Național

2,5 milioane de televizoare din România nu mai "prind" Discovery

Ziarul de Vrancea
30 nov 2012 1009 vizualizări
Compania RCS&RDS a exclus subit canalele Discovery din grilele sale, motivand preţul cerut de compania producătoare de filme documentare. Reprezentanţii acesteia vorbesc însă de reduceri în oferta comercială. CAN va analiza cazul săptămâna viitoare

Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Răsvan Popescu, a declarat vineri dimineaţă că RCS&RDS nu a avut aprobarea Consiliului să scoată din grilele de cablu canalele Discovery, cazul urmând să fie analizat în prima şedinţă a CNA de săptămâna viitoare.
Cu o seară înainte, RCS&RDS a scos de pe reţelele sale de cablu (care au aproximativ două milioane de abonaţi, n.r.) toate canalele operate de compania Discovery Networks, inclusiv Discovery Channel, fără a avea aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru modificarea grilei de programe, aşa cum impune Legea audiovizualului.
Potrivit articolului 74, alineatul 3 din Legea audiovizualului, "distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului". Aceeaşi lege prevede că în astfel de cazuri CNA poate aplica sancţiuni cuprinse între 10.000 de lei şi 200.000 de lei.

Schimbări peste noapte

RCS&RDS a scos, joi seară, din pachetul de bază de pe reţelele de cablu televiziunile Discovery Channel şi Animal Planet, în locul acestora fiind incluse History Channel, post care se afla până atunci în pachetul suplimentar al operatorului de telecomunicaţii, dar şi televiziunea BBC Entertainment. Totodată, RCS&RDS a scos, joi seară, posturile TLC, Discovery Science şi ID Investigation Discovery (toate aflate în portofoliul companiei Discovery), care se regăseau într-un pachet suplimentar în reţelele de cablu ale companiei de telecomunicaţii, pentru care abonaţii plătesc o sumă suplimentară de 7 lei, faţă de abonamentul la pachetul de bază.
RCS&RDS solicitase cu doar o zi înainte CNA aprobarea să scoată canalele Discovery şi de pe reţelele sale de cablu, analogic şi digital, după ce, pe 23 noiembrie, compania de telecomunicaţii a scos Discovery Channel şi de pe reţeaua sa de satelit Digi. Reprezentanţii CNA au spus că RCS&RDS invocă în adresa depusă la Consiliu expirarea contractului pe care operatorul de cablu îl are cu compania Discovery.

Totodată, RCS&RDS a solicitat CNA aprobarea pentru introducerea în grilele sale a două canale BBC - BBC Entertainment şi BBC Knowledge, unul de la data de 1 decembrie 2012, iar altul de la data de 1 ianuarie 2013.
Scoaterea canalelor Discovery de pe reţelele de cablu ale RCS a fost confirmată, joi, în jurul orei 21.30, pe pagina de Facebook a televiziunii Discovery Channel: "În acest moment, RCS&RDS a început să elimine canalele Discovery din grila sa de programe, ignorând protestele voastre şi încercările noastre de a ajunge la o înţelegere. Dar nu ne vom opri aici. Dacă vreţi să urmăriţi canalele Discovery, aveţi alternative. Canalele noastre sunt prezente în ofertele tuturor celorlalţi operatori de cablu, printre care UPC, Romtelecom, Focus Sat sau AKTA".

Reduceri ignorate de tarife?

Oficialii Discovery Networks au confirmat, pe 23 noiembrie, pentru Mediafax, că Discovery Channel a fost scos în acea zi de pe platforma de satelit Digi a RCS&RDS, precizând că RCS a respins toate ofertele comerciale ale Discovery, astfel încât nu s-a putut ajunge la un nou acord. Oficialii Discovery Networks au mai spus, la momentul respectiv, că nu a cerut, în niciun moment al negocierilor cu RCS&RDS, creşterea tarifelor pentru distribuţia canalelor Discovery. Oficialii companiei Discovery spun că sunt "indignaţi" de decizia RCS&RDS de a scoate din grilele sale toate canalele Discovery, privând aproximativ 3 milioane de telespectatori de aceste programe, motiv pentru care au fost demarate discuţii cu autorităţile din România şi cu Uniunea Europeană. Mark Hollinger, preşedinte şi CEO al Discovery Networks International, precizează într-o scrisoare deschisă către abonaţii RCS&RDS că "Discovery a oferit celor de la RCS&RDS reduceri ale tarifelor tocmai pentru a veni în întâmpinarea preocupărilor lor legate de condiţiile economice în schimbare din România şi poziţia lor pe piaţă". "Cu toate acestea, nu au considerat necesar să se întoarcă la masa negocierilor şi să discute pe marginea ofertei noastre", mai spune el.
Compania RCS&RDS a lansat, pe 1 octombrie, propriile sale televiziuni de documentare DigiWorld şi DigiLife. Discovery Channel, principala televiziune din portofoliul companiei Discovery, a pierdut aproape 50% din piaţa de distribuţie TV din România, odată cu scoaterea sa de pe reţelele de cablu şi de pe platforma digitală Digi a RCS&RDS, au declarat, pentru Mediafax, mai multe surse din piaţa media. La sfârşitul anului 2011, piaţa de retransmisie a programelor TV din România număra 5,85 milioane de abonaţi, potrivit datelor autorităţii de reglementare în comunicaţii (ANCOM). Dintre aceştia, RCS&RDS are peste 2,5 milioane de abonaţi (pe cablu şi satelit/ Digi), au mai spus aceleaşi surse.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
ana, acum 4134 zile, 16 ore, 59 minute, 36 secunde
Niste porci.Trebuie sa renuntam la ei .Si scumpi si semnal prost si mizerii.Sunt diferite posturi la care nu se uita nimeni si sunt scoase posturi importante .Niste HOTI!!!
riki, acum 4134 zile, 23 ore, 58 minute, 21 secunde
Treci pe TELECABLU!!! 100 programe digital-HD internet 100Mbps cu 36 lei !!!!
un consumator, acum 4135 zile, 17 ore, 46 minute, 41 secunde
saptamina viitoare trec pe alta retea.m-am saturat de golanii astia.nu respecta contractul incheiat dar tin sa ii asigur ca vor avea de patimit
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.