Național

Cercetat pentru că l-a deconspirat pe șeful Academiei?

Ziarul de Vrancea
27 mai 2018 773 vizualizări

CNSAS i-a suspendat istoricului Mădălin Hodor acreditarea ca cercetător și îl cercetează disciplinar după ce a publicat o listă de personalități prezentate drept colaboratori ai fostei Securități

Istoricul Mădălin Hodor a rămas fără calitatea de cercetător în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivei Securității (CNSAS) și este cercetat disciplinar, după ce a făcut publică în Revista 22 o listă de persoane prezentate drept colaboratori ai fostei Securități care se ocupau de urmărirea emigrației românești, listă pe care se regăseau președintele Academiei Române Ioan aurel Pop, jurnalistul Cornel Nistorescu și sociologul Dorel Abraham.  Astfel, Mădălin Hodor, este cercetat disciplinar și are acreditarea suspendată pe durata cercetării,  potrivit fișei lui de pe site-ul CNSAS. Hodor era acreditat pentru următoarele teme de cercetare: “Cadrele Securității, 1948-1989,  Istoria spionajului românesc de la Al Doilea Război Mondial la Revoluția din Decembrie 1989, Jaful de la Filiala Giulești a B.N.R. din 1950,  Revoluția Română din Decembrie 1989”.

“Aceleași linșaje și același modus operandi”

Scriitorul și cercetătorul Andrei Oișteanu a publicat duminică, în Revista 22, un articol în care lansează un apel la solidaritate cu Hodor, despre care afirmă că "este anchetat disciplinar pentru simplul fapt că a îndrăznit să scoată la lumină documente privind colaborarea unor intelectuali cu fosta Securitate". El face comparație cu cazul lui Gabriel Catalan, angajat al CNSAS, dat afară în 2002 după ce a publicat un document "din care rezulta că, în timpul rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, câțiva clerici gardiști – conduși de Teoctist (Teodor) Arăpașu (viitorul Patriarh al BOR), pe atunci student la Teologie – au devastat și incendiat sinagoga din cartierul Mânăstirii Antim". "De atunci au trecut șaisprezece ani de “upgradare” a democrației în România. De atunci țara noastră a devenit membru plin în NATO și în Uniunea Europeană. De atunci, în cadrul Parlamentului, s-a condamnat regimul comunist din România ca fiind “ilegitim și criminal”. Și totuși, nimic profund nu pare să se fi schimbat. Aceleași linșaje și același modus operandi", scrie Andrei Oișteanu. Referindu-se la cazul lui Hodor, el remarcă faptul că nu cei din lista prezentată de acesta au probleme, ci cercetătorul și îndeamnă la solidarizare cu acesta. "Ei bine, nu persoanele respective au probleme în aceste zile, ci istoricul Mădălin Hodor, care este drastic anchetat de către Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS, Președinte Constantin Buchet), în majoritate PSD-ist, cu urme de PRM în sânge. În urma votului (cf. surselor mele, din unsprezece membri, doar doi au votat împotrivă), curajosului istoric i-a fost suspendată calitatea de cercetător al CNSAS pentru simplul fapt că a îndrăznit să scoată la lumină documentele respective. Iar noi, ce facem între timp? Asistăm impasibili la încă o scenă de linșaj (cvasi)public? Sau facem un gest minim de solidarizare cu curajosul cercetător Mădălin Hodor? Eu unul optez pentru varianta a doua", conchide Andrei Oișteanu. Revista 22 a publicat în luna aprilie o listă a colaboratorilor aflați în legătură cu UM 0225, unitatea din cadrul Departamentului Securității Statului (DSS) care se ocupa de urmărirea emigrației românești. Pe această listă, care conține peste 200 de nume, figurează și Ioan Aurel Pop, noul președinte al Academiei Române, alături de alți istorici, precum Dan Berindei, Ioan Chiper, Radu Constantinescu, dar și de jurnalistul Cornel Nistorescu și sociologul Dorel Abraham.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.