Național

Firea vrea să fie parlamentar PSD

Ziarul de Vrancea
23 sep 2012 721 vizualizări
Fosta jurnalistă de la Antena3 s-a înscris oficial în partid n la sfarşitul anului trecut, ea îl punea la punct pe Victor Ponta într-o emisiune în care ceilalţi doi invitaţi, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, erau de departe favorizaţI de moderatori

Jurnalista Gabriela Vrânceanu Firea ar putea candida la alegerile parlamentare din această iarnă într-un colegiu din Ilfov, a declarat, duminică, preşedintele organizaţiei ilfovene a PSD, Robert Negoiţă. Acesta a arătat că în cadrul organizaţiei va avea loc o analiză cu privire la candidaturi, dar, din punctul său de vedere, jurnalista corespunde "categoric" criteriilor pentru a se înscrie în bătălia pentru un mandat de parlamentar. Anterior, Negoiţă anunţase înscrierea lui Firea în Partidul Social Democrat, precizand că aceasta va activa în organizaţia PSD Ilfov. La rândul său, Gabriela Firea a afirmat că a ales PSD pentru că vrea să fie parte a unui partid ''care se gândeşte la securitate alimentară, la protecţie socială".
Cu două săptămani în urmă, Gabriela Firea declara că a decis să părăsească trustul Intact, precizand că a primit din partea conducerii grupului de media o ofertă pe care a considerat-o inadecvată.
Jurnalista a avut un conflict deschis cu Victor Ponta, aminteşte HotNews.ro, imediat după formarea USL, în cadrul unei emisiuni Sinteza Zilei din februarie 2011, la care au participat, ca moderatori, Mihai Gadea, Gabriela Firea şi Răzvan Dumitrescu, invitaţi fiind Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin. După mai multe schimburi de replici, în care Victor Ponta, confruntat doar cu întrebări incomode, spre deosebire de partenerii sai de coaliţie, a făcut referire la "trădătorii din UNPR", partid din care făcea parte soţul Gabrielei Firea, Florentin Pandele, ziarista a replicat: "Pentru domnul Victor Ponta nu am nici o întrebare. Vreau doar să-i citesc un mesaj pe care l-am primit după atacul nebărbătesc pe care l-a practicat în această emisiune, de la o colegă de-a noastră, nu pot să citesc şi de la cine este: «Neprofesionist şi plin de frustrări.»"
"Doamnă, îmi cer scuze! Iertaţi-mă!", a exclamat Ponta, după care a refuzat să mai răspundă la întrebări: "Prefer să nu mai răspund, mie mi se pare incorect cum sunt atacat în emisiune de doamna Firea şi nu vreau s-o mai supăr." Emisiunea s-a încheiat brusc.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.