisticile din silvicultură se adresează tuturor structurilor silvice care administrează terenuri împădurite sau asigură servicii silvice.

Un raport al Greenpeace România, prezentat în octombrie 2015, arată că, în realitate, România pierde 3 hectare de pădure pe oră din cauza tăierilor ilegale de arbori. Astfel, doar pentru perioada 2013-2014 au fost înregistrate 45.509 cazuri de tăieri ilegale, cu un volum de lemn tăiat ilegal de peste 1 milion de metri cubi. Potrivit datelor jucătorilor din piață, proprietarii și administratorii de păduri din România au vândut în 2016 circa 18 milioane de metri cubi de lemn către procesatori, din care regia de stat Romsilva are o cotă de peste 50%, cu peste 9 milioane mc.

Exploatarea lemnului din România s-a redus semnificativ după 1989, ca urmare a declinului unor industrii care folosesc lemnul. Între 1965 și finalul epocii comuniste, România exploata anual circa 25 milioane mc de lemn din pădurile țării, arată statisticile oficiale, nivelul fiind considerat suficient de către specialiști pentru a permite regenerarea pădurilor. Totuși, tăierile de lemn s-au făcut într-un regim mai puțin organizat după 1989, mai ales din pădurile retrocedate unor proprietari privați, spun specialiștii.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.