Național

Ponta n-a scăpat, noi acuzaţii de plagiat

Ziarul de Vrancea
23 iul 2012 974 vizualizări
Consiliul Naţional de Etică a primit ieri o nouă sesizare referitoare la teza de doctorat a premierului n au apărut primele informaţii despre experţii care l-au "spălat" pe Victor Ponta

Consiliul Naţional de Etică (CNE) a înregistrat, ieri dimineaţă, o nouă sesizare pe numele premierului Victor Ponta, care vizează teza de doctorat, dar şi o carte a acestuia. "Nu putem da publicităţii numele celui care a depus-o, întrucât este împotriva regulamentului. De asemenea, nu putem furniza informaţii cu privire la conţinutul sesizării", a spus Gabriela Catană, purtătorul de cuvant al instituţiei. Întrebată dacă sesizarea de ieri vizează tot teza de doctorat a premierului Victor Ponta, purtătorul de cuvânt al CNE a confirmat. "Da, sesizarea vizează atât teza de doctorat, cât şi o carte", a spus Gabriela Catană.
Consiliul Naţional de Etică a informat că titlul de doctor al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine.
Alte două instituţii independente, Universitatea Bucureşti şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) au decis însă că premierul PSD a plagiat "grosolan".

Salvat de colegii lui Adrian Năstase

Cei trei experţi pe care i-a numit Consiliul Naţional de Etică (CNE) şi care au stabilit că premierul nu a plagiat sunt persoane apropiate tandemului Victor Ponta - Adrian Năstase. Astfel, avocatul Gheorghiţă Mateuţ l-a apărat pe unul dintre condamnaţii din dosarul "Trofeul Calităţii" - Vasile Cristian, scrie adevărul.ro. Acesta este dosarul în care fostul premier Adrian Năstase a primit condamnarea de doi ani de închisoare cu executare. De asemenea, în urmă cu 6 ani, Victor Ponta şi Gheorghiţă Mateuţ l-au apărat împreună pe Ovidiu Tender, care fusese arestat preventiv într-un dosar RAFO - Carom - VGB.
Al doilea membru, Dumitra Popescu, a fost profesor titular la Catedra de Drept Internaţional Public a Universităţii "Titu Maiorescu" Bucureşti. La această universitate a predat şi Adrian Năstase, la catedra de drept public.
Legătura dintre Dumitra Popescu şi Năstase este însă mult mai veche. Cei doi au lucrat împreună la Institutul Academiei, înainte de 1990, şi apar amândoi în notele informative date de fostul ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu (PSD), la Securitate, sub numele conspirativ "Sanda". Mai mult, Dumitra Popescu şi Adrian Năstase au scris împreună şi o carte.
Al treilea "expert" este Gabriel Boroi, un fost coleg cu Adrian Năstase, atât la Facultatea de Drept din Universitatea Bucureşti cat şi la Universitatea particulară "Titu Maiorescu". El a publicat alături de Viorel Ciobanu, cel care era decan al Facultăţii de Drept din UB când şi-a dat doctoratul Victor Ponta, un curs universitar.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
maria, acum 4265 zile, 15 ore, 41 minute, 44 secunde
Ponta este un bandit si un fariseu! Atentie cu acesti indiviyi!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.