Național

Academia Română și UZPR condamnă lipsa de loialitate a UDMR față de Statul Român!

Ziarul de Vrancea
5 mai 2020 686 vizualizări

Uniunea Democratică a Maghiarilor din România are năravul ca, din când în când și tot mai des în ultimii ani, să-și etaleze lipsa de loialitate față de Statul Român venind cu inițiative legislative anticonstituționale. Dacă pe la începuturile activității sale politice își propusese ca obiectiv parlamentar doar obținerea autonomiei culturale, odată cu trecere timpului, profitând de slăbiciunile parlamentarilor români, și odată cu venirea la cârma organizației a lui Kelemen Hunor, UDMR militează pe față, deschis, în vorbe și în fapte (născocind proiecte legislative) pentru autonomia teritorială a așa-numitului Ținut Secuiesc. Comportamentul antiromânesc, chiar șovin și iredentist al unor lideri politici maghiari din România,a ieșit la iveală și în anul Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, când Kelemen Hunor a declarat că dacă românii au motive de bucurie pentru a sărbători de ziua națională împlinirea visului de veacuri al națiunii române, el nu are ce sărbători!

Acum, în acest an 2020, cu puțin timp înainte de data de 4 iunie, când se împlinesc100 de ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon (un palat din incinta salbei de palate de la Versailles – Paris), care a consfințit apartenența și de jureși de factola România a Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului și Bucovinei, UDMR a găsit de cuviință să-și treacă în palmares o nouă izbândă pe seama statului român, după ce, anterior, grație înțelegerii oculte între Liviu Dragnea și același Kelemen Honor, a reușit să înfrângă chiar și decizia Curții Constituționale a României privind enclavizarea liceului romano-catolic din Tg. Mureș, înaintând în Parlamentul Român „Propunerea legislativă privind Statutul de Autonomie a Ținutului Secuiesc”. Găsise și momentul prielnic – pandemia de Coronavirus –dar, mai ales, proverbiala neatenție a acelor gură-cască din Parlament care au permis adoptarea tacită a otrăvitului proiect de lege.

Chiar dacă respectiva mizerie legislativă a fost respinsă, ulterior, de Senat, udemeriștii au motive să râdă de fazanii care se află la conducerea legislativului nostru. Tocmai această lipsă de vigilență a stârnit și revolta Academiei Române, a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, dar și a unor lideri politici români a căror opinie despre preocupările autonomiste ale UDMR sunt cunoscute. Biroul Prezidiului Academiei Române, în Comunicatul dat publicității în ziua de 30 aprilie, la ora 14:31, a arătat că „dezaprobă aplicarea procedurii de aprobare tacită – în cazul în speță – de către Camera Deputaților și cere decidenților respectarea Constituției României în litera și spiritul ei”.Din această perspectivă, se mai arată în Comunicat, inițierea și adoptarea unui proiect de lege care să consacre concepte juridice și să promoveze realități politico-administrative precum  „autonomie teritorială”, „comunitate autonomă”, „regiune autonomă”, „ordine administrativă autonomă”, „statut de autonomie” etc. contravin flagrant dispozițiilor art. 1 (1) din Constituția României privind caracterul unitar al statului român, precum și dispozițiilor constituționale privind organizarea administrativ teritorială și administrația publică. Această organizare se referă ca comune, orașe, municipii și județe. De unde născocirile UDMR despre nu știu ce ținuturi ori scaune? Cred că primul lucru pe care trebuie să-l facă neîntârziat atât Camera Deputaților, cât și Senatul, este să modifice regulamentele de organizare și funcționare ale celor două instituții pentru a scoate din text formularea „aprobare tacită”.

Mult mai vehementă decât academia nemuritorilor s-a arătat Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), din care fac și eu parte, cum mândrie.„UZPR salută atitudinea Președintelui Țării”, se arată în Comunicatul instituției, în care este condamnată „inconștienta complicitate a PSD, prin atitudinea lui Ion Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, care a lăsat să treacă tacit un astfel de proiect de o gravitate extremă”. Comunicatul UZPR arată, așa cum am menționat și eu la început, lipsa de loialitate față de statul român a UDMR. „Nu mai e un secret pentru nimeni că atitudineaUDMR - uluifață de români are reminiscențe horthyste”și arată cu degetul și spre cei care au dormit în bocanci: „Neavând nici conștiință istorică, nici conștiință națională, nici cunoștințe politologice elementare, Marcel Ciolacu a tratat problema ca pe un troc la tarabă, fără să-și pună problema consecințelor pe termen mediu și lung. Pentru UDMR, aprobarea tacită la Camera Deputaților a proiectului (nu contează în ce circumstanțe) constituie o victorie uriașă și un argument decisiv în fața cancelariilor europene și a U.E., pentru legitimarea pretențiilor teritoriale aberante ale Proiectului Trianon”.

Așa trebuie pusă problema, nu cum au procedat anumiți ziariști care au găsit de cuviință să-l beștelească pe președintele Klaus Iohannis pentru duritatea cuvintelor folosite. Un președinte de stat are informații când atacă o temă și trebuie să răspundă provocărilor cu toată fermitatea. Cu vreo doi ani în urmă, am citit un interviu al fostului președinte Traian Băsescu acordat jurnalistului maghiar Kulcsar Arpad, în care tema principală erau relațiile româno-maghiar și atitudinea FIDESZ (partidul lui Victor Orban la putere în Ungaria) față de autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc. Răspunsurile lui Traian Băsescu au același mesaj ca și opiniile lui Klaus Iohannis: o astfel de inițiativă „Contravine Constituției României, iar susținerea acestui lucru de cătredemnitari ai Ungariei, și ai FIDESZ, este un amestec grosolan al țării vecine în treburile interne ale României (…) În perioada când România s-a aflat sub ocupația URSS, prin voința lui Stalin, în România a existat Regiunea Autonomă Maghiară ce cuprindea,aproximativ, actualele județe Covasna, Harghita și Mureș”, regiune desființată după retragerea Armatei Sovietice de pe teritoriul României. Este ciudat că viziunea politică a FIDESZ  (eu zic că și a UDMR) este la fel cu a lui Stalin.Jurnalistul maghiar, insistând să afle părerea fostului președinte român în legătură cu Tratatul de la Trianon, intervievatul a răspuns: „Ce vă veni să tot vorbiți despre Tratatul de la Trianon? Pe cine credeți că impresionați? Consolați-vă și împăcați-vă cu propria istorie. Ați pierdut războiul, ați pierdut imperiul, salut! Istoria nu-i ceas s-o dai înapoi”.

Și marile puteri europene angrenate în Primul Război Mondial, și Japonia, dar mai ales și SUA, prin vocea președintelui său de atunci, Voodrow Wilson, care a susținut cu fermitate cele 14 puncte ale condițiilor de pace, au gândit la fel. Însă nu pentru înfrângerea în război a Imperiului Austro-ungar au hotărât ele să prevadă în Tratat că Transilvania aparține de drept României,ci din motive ce țin și astăzi de situația demografică dintr-un teritoriu, de starea democrației, de respectul ființei umane, a drepturilor sale indescriptibile: românii erau majoritari în Transilvania, iar  statul Ungar dezlănțuise o cruntă politică de asuprire socială și națională a minorităților dinRegat și în special a românilor transilvăneni, politica de maghiarizare a acestora atingând cote insuportabile. De fapt, Sistemul de Tratate de Pace de la Versailles asta urmărea: să desființeze imperiile numite ”închisori ale popoarelor”. În 1914, ImperiulAustro-Ungarnumăra 33 de milioane de locuitori, din care numărul ungurilor și al austriecilor nu trecea de 11 milioane.

Degeaba s-a dus la Paris, la Conferința de Pace, contele maghiar Albert Apponyi, însoțit de o armată de istorici, geografi și cu 38 de dosare voluminoase luate cu el, ca să convingă Conferința că „Tratatul (de Pace – n.a.)„nu trebuie să dezmembreze Ungaria ca stat milenar”,pentru că decidenții de acolo cunoșteau situația reală de la fața locului. Respingându-i demnitarului maghiar toată pledoaria avocățească, printre care și ideea organizării unui plebiscit în teritoriile stăpânite de Ungaria în numele unui drept milenar asupra Transilvaniei, președintele Conferinței, francezul A. Millerand, i-a răspuns tranșant: „Voința popoarelor s-a exprimat în zilele de octombrie și noiembrie 1918, atunci când dubla monarhie (austro-ungară) s-a prăbușit și când populațiile îndelung asuprite s-au unit cu frații lor italieni, români, iugoslavi și cehoslovaci. Evenimentele care s-au produs la acea dată constituie tot atâtea dovezi noi ale sentimentelor naționalităților altădată supuse coroanei Sf. Ștefan. Dispozițiile tardive luate de guvernul ungar pentru a da satisfacție aspirațiilor de autonomie ale naționalităților nu pot crea iluzii; ele nu schimbă cu nimic adevărul istoric esențial, anume că, timp de ani, toate străduințele politicii ungare au tins să înăbușe voința naționalităților (…) Chiar și un stat vechi de o mie de ani nu este îndreptățit să dureze când istoria lui nu este decât istoria unei lungi asupriri de către o minoritate lacomă de a domina asupra popoarelor cuprinse în fruntariile sale”. Dispozițiile tardive la care se referea președintele Conferinței de Pace erau, de fapt, încercările disperate ale muribundului Imperiu Austro-Ungar  de a construi pe propriile ruine o Confederație a Statelor Dunărene, dar tot sub comanda politică a Budapestei și Vienei.

Închei aceste rânduri amintind un episod pe care l-am trăit pe la mijlocul anilor 70 ai secolului trecut, când vreo câțiva colegi din promoția noastră de ziariști ne-am întâlnit pe terasa din spatele Teatrului „Țăndărică”din Capitală, la o bere, după care urma să ne prezentăm la redacțiile unde fusesem repartizați. Totul a fost bine și frumos până la despărțire, când un coleg maghiar obraznic, de loc din vestul țării,mi s-a adresat cu următoarele vorbe: „Să știi, colega, că Ardealul tot al nostru va fi cândva”. Mi-am retras mâna din mâna lui și i-am zis una să mă țină mine: „Va fi a voastră, când nu va mai fi picior de român în România noastră”.Acum vreo doi-trei ani, urmăream la Tv. o informație despre condițiile create de statul ungar pentru cetățenii din România care vor să se mute în zona transfrontalieră  Bihariadin Ungaria, unde se găseau de vânzare terenuri și case ieftine. Privind mai atent la maghiarii din România care declarau cât de bine se simt acolo, în Biharia, l-am recunoscut și pe fostul meu coleg cu gândire iredentistă. Ca a udemeriștilor, despre care am scris cu mulți ani în urmă că ei sunt urmașii nomenclaturiștilordin România. De-a lungul vieții, am avut excelente relații profesionale cu inși aparținând multor minorități naționale de pe la noi. Însă mai nostalgici cum sunt ungurii din România după Ungaria Mare (apărută în Câmpia Panonică dintr-o mână de huni scăpați teferi din armata de războinici ai lui Attila) nu am avut ocazia să cunosc.Și doar același pământ ne hrănește pe toți.

Radu BORCEA


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.