Național

Cum a ajuns o scriitoare să fie agresată pentru că ”fură copiii”

Ziarul de Vrancea
5 iul 2018 1176 vizualizări

Spaimă mare într-un cartier din Capitală... Zeci de apeluri la poliţie reclamau că o salvare fantomă pândeşte pe strada lor si ar putea răpi copiii. Localnicii nu au mai aşteptat forţele de ordine. Au încercat să îşi facă singuri dreptate.

 

Au văzut o dubă care s-ar fi potrivit descrierii şi au intrat peste şofer, l-au lovit şi chiar ars cu ţigara. La final însă, supriză. Poliţiştii au aflat că aşa zisa ambulanţă neagră aparţine unei scriitoare care plecase prin ţară să popularizeze lectura. Speriată şi ferecată în autovehicul, scriitoarea Doina Popescu Brăila aşteaptă sosirea poliţiştilor. E înconjurată de oameni care sunt convinşi că ambulanţa pe care o conduce le răpeşte copiii de pe stradă. Scenele incredibile sunt filmate pe o stradă din sectorul 1 al Bucureştiului, acolo unde scriitoarea abia parcase. Zeci de oameni din zonă se reped ca la un semn să-şi facă singuri dreptate. „Tot m-au întrebat dacă am copii în Ambulanţă, toate nebuniile. M-au şi lovit, m-au ars şi cu ţigara”, spune Doina Popescu Brăila, scriitoare. Trec minute de teroare pentru scriitoare. Oamenii din brigada cetăţenească reunită adhoc sunt convinşi că femeia din dubă le vânează copiii pentru organe şi sunt decişi să se o prindă. Iată ce spun localnicii : „Doarme în mașină și pândește copiii și tot.” „În maşină era nişte din alea de gheaţă, atât.” „Ne-a deschis geamul și ne-a arătat o carte că ea este scriitoare , dar de fapt ea avea niste haine negre”. „La 3, 4 ore schimbă numerele”. Mitul ambulanţei negre se risipeşte abia atunci când primele echipaje de poliţie ajung la faţa locului. Agenţii reuşesc să o ducă pe scriitoare la secţia de poliţie. Aici victima primeşte îngrijiri medicale iar agenţii află şi adevărul. Doina Popescu, de 49 de ani, pornise într-o caravană prin ţară. Împărţea cărţi din maşina cumpărată din străinătate, care avea însemnele unei ambulanţe, fără vreo legătură însă cu serviciul de urgenţă. „Spune că nu apucase să decolanteze mașina și să o înmatriculeze”, declară Diana Sarca, de la Poliția Capitalei. Poliţiştii i-au audiat şi pe agresorii femeii şi îi vor cerceta penal. În ceea ce priveşte mitul ambulanţei misterioase, autorităţile spun că până acum niciun astfel de caz nu a fost dovedit.-

sursa: Text + VIDEO canalul de youtube CANALUL DE STIRI 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.