Național

ANM avertizează că urmează o vreme deosebit de rece. În București va ninge

Ziarul de Vrancea
15 nov 2018 617 vizualizări

Meteorologii au emis o alertă de vreme rece şi de ninsoare pentru perioada următoare, în regiunile estice, sudice și centrale. În București vor fi, de asemenea, lapoviță și ninsoare, de vineri seară.

ANM avertizează că în intervalul 16 noiembrie, ora 05 – 18 noiembrie, ora 12, vremea va fi deosebit de rece, vor fi ninsori și intensificări ale vântului la munte și precipitații slabe mixte în zonele joase de relief.


În intervalul menționat vremea va deveni rece în toată țara, chiar deosebit de rece în estul și sud-estul teritoriului, unde și vântul va avea unele intensificări. Valorile termice vor fi negative în cursul nopților și al dimineților în majoritatea regiunilor.

În zonele montane va ninge și vor fi intensificări ale vântului îndeosebi pe creste, spulberând zăpada.

În regiunile estice, sudice și centrale se vor semnala precipitații slabe, dar sub formă de ninsoare sau lapoviță, mai ales în cursul zilei de vineri, 16 noiembrie și al nopții de vineri spre sâmbătă (16/17 noiembrie), potrivit ANM.

Lapovița și ninsoarea sunt așteptate în această perioada inclusiv în București.

„Trebuie să ne pregatim pentru temperaturi scăzute, care vor fi negative în cea mai mare parte a țării, pe fondul aceste mase de aer rece vorbim de precipitații în curs de transformare, lapoviță și ninsoare, fulguieli, exceptând zona montană, acolo unde va ninge.La munte, ninsoarea va fi viscolită, pentru regiunile din est și centru teritoriului, senzația de rece va fi accentuată din cauza vântului, răcirea se va produce treptat, în regiunile extracarpatice este posibil să avem sub 0, până la cel mult, 3, 5 grade în Oltenia”, spune Alina Șerban, meteorolog ANM. 

Text informații + foto:digi24.ro

Citiți și:Un val de aer rece peste România aduce lapoviță și fulguieli inclusiv în zonele joase


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.