Național

E bătut în cuie: România va avea o Regină

Ziarul de Vrancea
9 nov 2017 1115 vizualizări

Linia de succesiune publicată ieri de Casa Regală conține exclusiv principese n conflictul dintre fostul principe Nicolae și familia regală a escaladat

Casa Regală a prezentat ieri linia de succesiune și precizează că soții și copiii principeselor nu dețin titluri personale, informațiile fiind difuzate pe fondul agravării stării de sănătate de Regelui Mihai, dar și al scandalului provocat de intenția fostului principe Nicolae de a intra în reședința din Elveția pentru a-și vedea bunicul. Conform informațiilor transmise, șeful actual al Casei Regale este Regele Mihai, iar moștenitor este principesa Margareta, următoarea în linia de succesiune fiind principesa Elena.

“Titlurile Membrilor Casei Regale a Romaniei, precum și Ordinea de Succesiune sunt determinate de Normele Organice ale Casei Regale a României. Astfel, potrivit acestora, Șeful actual al Casei Regale a României este Majestatea Sa Mihai I, Rege al României (jure sanguinis). Actualul Moștenitor la Șefia Casei Regale a României este Alteța Sa Regală Margareta, Principesa Moștenitoare a României (jure sanguinis), care va fi de acum înainte și va rămâne după decesul Majestății Sale Regelui Custode al Coroanei României (ad personam). Actualul consort al Moștenitoarei la Șefia Casei Regale a României este Alteța Sa Regala Radu, Principe al României (ad personam)”, anunță Casa Regală. Membrii Casei Regale a României sunt următorii: Alteța Sa Regala Elena, Principesa României (jure sanguinis); Alteța Sa Regală Sofia, Principesa României (jure sanguinis); Alteța Sa Regală Maria, Principesa României (jure sanguinis). “Soții si copiii Altețelor Lor Regale Principesele nu dețin titluri personale”, precizează Casa Regală. “Ordinea de succesiune la tron și la șefia Casei Regale a României este bazată pe principiul primogeniturii cu preferință masculină, Normele Organice abrogând astfel principiul salic al primogeniturii masculine absolute, cu excluderea femeilor si a descendentilor lor”, menționează Casa Regală. Practic, în prezent, succesiunea este următoarea: 1. ASR Principesa Moștenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României; 2. ASR Principesa Elena a României; 3. Elisabeta Karina de Roumanie; 4. ASR Principesa Sofia a României; 5. Elisabeta Maria Biarneix; 6. ASR Principesa Maria a României.

 

“Presupusul copil”, motivul conflictului?

 

Mama fostului principe Nicolae, Principesa Elena, s-a declarat ieri dezamăgită și îngrijorată de faptele fiului său după incidentul care a avut loc cu o zi în urmă când acesta a încercat să intre cu forța în reședința Regelui Mihai din Elveția. Principesa apreciază că, prin comportamentul său din zilele trecute, Nicolae „a nesocotit intimitatea, suferința și demnitatea” fostului suveran. Ea susține că Regele Mihai i-a reproșat într-o scrisoare lui Nicolae că nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitate „presuspusului său copil, o fetiță de doi ani”, ceea ce este „o lipsă de responsabilitate inacceptabilă”.

 

Fostul principe Nicolae: Sunt dezamăgit de încrâncenarea mamei mele

 

Câteva ore mai târziu, fostul principe Nicolae s-a declarat dezamăgit și profund îndurerat de încrâncenarea membrilor Casei Regale, precum și a mamei sale. El a precizat  că ar fi nobil ca într-un astfel de moment să toți să dea dovadă de respect și să treacă "peste cine știe ce ambiții personale". "Sunt deazmăgit și profund îndurerat de încrâncenarea membrilor Casei Regale și a mamei mele, de ușurința și de lipsa de respect cu care aceștia aruncă efectiv către presă niște comunicate agresive, defăimătoare și nejusitificate, acum, în aceste momente în care ar fi nobil să dăm dovadă de respect și să trecem peste cine știe ce ambiții personale", a scris fostul principe într-un comunicat de presă postat pe contul său de Facebook. El și-a exprimat regretul că aceste comunicate ale Casei Regale, mai ales în aceste momente, "lezează profund" imaginea a ceea ce ar trebuie să însemne Casa Regală a României. Nicolae a reluat afirmațiile făcute după incidentul din Elveția în care a vrut să pătrundă în reședința regelui pentru a-l vedea, că a vrut doar să își vadă bunicul și că a vrut doar să-și ia rămas bun, susținând că nici măcar în perioada exilului nu au fost despărțiți și exprimă îndoieli în legătură cu faptul că regele Mihai ar fi cel care nu vrea să îl vadă. "Le reamintesc tuturor că iubirea și respectul unui popor se câștigă, nu se obțin cu forța", își încheie fostul principe comunicatul.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.