Național

Efectele ieşirii din Uniunea Europeană a Marii Britanie asupra românilor care muncesc aici

Ziarul de Vrancea
26 iun 2017 780 vizualizări
Sursa imagine: Pixabay
Sursa imagine: Pixabay

Decizia surprinzătoare de ieşire din Uniunea Europeană a Marii Britanii a reuşit să scurtcircuiteze UE şi ridice mari semne de întrebare referitoare la ceea ce o să se întâmple cu această comunitate în perioada următoare.

Regatul Unit este stat membru UE de aproape 43 de ani, aşadar, se poate spune că este unul dintre pilonii, atât economici, cât şi politici ai Uniunii. Îngrijorarea privind modul în care se va comporta UE după ieşirea Marii Britanii, dar şi cum se va descurca Regatul Unit fără sprijinul UE constituie o problemă care se va menţine pe ordinea de zi a lumii întregi până în anul 2019, atunci când este preconizată finalizarea întregii proceduri.

Românii din Marea Britanie sunt în pericol după Brexit?

Nu mai puţin de 230,000 de compatrioţi locuiesc şi muncesc în Marea Britanie, reprezentând cea de-a treia mare comunitate din Regat, după cea a polonezilor (care se apropie de 1 milion de persoane) şi cea a irlandezilor (care numără peste 300,000 de oameni). În total, numărul cetăţenilor care au reşedinţa în statele membre ale Uniunii Europene a ajuns la 2,2 milioane, mulţi dintre aceştia activând în diverse sectoare de o maximă importantă pentru economia britanică. Principalul inamic al acestora pare să fie însăşi prim-ministrul britanic Theresa May, care este o susţinătoare înverşunată a adoptării unor măsuri radicale în ceea ce priveşte imigranţii de pe teritoriul Marii Britanii şi care militează pentru restricţionarea libertăţii de mişcare şi limitarea numărului acestora.

Ceea ce trebuie ştiut este faptul că românii nu sunt deloc o povară pentru autorităţile britanice, majoritatea lucrând şi contribuind la sistemul de asigurări sociale, prin plata de taxe şi impozite. Aşadar, se poate spune că românii sunt chiar un sprijin pentru economia britanică, iar contribuţia lor se reflectă şi-n economia ţării noastre (aceştia trimit bani în România lunar, iar suma trimisă de fiecare se cifrează la 300 de euro). În aceste condiţii, de ce să se limiteze accesul unor persoane care contribuie la susţinerea unei economii, dar şi la crearea de performanţă (nu mai puţin de 8000 de studenţi români învaţă la prestigioasele universităţi britanice)?

Fiindcă persoanele care deţin un permis de şedere permanentă nu se vor afla în pericol după Brexit, drepturile acestora fiindu-le garantate, Theresa May s-a gândit să modifice legea de acordare a acestor drepturi. Se pare că asta a urmărit atunci când a solicitat desfăşurarea alegerilor din dată de 8 iunie, care s-au soldat, nu cu obţinerea unei majorităţi absolute, ci cu pierderea majorităţii în Camera Comunelor. Aceasta îşi doreşte legi mai aspre pentru imigranţi, astfel încât să se obţină limitarea accesului acestora pe teritoriul Regatului Unit (până în prezent s-au înregistrat 1,8 milioane de încercări de trecere frauduloasă a graniţelor statului britanic din partea imigranţilor).

Statul român (care va prelua presidintia Uniunii Europene la începutul anului 2019, pentru o perioadă de 6 luni) este preocupat de situaţia cetăţenilor săi care locuiesc şi muncesc în Marea Britanie. În repetate rânduri, reprezentanţii autorităţilor noastre au subliniat că vor lupta din răsputeri pentru obţinerea garantării drepturilor sociale ale tuturor românilor care sunt în Marea Britanie. Theresa May încearcă să limiteze şi dreptul la studii al cetăţenilor statelor membre UE, care nu vor mai putea accesa fonduri pentru studii (în medie, un student care învaţă în Regatul Unit plăteşte o taxă de 9000 de lire sterline).

Cum statul nostru oferă, pe bază de reciprocitate, avantaje studenţilor britanici veniţi la studii în ţara noastră, este de aşteptat ca şi autorităţile din Marea Britanie să procedeze în mod asemănător cu studenţii români de acolo. În plus, în ceea ce-i priveşte pe muncitorii români, mulţi dintre aceştia sunt activi şi-n păturile superioare ale industriei, ceea ce îi face indispensabili pentru anumite sectoare. Rămâne de observat cum o să se desfăşoare discuţiile pe marginea Brexitului în perioada următoare, mai ales că începând cu data de 19 iunie, acestea vor debuta în mod oficial.

O să-şi menţină Theresa May poziţia radicală în continuare sau o să devină mai maleabilă pe măsură ce negocierile vor avansa? Vor rămâne la fel de unite ca până acum toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene sau, în funcţie de interesele proprii, vor discuta altfel cu Marea Britanie condiţiile de garantare a drepturilor propriilor cetăţeni care muncesc în Regat? Timpul ne va releva răspunsurile la toate întrebările rostite sau nerostite până acum! 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.