Național

Procurorii DIICOT şi un control MAI au "ciuruit" un inspectorat de poliţie

Ziarul de Vrancea
12 dec 2012 2742 vizualizări
Patru poliţişti de la IJP Olt, între care şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor, sunt bănuiţi că fac parte dintr-o grupare profilată pe şantaj, evaziune fiscală, abuz în serviciu, delapidare şi spălarea banilor. Conducerea Inspectoratului este cercetată disciplinar după un control dispus de ministrul Afacerilor Interne.

Procurorii DIICOT au făcut ieri 19 percheziţii în Olt şi Dolj, fiind vizată o grupare formată din 24 de persoane suspectate de şantaj, evaziune fiscală şi abuz în serviciu, printre suspecţi fiind doi comisari şefi şi doi inspectori de la Poliţia Olt, precum şi opt angajaţi de la DGFP Olt. Cele 24 de persoane sunt suspectate de şantaj, evaziune fiscală, abuz în serviciu, delapidare şi spălarea banilor. La audierile care s-au desfăşurat pe tot parcursul zilei de ieri au fost aduse 30 de persoane.
Potrivit DIICOT, liderul grupării era Laurenţiu Ilie Lazăr, comisar şef de politie la IPJ Olt - Serviciul de Investigarea Fraudelor. Acesta a fost sprijinit de alţi trei colegi, un comisar şef şi doi inspectori principali de poliţie de la acelaşi serviciu. Cei patru poliţişti sunt acuzaţi că ar fi făcut cercetări în dosare penale privind cauze economice faţă de persoane din mediul de afaceri din judeţul Olt, pentru a le determina să încheie contracte de monitorizare, pază şi protecţie cu o firmă din Slatina administrată de soţia liderului grupării.
Ulterior, cei patru au făcut abuziv cercetări faţă de funcţionari publici de la Direcţia Generală de Finanţe Publice (DGFP) Olt, APIA Olt sau Direcţia Vamală Craiova care au respins cereri de rambursare de TVA sau alte solicitări formulate de firmele protejate de membrii grupării. Procurorii au precizat că în această cauză mai sunt cercetaţi şi opt funcţionari de la DGFP Olt, suspectaţi că au aprobat ilegal pentru o firmă din Olt rambursări de TVA de aproximativ trei milioane de lei. Prejudiciul total cauzat de această grupare a fost estimat la peste un milion de euro.

Nici şefii Poliţiei Olt nu se simt prea bine

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Ion Voicu, cei doi adjuncţi ai acestuia, Valerian Iliescu şi Emilian Mladen, şeful Poliţiei oraşului Balş, Ion Sotea, şi alţi opt poliţişti cu funcţii de conducere sunt cercetaţi disciplinar în urma unui control care a avut loc la solicitarea ministrului Administraţiei şi Internelor, anunţa în 10 decembrie ministerul de resort. De asemenea, alţi nouă poliţişti, dintre care doi cu funcţii de conducere, au primit atenţionări, a precizat MAI. Poliţiştii ar fi cercetaţi disciplinar pentru management defectuos şi lipsă de reacţie în combaterea infracţionalităţii stradale, în urma unui denunţ formulat de un poliţist.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.