Național

"Marele negociator" şi "dezamăgitul naţional" se ceartă de la cioara de pe gard

Ziarul de Vrancea
10 feb 2013 577 vizualizări
Preşedintele Băsescu şi premierul Ponta s-au ironizat reciproc după Consiliul European în urma căruia Romania a obţinut de la UE circa 40 de miliarde de euro pentru perioada 2013-2020 n în ultimii şase ani, Romania a atras efectiv în jur de 12% dintr-un total de 33 de miliarde acordat de Bruxelles

Preşedintele Traian Băsescu a făcut apel, ieri, la parlamentarii români să susţină fără rezerve bugetul UE în PE, aşa cum acesta a fost stabilit la Consiliul European. "E prima oară când bugetul UE nu rămâne aşa cum l-a stabilit Consiliul. Riscul de a nu avea buget ne supune unei condiţii în care bugetul să fie alocat în fiecare an, iar tot CE va stabili cât alocă în fiecare an, ceea ce ar implica o negociere continuă în fiecare an", a declarat preşedintele Băsescu. El l-a ironizat apoi pe premierul Victor Ponta, fără să-i spună numele, care a criticat vineri bilanţul Romaniei după negocierile purtate de Băsescu în cadrul CE. "Domnii care îşi manifestă dezamăgirea ar trebui în primul rând să se bată să cheltuim banii, să probăm că îi putem cheltui. Sunt unii care la viaţa lor nu au negociat decât funcţii de partid, nu au negociat cu alte state, pe spinarea contribuabililor din alte ţări. Lipsa lor de experienţă foarte uşor se poate vedea în modul în care am negociat acordul cu FMI. Îi invit să nu dea lecţii. Demagogia ca şi minciuna au picioare scurte". Preşedintele a mai spus că creşterea de 6 miliarde de euro obţinută de România "nu trebui pusă sub riscul unei netreceri a bugetului prin PE". El a precizat că România a obţinut maximul posibil la alocările pentru Coeziune. "Bugetul UE pentru exerciţiul 2014-2020 este mai mic cu 37 de miliarde decât bugetul aflat acum în execuţie, ideea iniţială a fost îngheţarea la nivelele pe care le aveam, de aceea s-a şi introdus în concluziile Consiliului, urmare a presiunilor unor ţări, dintre care cea mai vocală a fost România, să se permită totuşi o creştere faţă de ceea ce am avut. Şi asta ne-a adus două miliarde faţă de ceea ce am avut", a spus preşedintele Traian Băsescu. El a mai spus că au existat "greutăţi enorme în a convinge că putem cheltui cu două miliarde mai mult datorită nivelului foarte scăzut din ultimii cinci ani".

Ponta se ocupă de Berlusconi

Preşedintele a mai spus că nu a avut după întoarcerea la Bruxelles o întrevedere cu premierul Victor Ponta, "dezamăgitul naţional", privind bugetul UE, pentru că acesta se află în Italia şi "se ocupă cu Berlusconi".
Premierul Victor Ponta s-a declarat vineri "foarte dezamăgit" de rezultatul final al alocării bugetare UE petru România. El a spus că bilanţul este prezentat să pară mai bun, dar de fapt nu s-a obţinut niciun euro în plus faţă de noiembrie, iar" legenda cu preşedintele Băsescu mare negociator a murit". El a explicat că Polonia, de exemplu, care pentru exerciţiul bugetar 2007-2013 a beneficiat de 70 miliarde euro, dublu faţă de bugetul de 33 miliarde euro al României, a primit în plus 15%, în timp ce România, cu jumătate din bugetul Poloniei în intervalul menţionat, a primit în plus doar 18%. De precizat că populaţia Poloniei este de două ori mai mare decat cea a Romaniei.

Socialiştii europeni, principalii nemulţumiţi

Întrucât PSD face parte din grupul socialiştilor europeni, care a anunţat că ar putea bloca bugetul UE pentru perioada 2014-2020, Victor Ponta urmează linia stabilită de socialişti, scrie evz.ro. Aşa s-ar explica nemulţumirea premierului faţă de bugetul alocat României, de aproape 40 de miliarde de euro, suplimentat cu aproximativ 7 miliarde comparativ cu perioada anterioară.
În acest moment, bugetul UE pentru următorii şase ani nu este bătut în cuie. Asta pentru că la scurt timp după anunţarea compromisului din Consiliu, grupurile politice din PE au anunţat că ar putea respinge bugetul. În plus, socialistul Martin Schulz, preşedintele Parlamentului a susţinut că votul asupra cadrului financiar multianual să fie unul secret, ceea ce pune în pericol şansele de adoptare ale bugetului UE. Nici preşedintele francez Francois Hollande, al cărui partid face de asemenea parte din Internaţionala Socialistă nu este de acord cu bugetul UE.
Din interviul acordat de Victor Ponta ziarului Puterea în urmă cu câteva zile ce urmează a fi publicat astăzi rezultă că premierul îşi pregătea terenul pentru contestarea rezultatului. "Eu sper ca preşedintele să fie foarte bun negociator şi să vină cu minim 45 miliarde de euro, dar, mai ales, să nu se taie de la agricultură. Dacă vine cu mai puţin, înseamnă că legenda marelui negociator în Europa se va încheia", spunea Ponta, înainte de bilanţul final.

Cea mai slabă absorbţie a fondurilor europene

Dintre toate statele membre ale Uniunii Europene, România a înregistrat cea mai slabă absorbţie a fondurilor europene, situându-se la ora actuală la o rată a absorbţiei de aproape 12%. De altfel, la masa negocierilor, România risca să primească chiar mai puţini bani decât în perioada 2007- 2013, tocmai datorită slabei performanţe înregistrate în domeniul absorbţiei fondurilor europene, scrie evz.ro. Din acest motiv, mai ales fondurile de coeziune riscau să sufere o tăiere. În schimb, acum câteva zile, delegaţia României a obţinut o creştere cu 10% în acest domeniu. Dacă această tendinţă se menţine, cel mai probabil România nu va reuşi să absoarbă fondurile europene puse la dispoziţia ţării noastre în perioada 2013- 2020.

Ponta îl compară pe Berlusconi cu Ceauşescu

premierul roman s-a dus în Italia să-l susţină pe candidatul stangii la alegerile parlamentare anticipate

Premierul Victor Ponta a afirmat sâmbătă, la Torino, cu ocazia mitingului socialiştilor europeni pentru susţinerea candidatului Partidului Democrat din Italia la funcţia de prim-ministru, că, pentru Italia, o reîntoarcere a fostului premier Silvio Berlusconi ar echivala cu revenirea lui Nicolae Ceauşescu în România. "Pentru noi, alăturându-ne Europei ca ţară fostă comunistă a fost mult mai mult decât a fost pentru dumneavoastră, a fost un vis. Berlusconi nu este parte din acest vis, pentru că e un coşmar. Nu mi-aş putea imagina Italia cu Berlusconi la putere din nou, aşa cum nu-mi pot imagina România cu Ceauşescu înapoi. Acest trecut trebuie să rămână acolo, iar ceea ce este important este viitorul", le-a spus Ponta, în limba italiană, celor adunaţi la Torino. Ponta a mai afirmat că este sigur că Pier Luigi Bersani, candidat pentru poziţia de premier al Italiei, este şansa cea mai bună nu doar pentru italieni, ci şi pentru cei peste un milion de români care trăiesc şi muncesc în această ţară.

Dreapta a redus diferenţa

Replica liderului italian de centru-dreapta nu s-a lăsat aşteptată. "Bine, (n.r. - dacă aş fi ca Ceauşescu), cel puţin voi avea puterile pe care nu le-am avut niciodată…", a afirmat Berlusconi, conform ziarului La Repubblica.
Coaliţia de centru-stânga din Italia, condusă de Pier Luigi Bersani, este favorită în scrutinul parlamentar anticipat care va avea loc pe 24 - 25 februarie. Însă, conform sondajelor de opinie, în ultimele săptămâni blocul de centru-dreapta al lui Silvio Berlusconi a micşorat distanţa, promiţând reducerea impozitelor. Potrivit sondajelor efectuate vineri la comanda ziarului Corriere della Sera, forţele de centru-stânga sunt creditate cu 37,2%, iar cele de centru-dreapta cu 29,7%. Un alt sondaj, realizat de Euromedia Research, relevă o distanţă de doar 2 procente între centru-stânga şi centru-dreapta.

Piraţii care au răpit un marinar român nu au contactat armatorul britanic

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a declarat, sâmbătă, că până în prezent piraţii care au răpit trei marinari, între care şi un român, de pe un vas aflat în largul coastelor Camerunului şi Nigeriei nu au contactat compania britanică ce deţine nava. "S-a format o celulă de criză la compania care deţine nava, la societatea de asigurare. Deocamdată nu au fost contactaţi de piraţi nici ei, nici familiile marinarilor. Probabil vor solicita o răscumpărare", a declarat, sâmbătă, Adrian Mihălcioiu.
El a mai spus că identitatea marinarului român nu a fost dezvăluită deocamdată de către compania britanică, iar tot ceea ce se ştie până în acest moment este că bărbatul era mecanic-şef pe nava respectivă. Liderul sindical a mai precizat că nava MV Esther transporta mărfuri generale din Camerun către Ghana când a fost atacată de către piraţi, care au răpit trei marinari - un român şi doi ruşi.
Un marinar român care face parte din echipajul unei nave sub pavilion britanic atacată în largul coastelor Camerunului şi Nigeriei a fost răpit de piraţi, a anunţat armatorul navei. Atacul a avut loc în largul Nigeriei, la frontiera cu Camerun şi la 136 de kilometri de coastă. "După tâlhărirea membrilor echipajului, piraţii au părăsit nava răpind trei marinari. Vieţile acestor marinari sunt prioritatea noastră absolută şi vom face totul pentru readucerea lor în siguranţă. Ceilalţi nouă membri ai echipajului au rămas la bordul navei şi sunt nevătămaţi", a comunicat armatorul.
Golful Guineea, situat în sud-vestul Africii, este o zonă unde au loc numeroase acte de piraterie. De obicei, ostaticii sunt eliberaţi după plata unor răscumpărări.

Băsescu vrea ca secuii să-şi bage steagurile în curte

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că nu va încuraja "niciodată" utilizarea unor însemne ilegale pe instituţiile statului român, comentând astfel ceea ce presa a numit "războiul steagurilor" româno-ungar. Şeful statului a îndemnat la acţiuni raţionale şi la calm: "Mi se pare un comportament iresponsabil şi la Budapesta şi la Bucureşti. E adevărat că râdeam când m-am întâlnit cu Viktor Orban, la Bruxelles, dar spunând «uşor, uşor cu pianul pe scări», în problema naţionalistă. Viktor Orban a avut o reacţie pozitivă. Trebuie să cerem ambelor părţi ponderarea mesajului, e uşor să te joci cu astfel de termeni, să-ţi păcăleşti populaţiile. Există riscul să nu te opreşti când trebuie. O asemenea posibiltate n-ar fi decât un dezastru pentru România şi Ungaria".
"Sigur, niciodată nu voi încuraja utilizarea unor însemne ilegale pe instituţiile statului român. Dar depinde cum abordăm acest lucru. Fără propagandă, fără patos doar cu legea în mână. Ţi-am dat steagul jos, poţi să-l pui la tine în curte, unde vrei, dar nu pe instituţii ale statului. Deci se puteau face lucrurile mult mai decent şi fără a profita pentru a încerca să profităm de problemele reale ale românilor, într-un spaţiu uşor de inflamat, cum este cel naţionalist în perioada de criză", a mai spus Traian Băsescu.

Poliţist, muşcat de un bărbat care furase cablurile unui lift

Un poliţist bucureştean, aflat în timpul liber, a fost muşcat de antebraţ de un bărbat prins în flagrant după ce furase cablurile de la liftul unui bloc din sectorul 4 al Capitalei. Incidentul s-a produs sâmbătă, când agentul se afla în scara unui bloc pentru a vizita o cunoştinţă. Poliţistul a observat un bărbat suspect care avea asupra sa un sac de culoare neagră. După ce poliţistul şi-a declinat calitatea şi i-a cerut suspectului să îi arate ce are în sac, bărbatul a abandonat sacul şi a fugit. După o urmărire prin scara blocului, poliţistul l-a prins şi imobilizat pe suspect, însă acesta, încercând să scape, l-a muşcat de antebraţ, rănindu-l uşor. Potrivit sursei citate, în ciuda opoziţiei violente a suspectului, agentul a reuşit imobilizarea acestuia şi a solicitat telefonic sprijinul colegilor săi. În sacul bărbatului prins au fost găsite cablurile electrice ale ascensorului blocului, care fuseseră tăiate cu un cleşte.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.