Național

MOZAIC NATIONAL: Unde a dispărut Crin Antonescu?

Ziarul de Vrancea
30 iul 2012 892 vizualizări
Pană aseară, la închiderea ediţiei, preşedintele interimar Crin Antonescu nu a avut o reacţie privind viitorul său în politică, în urma promisiunii că se va retrage din viaţa publică dacă Băsescu revine la Cotroceni.

Un posibil răspuns a venit din partea liderului interimar al PNL, Daniel Chiţoiu, care a declarat că Antonescu, nu are cum să ia o decizie privind retragerea decât după anunţul CCR privind validarea sau nu a referendumului. "Nu are cum să ia o decizie până când CCR nu va decide privind referendumul şi, de asemenea, trebuie să avem o şedinţă a forurilor de conducere a PNL să luăm o decizie, dar cum să plece din politică cine câştigă referendumul?", a spus Chiţoiu.

Măgureanu, audiat la DIICOT

Senatorul PSD Cezar Măgureanu a venit, ieri, la sediul DIICOT, unde a fost audiat de procurori. El a precizat că va da o declaraţie în dosarul în care este acuzat că i-a sprijinit pe ginerele şi fiica lui, cercetaţi alături de Octavian Grecu, zis "Butoane" şi de şefi din ANAF pentru evaziune fiscală. Senatorul a fost şi în 26 iulie la DIICOT, procurorii prezentându-i atunci învinuirile şi dispunând ca măsură preventivă interdicţia de a părăsi ţara timp de 30 de zile. În 23 iulie, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus începerea urmăririi penale faţă de senatorul Cezar Mircea Măgureanu, pentru sprijinire a unui grup infracţional organizat. Procurorii DIICOT îl acuză pe Cezar Măgureanu că i-a sprijinit pe ginerele şi fiica sa, Sorin Adrian şi Raluca Livia Ioana Găzdac, cercetaţi alături de Octavian Grecu, zis "Butoane" şi şefi din ANAF în dosarul de evaziune fiscală de peste 40 de milioane de euro anual, începând din 2010. Cezar Măgureanu este cercetat într-o cauză separată, dată fiind calitatea acestuia de senator, au precizat procurorii DIICOT.

Fugărit de caini, un bătran a murit după ce a căzut de pe bicicletă

Un bătrân de 72 de ani, din localitatea călărăşeană Gurbăneşti, a murit după ce, în timp ce se deplasa cu bicicleta, a încercat să scape de mai mulţi câini care s-au repezit asupra sa, s-a dezechilibrat şi a căzut într-un canal de scurgere a apei pluviale. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Călăraşi, inspector Ramona Tudor, bărbatul s-a lovit la cap, iar cadrele medicale ale Punctului de Ambulanţă Fundulea au constatat că acesta a murit din cauza traumatismelor cranio-cerebrale suferite. Cadavrul a fost transportat la SML Călăraşi pentru efectuarea necropsiei, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a murit bătrânul.

Cel puţin nouă răniţi în urma unui accident petrecut în Salina Praid

Cel puţin nouă persoane au fost rănite, ieri după-amiază, în urma unui accident petrecut în Salina Praid, din judeţul Harghita, după ce autobuzul în care se aflau aproximativ 25 de turişti s-a lovit de un perete al acesteia.
Potrivit primarului staţiunii Praid, Bokor Alexandru, la un kilometru după intrarea în mină, şoferul autobuzului a pierdut controlul volanului şi autovehiculul s-a izbit de peretele din dreapta al tunelului galeriei. În urma impactului, nouă persoane au fost rănite, trei fiind în stare mai gravă. Toate sunt conştiente, dar au suferit contuzii şi fracturi de membre. "Şoferul este confuz în momentul de faţă, astfel că nu ne poate da informaţii asupra împrejurărilor în care s-a produs accidentul. După spusele colegilor mei, se pare că şoferului i s-ar fi făcut rău", declarau aseară surse din cadrul anchetatorilor.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.