Național

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Gheţea: Creditarea populaţiei prezintă riscuri mari

Ziarul de Vrancea
12 iun 2013 501 vizualizări
Preşedintele CEC Bank susţine că majoritatea persoanelor care cer împrumuturi se află în situaţii disperate

Creditarea populaţiei prezintă riscuri înalte în acest moment, întrucat cererea de finanţare vine din partea populaţiei care a ajuns în situaţii disperate, a declarat preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, care a precizat că instituţia pe care o conduce se va concentra pe creditarea companiilor. "Considerăm că în acest moment creditarea persoanelor fizice prezintă riscuri destul de mari pentru că există încă o instabilitate în ceea ce priveşte siguranţa locului de muncă de maine. Cei care apelează acum, majoritatea sunt cei care au ajuns la situaţii disperate. (...) Ca bancă a statului trebuie să ne uităm şi la ce vrea acţionarul. Statul a venit cu diverse proiecte", a spus Gheţea. Preşedintele CEC a arătat că strategia băncii este concentrarea pe persoane juridice, în special întreprinderi mici şi mijlocii, agricultură şi administraţii publice locale. Pe de altă parte, Gheţea nu crede că în perioada următoare se va vedea o schimbare dramatică a ponderii creditelor în valută în segmentul de companii, finanţările în euro fiind preferate de aceşti clienţi. Preşedintele CEC se aşteaptă ca în cazul populaţiei să se observe o schimbare în timp a ponderii creditelor în lei în defavoarea creditelor în valută, la acest comportament fiind determinante şi noile reglementări BNR, care restricţionează împrumuturile pentru populaţie în valută, în special cele de consum. Gheţea spune că strategia actuala a băncii nu mai presupune o creştere la fel de incisivă ca în ultimii ani, "pentru că o creştere costă". El a adăugat că recenta majorare de capital este bnenefică pentru bancă, dar ar fi preferat bani noi care să intre în capital, argumentand că profitul se află oricum în bilanţul băncii. Oficialul CEC spune că banca a fost mereu atentă la ce portofolii au fost scoase la vanzare pe piaţă, dar fără o atitudine agresivă. "Sigur este un proces de negociere. De fiecare dată cand au fost pe piaţă portofolii am cochetat cel puţin cu ideea dacă sunt lucruri interesante. Nu ne-am interesat foarte intens pentru a prelua portofolii de persoane fizice. Avem un portofoliu important, ştim că se gestionează greu", a mai spus Gheţea.

Iată de ce eşuează firmele

supraîndatorarea, deciziile greşite ale managementului şi scăderea consumului, principalele cauze ale insolvenţelor

Managerii spun că principala cauză a intrării în insolvenţă a companiilor pe care le conduc este scăderea consumului, în realitate însă cele mai frecvente cazuri se înregistrează în primul rand în urma supraîndatorării şi a unor decizii greşite ale managerilor. "Deşi scăderea consumului reprezintă principala cauză invocată de manageri, o analiză atentă arată că aceasta se clasează abia pe locul 3 într-un clasament al motivelor reale, în timp ce pe locul doi se situează deciziile greşite ale echipei de management", se arată în comunicat al Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR). Scăderea consumului este o cauză specifică activităţii de comerţ, în timp ce lipsa de profitabilitate afectează mai curand producţia. CITR a realizat un studiu pe un eşantion de companii de dimensiuni medii sau mari care au intrat în insolvenţă în ultimii doi ani, care arată că 49% dintre companiile intrate în insolvenţă au ca principală cauză supraîndatorarea. Greşelile de management şi scăderea consumului vin pe locurile doi şi trei într-un clasament al cauzelor insolvenţei şi se regăsesc fiecare în 43% dintre cazuri. "La deschiderea procedurii de insolvență întocmim mereu un raport de analiză pentru a identifica principalele cauze care au generat situaţia. În acest context, gestionand peste 650 de proceduri complexe în ultimii ani, am constatat că sunt extrem de puţine situaţiile cand insolvenţa unei companii are o singură cauză. În cele mai multe cazuri este vorba despre un cumul de 2-3 factori care se suprapun şi combină deciziile managementului cu circumstanţe externe", a declarat, într-un comunicat, Rudolf Vizental, managing partner CITR. În opinia sa, mai grav este însă că echipele manageriale nu depistează ori nu admit situaţia insolvenţei la timp. "Din analiza noastră a reieşit că peste 90% dintre companii au declarant insolvenţa la cel puţin 18 luni după apariţia acestei stări. Acest fapt scade considerabil şansele de redresare ale companiei", a adăugat Vizental. Alte cauze importante sunt pierderile continue în activitatea curentă, în 31% din cazuri, dar şi efectele în lanţ ale unor dezechilibre, unde insolvenţa unei companii a avut impact direct asupra altora (5%). În 4% dintre situaţii, pierderea principalului contract, concurenţa neloială, sau decesul acţionarului majoritar au fost motivele principale care au dus la starea de insolvenţă a companiei. De la declanşarea crizei financiare, un număr de peste 90.000 de firme au intrat în insolvenţă în Romania, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, cele mai multe în construcţii, comerţ, industria prelucrătoare.

Fostul şef al OPSPI s-a lipit de o funcţie în conducerea Transgaz

Avocatul Remus Vulpescu, fost şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a fost numit la sfarşitul lunii mai ca reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice în AGA Transgaz Mediaş (TGN). Vulpescu este în prezent director de cabinet al vicepremierului Daniel Chiţoiu, care deţine şi portofoliul Finanţelor. Vulpescu a demisionat în luna octombrie a anului trecut de la conducerea OPSPI, după ce privatizarea Oltchim a eşuat. Ulterior, el a fost membru în Consiliul de Administraţie al Rompetrol Rafinare. De asemenea, Vulpescu va fi numit în viitorul Consiliu de Supraveghere al Hidroelectrica. Alături de Vulpescu, în AGA Transgaz au mai fost numiţi Iulian Marian Butnaru şi Andra Luminiţa Răduică, tot din partea Ministerului Finanţelor, se arată într-un comunicat al companiei de stat transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti. Numirea celor trei a fost aprobată de Chiţoiu printr-un ordin semnat în 28 mai. Guvernul a decis în luna martie trecerea Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale, din subordinea Ministerului Economiei în cea a Ministerului Finanţelor.

Impozitul de 85%, la control

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că în cursul zilei Corpul de Control al Guvernului face verificări privind modificarea deciziei Executivului de impozitare cu 85% a salariilor compensatorii pe care şi le-au acordat membrii fostelor comisii care au format ASF, în condiţiile în care din ordonanţa aprobată de Executiv rezultă că impozitul de 85% nu va fi aplicat doar pentru foştii membri ai comisiilor din comasarea cărora a fost înfiinţată Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), ci inclusiv în mediul privat, pentru membrii consiliilor de administraţie şi de conducere, la încetarea contractului de muncă înainte de termen. "Vorbim de cele trei comisii care au existat pană la momentul la care s-au unit în ASF, şi anume CSA, CNVM şi Pensii Private. Acel impozit de 85% se aplică la cei care au făcut parte din aceste trei comsiii şi care şi-au votat singuri 20 sau nu ştiu cate zeci de salarii compensatorii. Asta am discutat în şedinţa de Guvern, asta am aprobat", a spus Ponta. La momentul ordonanţei, Guvernul a anunţat că această impozitare de 85% va fi aplicată doar pentru plăţile compensatorii la care au dreptul foştii membri ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, dar forma ordonanţei publicate în Monitorul Oficial după decizia Guvernului nu se referă la aceşti foşti membri, ci la toţi angajații cu funcții de conducere şi persoanele care sunt numite în calitate de membru în consilii de administraţie şi consilii de conducere, de aici rezultand că se aplică atat la nivelul întregului sector de stat - nu doar pentru membrii celor trei foste comisii - cat şi pentru mediul privat. Marţi, premierul Ponta, aflat la Berlin, a afirmat că, aşa cum ştie el, impozitarea se aplică doar pentru membrii fostelor trei comisii, dar miercuri a arătat că inspectorii guvernamentali vor verifica dacă "cineva" a modificat decizia Guvernului.

Kia are probleme la trei modele cu o componentă la pedala de frană

Kia Romauto, distribuitor oficial al mărcii Kia în Romania, a lansat o campanie de rechemare în service pentru înlocuirea preventivă a contactorului electric al pedalei de frană la mai multe modele, în total urmand să fie verificate aproximativ 1.000 de autovehicule înmatriculate local. Campania vizează modelele Sportage (2007 - 2010), Sorento (2007 - 2011), Soul (2010 - 2011) şi Carnival (2006 - 2007). "La autoturismele afectate pot apărea următoarele disfuncţionalităţi ca urmare a operării cu intermitenţe a contactorului pedalei de frană: nu se aprind sau răman aprinse stopurile de frană. În funcţie de dotarile autovehiculelor mai pot apărea următoarele simptome: martor ESC aprins, funcţionarea sistemului Cruise Control defectuoasă, nefuncţionarea butonului START, imposibilitatea de a mişca schimbătorul de viteze din P la cutiile de viteze automate. La nivel european nu s-au semnalat accidente datorate defectării contactorului pedalei de frană", se arată într-un comunicat al Kia Romauto. Costurile vor fi acoperite de Kia Motors Corporation. Operaţia de înlocuire a contactorului va dura maxim 45 de minute. Kia a fost fondată în anul 1944, fiind cel mai vechi producător de vehicule motorizate din Coreea de Sud. Anual sunt produse peste 2,7 milioane de autovehicule, în nouă unităţi de producţie construite în cinci ţări, unităţile fiind comercializate în aproximativ 150 de state. Compania are peste 47.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de aproximativ 42 de miliarde dolari.


Vodafone vrea să cumpere un mare operator de cablu TV

Grupul britanic de telecomunicaţii Vodafone discută preluarea Kabel Deutschland, cel mai mare operator de televiziune prin cablu din Germania, cu o capitalizare de piaţă de peste 7 miliarde euro, transmite Bloomberg. Acţiunile Kabel Deutschland au crescut cu pană la 9,5% la Frankfurt după ce Vodafone a confirmat într-un comunicat că se află în etapa preliminară a discuţiilor pentru preluarea companiei germane. Informaţii privind interesul gigantului britanic pentru Kabel Deutschland au apărut anterior în presă, pe surse. Kabel Deutschland fuznizează servicii de televiziune prin cablu către 8,5 milioane de gospodării. Printre investitorii interesaţi de preluarea companiei germane se numără şi grupul american Liberty Global, care deţine şi operatorul european UPC. Acţiunile Kabel Deutschland au crescut cu 27% în ultimele patru luni, după apariţia primelor informaţii privind interesul Vodafone pentru preluarea companiei. La cotaţia actuală de 81,84 euro, Kabel Deutschland are o valoare de piaţă de 7,2 miliarde euro.

Grecia nu mai este economie dezvoltată

Grecia a devenit prima piaţă dezvoltată retrogradată la statutul de piaţă emergentă de către furnizorul de indici bursieri MSCI, deoarece nu mai îndeplineşte criteriile de calificare după scăderea principalului indice al bursei de la Atena cu 83% din 2007, transmite Bloomberg. Astfel, Grecia nu se mai încadrează în criteriile privind obligaţiunile şi facilităţile de creditare, vanzările în lipsă şi transferabilitatea, a anunţat MSCI, cel mai mare furnizor de indici bursieri din lume, a cărui bază de clienţi cuprinde investitori cu active în valoare totală de 7.000 miliarde de dolari. Qatar şi Emiratele Arabe Unite au fost avansate la statutul de pieţe emergente, în timp ce Marocul a fost retrogradat de la piaţă emergentă la piaţă de frontieră. Coreea de Sud şi Taiwanul au fost menţinute la nivelul de pieţe emergente, iar acţiunile chineze listate pe aceste burse ar putea fi incluse în scurt timp în categoria emergentelor, potrivit unui comunicat al MSCI.

Bula speculativă cu obligaţiuni ameninţă lumea

Bula speculativă cu obligaţiuni creată de marile bănci centrale prin emisiunile menite să stimuleze economiile pune în pericol sistemul financiar mondial, a avertizat miercuri Andy Haldane, director la Banca Angliei, relatează The Guardian. Haldane a arătat că cel mai mare pericol pentru sistemul financiar ar fi o creştere semnificativă a randamentelor obligaţiunilor guvernamentale. "Cel mai mare risc pentru stabilitatea sistemului financiar mondial este o inversare dezordonată a tendinţei randamentelor obligaţiunilor", a spus bancherul. El a semnalat faptul că "umbre" ale unei astfel de evoluţii au avut loc în ultimele două-trei săptămani. "Am spart intenţionat cea mai mare bulă de obligaţiuni din istorie", a spus Haldane, adăugand că "este nevoie de vigilenţă faţă de dezumflarea acestei bule". Randamentele obligaţiunilor guvernamentale au atins minime record datorită banilor tipăriţi de Banca Angliei şi Rezervei Federale (Fed) din SUA, dar în ultimele cateva săptămani au început să crească.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.