Național

Kovesi nu a plagiat

Ziarul de Vrancea
27 iul 2012 455 vizualizări
Experţii tehnici ai Consiliului Naţional de Etică (CNE) au stabilit vineri că procurorul general Codruţa Kovesi nu a plagiat în teza de doctorat. Decizia urmează să fie luată oficial la o şedinţă viitoare, susţin surse din CNE.

Potrivit surselor citate, experţii au luat relativ uşor această decizie, întrucât documentele prezentate erau foarte clare în sensul că teza de doctorat nu conţine elemente de plagiat.
Codruţa Kovesi a fost audiată, vineri, la Consiliul Naţional de Etică în cazul sesizării de plagiat privind lucrarea sa de doctorat. Ea a declarat că a adus argumente şi a prezentat probe care dovedesc faptul că nu a plagiat, iar un verdict nu poate fi decât în acest sens. "Am publicat înainte de a fi procuror general sub numele de Lascu pentru că eram necăsătorită. Toate articolele pe care le-am publicat pe acest segment de activitate (combaterea crimei organizate-n.r.) şi care apar în teza de doctorat sunt publicate în revista Dreptul, care nu este pe internet tocmai pentru a proteja drepturile de autor. O mare parte dintre paragrafele despre care se susţine că le-am palgiat de la persoane care le-au scris în 2008-2009 sunt paragrafe pe care eu le-am publicat încă din anul 2002. Persoanele despre care se spune că le-am plagiat şi am copiat din cartea lor m-au citat pe mine în cartea lor cu aceste articole apărute anterior", a susţinut procurorul general.
La finalul audierii, purtătorului de cuvânt al ANCS, Gabriela Catană, a declarat că procurorul general a adus "probe suficiente şi convingătoare" pentru a nu fi nevoie să i se solicite documente suplimentare. "Consiliul Naţional de Etică a audiat-o în şedinţa de azi (vineri, n.r.) pe doamna Kovesi. Astăzi nu va fi o decizie finală în ceea ce priveşte sesizarea de plagiat şi nici data la care va fi următoarea şedinţă nu o ştim", a spus purtătorul de cuvânt al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), în subordinea căreia se află CNE. Întrebată dacă vineri va fi luată în discuţie şi a doua sesizare formulată la adresa premierului Victor Ponta, Catană a spus că pe ordinea de zi a şedinţei ANCS sunt multe alte subiecte, nu şi acesta.
În 18 mai, Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a susţinut că lucrarea de doctorat a procurorului general Codruţa Kovesi este un plagiat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.