Dan Voiculescu, la un pas de libertate
Patronul Antena 3 poate fi eliberat din închisoare după ce a ispășit numai 2 ani și zece luni din cei 10 ani de detenție la care a fost condamnat n decizia nu este definitivă n Voiculescu nu a plătit în întregime prejudiciul cauzat statului
Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul ICA, poate fi liberat condiționat, au decis, ieri, magistrații Judecătoriei Sector 5. Hotărârea instanței nu este definitivă șipoate fi contestată în trei zile de la comunicare la Tribunalul București.
Apărătorul fostului securist a arătat în debutul ședinței că Dan Voiculescu a mai făcut o cerere de liberare condiționată, acceptată la acea dată de tribunal. El a continuat și a arătat că analizând motivele de respingere a cererii de liberare formulate de Comisia de la Rahova a observat că acestea sunt netemeinice. "Voiculescu nu a fost pedepsit disciplinar și a arătat stăruință în muncă. 1021 de zile sunt prea puține ca executate, spune Comisia. Dar este dreptul domnului Voiculescu la liberare condiționată. Procesul verbal al Comisiei nu prezintă relevanță. Dan Voiculescu a făcut fracția de o treime și a depășit-o cu 8 luni, aici s-au adunat zilele câștigate din muncă și cele câștigate prin scrierea celor 11 lucrări științifice. Am depus acte privind starea de sănătate a lui Voiculescu. Are dreptul la liberare condiționată. El nu trebuie îndreptat, pentru că are o educație solidă”, a mai arătat avocatul.
Unsprezece cărți într-un an
În replică, procurorul DNA a cerut respingerea cererii de liberare pe motiv că, dacă nu s-ar ține cont de cele 11 lucrări științifice scrise de Voiculescu în închisoare, nu ar fi îndeplinit fracția de o treime din pedepasa executată. "Condamnatul a avut doar 57 de zile câștigate prin muncă, restul de peste 300 de zile fiind câștigate prin elaborarea de lucrări științifice. Nu a dat dovadă de corectitudine. Nu există nicio dovadă că manuscriele au fost redactate în penitenciar. Este un profitor al carențelor legislative. Executarea doar a o pătrime din pedeapsă arată că scopul pedepsei nu a fost atins. Prejudiciul nu a fost achitat către Ministerul Agriculturii. Nici măcar cheltuielile judiciare nu le-a achitat. Concluziile Comisiei din penitenciar sunt de respingere în unanimitate. Abia în octombrie 2017 a recomandat Comisia un noul termen de cerere”, a arătat procurorul.
El a mai precizat că penitenciarul nu l-a trecut pe Voiculescu din regimul închis în regim semi-deschis și că acest lucru arată că omul de afaceri nu a dat semne de îndreptare. "Cerem reiterarea cererii după 23 octombrie, așa cum a spus Comisia din penitenciar”, a încheiat reprezentantul DNA.
În replică, avocatul lui Voiculescu a arătat că omul de afaceri nu a dorit un regim semi-deschis în închisoare din motive de securitate.
Instanța a rămas în pronunțare pe cererea formulată de Dan Voiculescu, decizia urmând să fie luată de judecătoarea Camelia Mihaela Andrei. Decizia nu va fi definitivă, putând fi atacată la Tribunalul București.
În 22 mai comisia de la Penitenciarul Rahova a dat aviz negativ cererii, stabilind că "scopul pedepsei în cazul lui Dan Voiculescu nu a fost atins", astfel că se impune amânarea liberării condiționate.
Dan Voiculescu trebuie să execute cel puțin o treime din pedeapsa de zece ani de închisoare pentru a putea fi propus pentru liberare condiționată. Până în prezent, Voiculescu a stat în penitenciar doi ani și nouă luni, dar are și zile câștig, care se scad din pedeapsa, pentru activitățile la care a participat în penitenciar. După ce a fost încarcerat, Dan Voiculescu a scris, în mai puțin de un an și jumătate, unusprezece cărți.