Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Modelul Fenechiu preluat la Ministerul de Interne: Liber pentru poliţistii penali la funcţiile de conducere

Ziarul de Vrancea
13 mar 2013 868 vizualizări
ministrul de Interne Radu Stroe, cel care s-a răţoit la omologul său german, a modificat legea astfel încat angajaţii din minister urmăriţi penal să poată accede la funcţii de conducere

Poliţiştii urmăriţi penal pot ocupa funcţii de conducere în ministerul de Interne, după ce ministrul Radu Stroe a coborat standardele de integritate, scrie hotnews.ro. Astfel, printr-un ordin dat la începutul lunii februarie, ministrul de Interne a modificat Ghidul carierei poliţistului şi cadrelor militare, eliminand o condiţie minimă obligatorie, ca cei care vor să ocupe funcţii de conducere în sistem "să nu se afle în curs de urmărire penală". Stroe a semnat ordinul pe 4 februarie, adică la doar 5 zile după Raportul MCV dur al Comisiei Europene, şi în pline negocieri pentru intrarea în Schengen. La cateva săptămani după ordinul lui Stroe, a fost numit şef al corpului de control din ministerul de interne chestorul Constantin Manoloiu, urmărit penal în dosarul referendumului.
Reamintim că ministrul de interne Radu Stroe a comentat ironic refuzul Germaniei privind aderarea României la Schengen: "Germania a pierdut ocazia să tacă", declara el recent.

"Poliţistii au un statut special"

Preşedinte al Sindicatului Poliţiştilor din România "Diamantul", Emil Păscut, a declarat pentru HotNews.ro că modificarea era "legală şi necesară" pentru a pune legea în acord cu "principiul prezumţiei de nevinovăţie". El acceptă totuşi că "este foarte posibil" ca modificarea legii să se fi făcut doar pentru a face posibilă numirea lui Manoloi la şefia Corpului de Control.
Poziţia sa este însă contrazisă de specialişti în drept. Judecătorul Cristi Danileţ, fost membru CSM, a explicat pentru hotnews.ro că vechea prevedere nu afecta "prezumţia de nevinovăţie".  "Legea interzice celor faţă de care a început urmărirea penală să intre în forţele de poliţie - oare pentru aceştia nu ar trebui să funcţioneze prezumţia de nevinovăţie? Eu cred că este evident că funcţionează prezumţia prevăzută în Constituţie, însă legea stabileşte condiţii care nu o contrazic cu nimic", a apreciat judecătorul. Şi fostul ministru de interne, Gabriel Berca (PDL) susţine că modificările nu trebuiau operate. "Probabil s-a considerat că începerea urmăririi penale nu anulează prezumţia de nevinovăţie. Dar să nu uităm că poliţiştii au totuşi un statut special, adică îţi asumi nişte responsabilităţi de statut special", fost ministerul de interne, vicepreşedinte PDL, Gabriel Berca.

Ce bugetari romani vor avea liber de Ziua Maghiarilor

Angajaţii Consiliului Judeţean (CJ) Covasna vor avea liber, vineri, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, după ce conducerea instituţiei a decis, în urmă cu doi ani, ca această sărbătoare să fie declarată zi nelucrătoare, prevederea fiind inclusă în contractul colectiv de muncă. "Consider că este un pas înainte pentru noi că 15 Martie a devenit zi nelucrătoare mai întâi în Ţinutul Secuiesc. Este important a sublinia că în această problemă nu a prevalat doar ideea proprie, deoarece aceasta a fost şi voinţa oamenilor. Una dintre formele de exprimare ale autonomiei, printre altele, o constituie faptul că ne dirijăm noi singuri, după concepţia noastră. Cu această decizie am procedat ca atare", afirmă Tamas Sandor, preşedintele CJ Covasna. El îşi exprimă speranţa că mai multe administraţii publice locale vor urma acest exemplu.
Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită în 15 Martie, este marcată, în fiecare an, în aproape toate localităţile din judeţul Covasna. Astfel, au loc spectacole festive, ceremonii religioase şi comemorative în şcoli, biserici şi la monumentele mai multor eroi.
Manifestările principale au loc în centrul municipiului Sfântu Gheorghe şi la Târgu Secuiesc, unde se vor organiza adunări populare la care sunt aşteptaţi să participe mii de localnici.

Cum arată noua Constituţie în viziune UDMR

UDMR a postat ieri pe site-ul Uniunii principalele modificări pe care le propune la revizuirea legii fundamentale. Astfel, UDMR va susţine la dezbaterile privind revizuirea Constituţiei eliminarea caracterului naţional al statului şi definirea României ca "stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil", care "are ca fundament solidaritatea cetăţenilor săi". Alte propuneri ale Uniunii vizează "recunoaşterea minorităţilor naţionale istorice ca factori constitutivi ai statului" şi introducerea în Constituţie a prevederilor Cartei Europene a limbilor naţionale sau minoritare şi a principiilor înscrise în Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale. "În zonele unde o minoritate naţională are o pondere semnificativă, limba acestei minorităţi se va considera limbă regională. Condiţiile utilizării unei limbi regionale se vor reglementa prin lege organică. Altă propunere este introducerea obligaţiei autorităţilor de a consulta organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale înainte de luarea unor decizii care le privesc, respectiv abţinerii statului de a lua măsuri care, modificând proporţiile populaţiei din arii locuite de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, ar putea avea drept consecinţă pierderea drepturilor şi libertăţilor în principiile înscrise în Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, şi Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare", se arată în postarea UDMR. Reprezentanţii Uniunii susţin introducerea în Constituţie a asigurării reprezentării proporţionale a minorităţilor naţionale în conducerea instituţiilor statului, modalităţile de exercitare a acestui drept urmând să fie reglementate "prin lege organică". De asemenea, UDMR propune alegerea preşedintelui României de către Parlament şi departajarea clară a modalităţilor de alegere şi a competenţelor celor două camere ale Parlamentului. Uniunea mai propune în revizuirea Constituţiei introducerea posibilităţii acordării, prin lege organică, unui statut special anumitor zone tradiţionale, descentralizarea serviciilor publice, desfiinţarea totală/ parţială a instituţiei prefectului şi restrângerea atribuţiilor acestuia la controlul legalităţii actelor adoptate de autorităţile publice locale.

Revine iarna?

Meteorologii au emis ieri o avertizare cod galben de ninsori şi viscol valabilă în toată ţara, de astăzi până vineri seara. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în cursul zilei de azi, începând de la ora 12.00, în 27 de judeţe din vestul, centrul şi nordul ţării vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, care în noaptea de joi spre vineri se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 de litri pe metru pătrat şi izolat, îndeosebi în zona montană, unde va ninge, 50 de litri pe metru pătrat. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 55-70 de kilometri pe oră şi peste 80-90 de kilometri pe oră la munte, iar ninsoarea va fi viscolită. Vineri, de la ora 10.00 până la ora 20.00, avertizarea va fi valabilă în toată ţara. În acest interval,vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafală de 55-70 de kilometri pe oră şi peste 90 de kilometri pe oră la munte. În Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi în nordul Moldovei, precum şi la munte va mai ninge slab, dar viscolit. Vremea va intra într-un proces de răcire, care se va resimţi la început în regiunile intracarpatice, iar în zilele de sâmbătă şi duminică în întreaga ţară, a precizat ANM.

Mesajul lui Băsescu pentru ţigani: "Toţi puradeii la şcoală"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că problema romilor în spaţiul european nu va fi rezolvată nici în generaţiile următoare dacă nu se aplică soluţia "toţi puradeii la şcoală", indiferent dacă aceştia se află în Germania, Spania sau Italia. Băsescu a subliniat că problema emigraţiei romilor din România nu are nicio legătură cu aderarea la spaţiul Schengen. "Pentru că şi ei, ca şi noi, ştim foarte bine că problema romilor nu este o problemă de Schengen, ei nu aterizează din ţări arabe, nu vin din India, ci din spaţiul european, iar acum ajungem din nou la ceea ce eu ceream în Consiliu în 2009 şi 2010, o politică europeană pentru integrarea romilor, iar asta trebuie să plece de la un zero absolut, care înseamnă nicio primărie pe teritoriul UE nu-ţi dă niciun fel de ajutor dacă nu îţi trimiţi copiii la şcoală", a afirmat Băsescu, marţi seară, la Digi 24. De asemenea, preşedintele a arătat că poate fi găsită o formulă de trimitere de cadre didactice din România în Germania pentru educaţia tinerilor romi, la fel cum au fost trimişi şi în Spania şi Italia. "Găsim formule. Cum avem dascăli români în Spania, în Italia, putem trimite şi la Dusseldorf. «Câţi staţi fraţilor aici? Şase luni. Toţi puradeii la şcoală». Pentru că nu vom rezolva problema romilor nici în generaţiile următoare, dacă nu începem cu acest element de bază, copiii romi la şcoală", a afirmat Băsescu. Totodată, preşedintele a subliniat că nu acceptă abordarea interzicerii dreptului la liberă circulaţie pentru această categorie etnică, această restricţionare putând fi aplicată numai individual, pentru cetăţenii români cu precedente penale.

Crin Antonescu îi răspunde lui Teofan: "Romania rămane stat laic"

Crin Antonescu, preşedintele Senatului, a declarat că Romania va rămane, în urma revizuirii Constituţiei, un stat laic. Întrebat ce părere are despre propunerea avansată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei cu privire la introducerea noţiunii de Dumnezeu în legea fundamentală, Antonescu a răspuns că pe acest subiect este nevoie de o dezbatere juridică şi politică, transmite Agerpres. "Eu vă pot spune o părere strict personală acum, deşi nu sunt tentat să o fac pentru că e bine ca poziţiile noastre ca persoane, ca partide, să fie susăinute la momentul potrivit. Din punctul meu de vedere, în acest moment, este o chestiune destul de discutabilă şi care necesită o dezbatere cu caracter juridic şi politic. Ce va pot spune cu certitudine este ca Romania rămane un stat laic şi asta o spun în calitate de creştin. Deci nu există o contradicţie sau o incompatibilitate între ele. Noi punem în discutie orice propunere se va face", a declarat ieri Crin Antonescu.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.