Național

A murit Mircea Dușa - fost ministrul al Internelor și Apărării în perioada 2012-2015

Ziarul de Vrancea
19 dec 2022 1419 vizualizări

 Anunțul morții fostului ministrul al Internelor și Apărări Mircea Dușa a fost făcut de președintele PSD, Marcel Ciolacu, pe pagina personala de Facebook. 

Mircea Dușa a fost membru al Parlamentului României. Din anul 2012 a fost ministru de Interne în primul guvern Ponta.i în perioada 2012-2015

„Am aflat cu mare tristețe vestea dispariției în această dimineață a colegului nostru social-democrat Mircea Dușa.

În toate demnitățile publice pe care le-a avut, fie că a fost vorba de ministru al Apărării, de Interne sau pentru Relația cu Parlamentul, prefect sau parlamentar, Mircea Dușa și-a făcut datoria cu onoare și respect pentru interesul public.

Boala care l-a răpus de Mircea Dușa

Fostul ministru Mircea Dușa a murit luni dimineața, în locuința sa din Mureș. Boala care l-a răpus pe fostul ministru al Apărării este cancerul, boală cu care acesta fusese diagnosticat în urmă cu câteva luni, potrivit gândul.ro.

„Ministerul Apărării Naționale anunță cu regret trecerea la cele veșnice a lui Mircea Dușa, ministru al apărării naționale în perioada 22 decembrie 2012 – 17 noiembrie 2015.

Transmitem, în numele întregului personal al Armatei României sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!„,  este mesajul transmis de Ministerul Apărării Naționale în urma morții fostului ministru Mircea Dușa.

După data de 21 decembrie 2012 a fost ministrul apărării naționale în guvernele Ponta 2, 3 și 4. Pe 4 noiembrie 2015 prim-ministrul demisionar Victor Ponta a propus ca Dușa să preia conducerea interimară a guvernului. Președintele Klaus Iohannis nu a acceptat însă propunerea lui Ponta și l-a desemnat prim-ministru interimar pe ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

Înainte de Revoluția din 1989., Mircea Dușa a avut diferite funcții în Partidul Comunist Român și consiliul popular al orașului Toplița: șef serviciu în perioada 1976-1986 și vicepreședinte între 1986 și 1990. Din 1990 până în 1996 a fost viceprimar al orașului Toplița, iar din 1996 a devenit membru PDSR și primar al orașului Toplița. Din anul 2001 a fost prefect al județului Harghita, iar în anii 2004 și 2008 a fost ales de deputat de Harghita din partea PSD. În 10 decembrie 2019 a demisionat din funcția de prefect al județului Mureș.( kanald.ro)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.