"Sentinţa" în cazul Blaga a fost amanată
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, vineri, că s-a decis convocarea Convenţiei Naţionale în luna mai şi a menţionat că la şedinţa Colegiului Director nu a solicitat nimeni demisia actualei conduceri. Blaga a precizat, după şedinţă, că au fost patru ore şi jumătate de discuţii foarte serioase şi a fost analizat parcursul partidului până la alegeri. "Ceea ce m-a bucurat a fost înţelepciunea tuturor colegilor, faptul că au abordat extrem de atent şi şi-au exprimat fiecare cuvântul cu ponderare pentru a ajunge la concluzia că avem nevoie de un partid mai unit ca oricând, să facem faţă unui USL care nu a făcut altceva decât să manipuleze opinia publică", a spus Blaga.
El a arătat că la Colegiul Director s-a decis ca pe parcursul lunii ianuarie şi februarie să se facă analize în fiecare organizaţie judeţeană, iar în 23 februarie să fie convocat Consiliul Naţional de Coordonare, care va stabili data unei Convenţii Naţionale extraordinare în luna mai. Blaga a adăugat că la această convenţie vor participa 5.000 de delegaţi, care reprezintă cu adevărat punctul de vedere şi voinţa PDL.
Întrebat în legătură cu faptul că înaintea şedinţei lideri ai PDL pledau pentru demisia actualei conduceri, Blaga a răspuns: "Nu am avut niciun coleg în sală care să solicite acest lucru". El a adăugat că l-a invitat la şedinţă şi pe Cezar Preda, pe care l-a rugat să revină în echipă, adică asupra demisiei din funcţia de prim-vicepreşedinte, lucru care s-a şi întâmplat.
Blaga a precizat că Sever Voinescu şi Cristian Preda şi-au dat demisia din BPN, arătând că ulterior lui Sever Voinescu i s-a cerut demisia de către organizaţia PDL de Constanţa. Întrebat dacă Gheoghe Flacă ar putea fi un contracandidat al său la preşedinţia partidului, Blaga a spus că oricare membru al PDL poate să fie un contracandidat. "Eu aştept cu mare plăcere acest lucru dacă mă voi hotărî să candidez", a adăugat Blaga.
În privinţa analizelor care vor fi făcute în organizaţii, Blaga a precizat că se poate ajunge şi în situaţia schimbării unor conduceri de filiale, dar că la şedinţa Colegiului Director a văzut "colegi responsabili care şi-au asumat răspunderea şi deocamdată este vorba de strângerea rândurilor".
Şi coordonatorul campaniei electorale a ARD, Adriean Videanu, a declarat, vineri, că actuala conducere a PDL nu trebuie să demisioneze, fiind necesară convocarea Convenţiei cât mai repede cu putinţă.
"MRU să intre în PDL"
Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, vineri, înainte de Colegiul Director, că nu vede niciun viitor al ARD. "Am crezut că putem face dintr-un partid cu coloană vertebrală şi trei partide fantomă o alianţă care să meargă, dar nu a mers", a spus Boureanu. El a arătat că soluţia corectă ar fi cooptarea copreşedinţilor ARD Mihai Răzvan Ungureanu, Aurelian Pavelescu, Mihail Neamţu în PDL şi că aceasta ar fi fost soluţia bună şi atunci. "Este o decizie corectă dar la acest moment nu mai depinde de noi, nu ştiu ce decizie vor lua dânşii", a spus Boureanu.
Pe de altă parte, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat, înaintea şedinţei Colegiului Director că discuţiile trebuie făcute "cu mandatele pe masă". "Atunci când vrei să gândeşti un lucru pentru viitor, trebuie să pleci de la un punct zero", a spus Gheorghe Falcă. Întrebat dacă este interesat de conducerea PDL, el a afirmat că oricine este interesat să "facă paşi importanţi".