Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Medierea, pas obligatoriu înainte de proces, de la 1 august

Ziarul de Vrancea
30 iul 2013 449 vizualizări
Şedinţele de informare asupra avantajelor medierii sunt obligatorii, de la 1 august, înainte de tranşarea unei dispute în instanţă, în cauzele care privesc litigiile de muncă, divorţurile, partajul de bunuri comune, malpraxisul, drepturile consumatorilor şi unele acţiuni penale.

Astfel, începând cu 1 august, o parte din acţiunile civile şi penale vor fi respinse de către instanţele de judecată dacă părţile nu vor trece, înainte de începerea procesului, printr-o şedinţă obligatorie de informare asupra avantajelor medierii. Potrivit legii, "instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop", pentru unele litigii. Totodată, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 4/2013, aceste prevederi se aplică numai proceselor începute după data de 1 august 2013.

Procedura de mediere, taxată

Şedinţa de informare în care mediatorul le explică părţilor avantajele medierii este gratuită, însă procedura de mediere este taxată de către mediatori. Tarifele practicate diferă în funcţie de natura şi complexitatea litigiului. Procedura de informare privind medierea nu poate depăşi 15 zile.
Dovada participării la şedinţa de informare se face printr-un certificat eliberat de mediator, în timp ce, dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei sau nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care va fi depus la dosarul instanţei. "Dacă în urma şedinţei de informare părţile sunt de acord să soluţioneze litigiul prin mediere, se va încheia un contract de mediere şi se va stabili o dată la care va avea loc şedinţa de mediere. În unele cazuri, pentru soluţionarea litigiului, pot avea loc mai multe şedinţe, discuţiile mediatorului putându-se desfăşura şi cu fiecare parte în sesiuni separate. Dacă părţile se înţeleg asupre rezolvării litigiului, se încheie un acord de mediere, care va fi înaintat instanţei de judecată, pentru încuviinţare. Instanţa de judecată va pronunţa o hotărâre judecătorească, numită «de expedient», care va consfinţi înţelegerea părţilor concretizată în acordul de mediere", explică avocatul Roxana Horga, mediator autorizat.
Potrivit mediatorului Gabriela Gyongy Mihuţ, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Mediere, medierea poate dura între două şi şase săptămâni, în funcţie de complexitatea cauzei şi de sediul părţilor. Ea mai arată că la această perioadă se adaugă între trei zile şi două săptămâni, pentru validarea hotărârii.

Economie de 90% din costurile unui proces?

Potrivit legii, părţile sau partea interesată trebuie să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în cazul mai multor tipuri de litigii: în domeniul protecţiei consumatorilor; în materia dreptului familiei, în litigii care privesc raporturile de vecinătate; în cazurile de malpraxis, în litigiile de muncă şi în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 de lei. De asemenea, în materie penală, procedura de informare este obligatorie în cazul "infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima îşi exprimă consimţământul de a participa la şedinţa de informare împreună cu făptuitorul". Printre infracţiunile care pot ajunge la mediere se numără, astfel, lovirea, ameninţarea, dar şi violul. Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Mediere consideră că, după 1 august, "apetitul" pentru mediere va fi în creştere. "Noua creştere substanţială a taxelor de timbru, precum şi termenele îndelungate în instanţe fac ca apetitul justiţiabililor pentru mediere să crească. În plus, clienţii care participă la mediere economisesc până la 90-95% din costurile unui proces", a arătat Gabriela Gyongy Mihuţ.

Mediatorii profesionişti, dispuşi să-i împace gratis pe Ponta cu Băsescu

mediatorii îi suspectează pe consilierii celor două Palate că "bagă strambe" între şefi

Uniunea Centrelor de Mediere din România (UCMR) anunţă că se oferă să medieze "sincopa intervenită" între instituţiile preşedintelui şi premierului, considerând ca serviciile sale pot asigura o "compatibilizare a nevoilor instituţionale şi o stingere a stării de tensiune" din ultima vreme. "Având în vedere tensiunile apărute în ultima vreme între instituţia Preşedintelui şi instituţia Prim-Ministrului referitoare la respectarea pactului de coabitare, pact încheiat pentru normalizarea vieţii politice româneşti în beneficiul întregii societăţi, Uniunea Centrelor de Mediere din România, prin profesioniştii săi, îşi oferă serviciile pentru a media sincopa intervenită între cele două instituţii ale statului cu rol fundamental în coordonarea unitară a strategiilor de traversare cu succes a acestei perioade dificile şi, în general, de dezvoltare durabilă a României. Plecand de la premisa că disputa este reprezentata de incompatibilitatea generata de perceptii diferite la nivel relaţional, UCMR consideră ca serviciile sale pot asigura o compatibilizare a nevoilor instituţionale şi o stingere a stării de tensiune", se arată într-un comunicat remis ieri de UCMR. Imparţialitatea specialiştilor UCMR, atribut fundamental al profesiei de mediator, poate înlătura "şi controversa privind lipsa de tact sau de profesionalism a unor consilieri din cele două instituţii, suspectaţi ca ar fi generat de fapt, în mod artificial, acest conflict, motiv pentru care devin incompatibili cu calitatea de membri ai unei comisii menite să aplaneze tensiunile apărute între cele două instituţii", mai arată sursa citată. UCMR precizează că medierea reprezintă modalitatea de gestionare şi stingere a disputelor dintre două sau mai multe entităţi, în prezenţa unei terţe persoane neutre şi imparţiale, procedura fiind una confidenţială. "Federaţia Uniunea Centrelor de Mediere din Romania foloseşte această cale pentru a formula o invitaţie oficială către reprezentanţii celor două instituţii mai sus menţionate, în vederea iniţierii procedurii de mediere pentru stingerea stării de tensiune spre beneficiul întregii societăţi româneşti", se mai arată în comunicat.

Cod galben de furtună în Moldova

Capitala şi 17 judeţe din jumătatea de est a ţării se află în intervalul marţi, ora 15.00 - miercuri, ora 15.00, sub cod galben de furtună, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Judeţele vizate de atenţionare sunt Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ilfov, Ialomiţa, Giurgiu şi Călăraşi. În aceste regiuni, vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce trecător vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, local, 25 de litri pe metru pătrat. Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse, precizează ANM.

CFR: Viteza trenurilor, redusă din cauza caniculei

Viteza trenurilor pe mai multe secţii de circulaţie a fost redusă din cauza temperaturilor ridicate, ceea ce duce la întârzieri, în medie, de 15 - 20 de minute şi de până la 50 - 60 de minute la trenurile de lung parcurs, informează CFR. Compania a anunţat că, din cauza temperaturilor ridicate, au fost introduse limitări de viteză în circulaţia trenurilor pe mai multe secţii de circulaţie de pe raza celor opt regionale de cale ferată: Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi, Constanţa.
Măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşeşc limitele normale este o măsură obligatorie pentu siguranţa traficului feroviar şi, de asemensea, este aplicată de toate administraţiile de cale ferată, menţionează reprezentanţii CFR, arătând că, în perioada de caniculă, temperaturile înregistrate în şină depăşesc 50 de grade Celsius. În perioadele caniculare, personalul de întreţinere a căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară (însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină etc.). Înainte de efectuarea călătoriei, CFR recomandă publicului călător să solicite informaţii despre întârzierile înregistrate în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521.

Vicepreşedintele PDL îi bate obrazul lui Băsescu

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a comentat afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa sa, apreciind că, în condiţiile în care a candidat el la Parlament - cu notorietate zero şi campanie făcută sâmbăta şi duminica -, nici Băsescu nu ar fi câştigat. Predoiu a declarat la Digi24 că nu a câştigat un mandat de parlamentar pentru că nu a vrut să facă "maşinaţiuni". "În condiţiile în care am candidat eu, nici domnul preşedinte nu câştiga alegerile. Acolo s-au făcut anumite maşinaţiuni pe care eu am refuzat să le fac: mita electorală. Pe de altă parte, n-a fost chiar un eşec. Am luat vreo 9.700 de voturi, lipsindu-mi vreo 200 de voturi, în condiţiile în care în alte colegii s-a intrat cu 3-3.500 de voturi (n.r. - în Parlament). Atunci, în 2008, cu notorietatea zero pe care o aveam, cu campanie electorală făcută sâmbătă şi duminică, pentru că în rest am stat la minister (n.r. - Ministerul Justiţiei), atât am luat, 9.700 de voturi", a declarat Cătălin Predoiu. El a făcut referire la Margaret Thatcher, care a pierdut primele două algeri parlamentare în care a candidat. În privinţa candidaturii la alegerile prezidenţiale din 2014, Predoiu a dezminţit informaţiile, însă a afirmat că declaraţia preşedintelui nu este neapărat un reproş.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu pentru "România Liberă", că nu crede că venirea fostului ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu în PDL ar putea schimba imaginea partidului. "Cătălin Predoiu a încercat să-şi facă propriul partid, Forţa Nouă, n-a reuşit să strângă semnăturile, a avut şi nişte discuţii cu mine, despre Mişcarea Populară - spun aceste lucruri pentru că el le-a făcut publice. Cred că el vizează alegerile prezidenţiale din 2014. Trebuie să ne amintim totuşi că, din punct de vedere al capacităţilor sale electorale, Cătălin Predoiu a pierdut în 2008 alegerile parlamentare în faţa unui om care a ajuns la puşcărie, Marian Ghiveciu. Una este să ai o anumită prezenţă şi inteligenţă şi alta e să ai capacitatea de a aduce voturi: nu sunt sinonime", a afirmat Traian Băsescu.

Oprea, înlocuitorul premierului la şedinţa CSAT?

Premierul Victor Ponta nu exclude posibilitatea să-l aibă "înlocuitor" pe vicepremierului Gabriel Oprea la şedinţa CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării) în cazul în care preşedintele Traian Băsescu o va convoca în perioada în care el este în concediu, respectiv în prima jumătate a lunii august. La finalul întrevederii pe care Victor Ponta a avut-o cu reprezentanţii FMI, CE şi BM, la Palatul Victoria, premierul a fost întrebat de jurnalişti dacă se va întoarce din concediu în cazul în care preşedintele va convoca o şedinţă a CSAT în prima parte a lunii august, pentru a se discuta situaţia creată la CFR Marfă. "Să-l convoace domnul preşedinte. De joi, am înlocuitor la conducerea Guvernului, care are dreptul de a mă reprezenta în totalitate, dacă e ceva care apare într-o oră, două ore, domnul vicepremier Oprea are puteri depline", a spus primul-ministru.

A intrat în sediul poliţiei fumând marijuana

Un bărbat care a intrat în sediul Poliţiei de Frontieră Siret fumând o ţigară de marijuana este cercetat pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu. Potrivit poliţiştilor, un sucevean în vârstă de 38 de ani s-a prezentat, luni după-amiază, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, fumand dintr-o ţigaretă atipică. Deoarece bărbatul a devenit violent în comportament, poliţistul de frontieră l-a imobilizat, iar acesta a aruncat ţigareta ce conţinea o substanţă de culoare verde. Poliţiştii de frontieră au făcut un control amănunţit în bagajele bărbatului, folosind şi câinele special antrenat în detectarea stupefiantelor. În rucsacul lui a fost descoperită o pungă ce conţinea o substanţă asemănătoare celei din ţigaretă, în greutate de trei grame. La testarea cu trusa narcotest, substanţa a reacţionat pozitiv la categoria haşiş şi marijuana. Bărbatul este cercetat pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.