Național

Mozaic national: Cum votăm în toamnă?

Ziarul de Vrancea
27 iun 2012 655 vizualizări
Votul uninominal pur a picat la Curtea Constituţională

Curtea Constituţională a decis, ieri, că Legea uninominalului pur este neconstituţională. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.
Curtea a discutat sesizarea PDL în cazul legii privind sistemul uninominal de vot propusă de USL, care prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat şi prin care pragul electoral a fost eliminat. Deputatul PDL Sulfina Barbu susţinea că legea votului uninominal iniţiată de Ponta şi Antonescu "este croită pentru interesul electoral al USL", încalcă normele privind suveranitatea poporului exprimată prin referendumul din 2009 şi nu respectă rezultatele acestuia. Deputatul PDL a mai spus că USL încalcă normele privind principiul egalităţii şi al reprezentativităţii în drepturi. La rândul său, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a spus că USL a adus "modificări abuzive la legea electorală" şi că scopul legii, exprimat de Ponta şi Antonescu este de a distruge PDL. Contestaţia PDL împotriva legii uninominalului iniţiată de USL a fost depusă "la mişto" şi reflectă serviciile celor mai proşti jurişti sau o uriaşă ipocrizie, deoarece sistemul parlamentar poate fi modificat doar prin revizuirea Constituţiei, nu printr-o simplă lege, replica premierul Victor Ponta.
Camera Deputaţilor a adoptat, în 22 mai, cu 180 voturi "pentru", 30 "împotrivă" şi 26 abţineri, proiectul privind sistemul de vot uninominal iniţiat de Crin Antonescu şi Victor Ponta, respingând toate amendamentele PDL şi UDMR. Proiectul prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar, suplimentar, în judeţele în care minorităţile au peste 7% reprezentare, acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar. Pragul electoral a fost eliminat şi a fost adoptată o prevedere potrivit căreia delimitarea colegiilor va rămâne aceeaşi ca în 2008.
În urma deciziei CCR, alegerile parlamentare din toamnă se vor desfăşura, cel mai probabil, pe sistemul din 2008 care prevede votul mixt, proporţional. Surse parlamentare au precizat pentru HotNews.ro că nu mai este timpul pentru a trece o noua lege electorală, avand în vedere că sesiunea se încheie săptămana viitoare.

Blestemul de la Educaţie: Pop în vizorul ANI

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, este verificat de inspectorii de integritate, demnitarul hotărând să se prezinte la ANI după ce a primit scrisoarea de înştiinţare referitoare la control, spun surse oficiale. Liviu Pop a confirmat ieri că a fost anunţat de ANI că s-a declanşat o procedură de evaluare în cazul lui privind un posibil conflict de interese, fiind invitat să se prezinte la sediul instituţiei luni, la ora 12.00.
Surse oficiale au declarat pentru Mediafax că verificarea ministrului este în legătură cu decizia de reţinere a cotizaţiilor sindicale direct din salariile membrilor de sindicat din educaţie. O astfel de decizie a existat anterior preluării portofoliului Educaţiei de către Daniel Funeriu (predecesorul lui Liviu Pop-n.r.), care a decis revocarea ei, plata cotizaţiilor fiind făcută de fiecare membru de sindicat în parte, nu direct din salariu. Revenirea la decizia anterioară ca urmare a demersului lui Liviu Pop, care a fost lider sindical, ar intra în sfera conflictului de interese, spun sursele citate.
Potrivit Codului Penal, conflictul de interese se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la cinci ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă.
Liviu Pop a fost, începând cu luna ianuarie 2004, preşedinte al Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş. În decembrie 2007, el a devenit secretar general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. Pop susţine că la numirea în funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social s-a suspendat din toate funcţiile sindicale.

Primăria Arad, amendată pentru amplasarea unui bust al lui Corneliu Coposu

Primăria Arad a fost amendată de Ministerul Culturii cu 8.000 de lei pentru că a amplasat în oraş un bust din bronz al lui Corneliu Coposu fără să obţină un aviz de calitate pentru lucrare. Primarul Gheorghe Falcă (PDL) a declarat ieri că Ministerul a trimis un control la Arad, după ce în faţa unui parc din municipiu a fost amplasat un bust al lui Corneliu Coposu. Edilul a spus că amplasarea bustului era prevăzută în planul de reamenajare a Parcului Pădurice, care avea avizul Ministerului Culturii. Primăria nu a obţinut, însă, şi avizul de calitate pentru bust, care ar atesta că lucrarea corespunde din punct de vedere artistic.
"Prin semnătura ministrului Diaconu (Mircea Diaconu, fost ministru al Culturii - n.r.) am fost refuzaţi şi am fost amendaţi. Adică nu au acceptat din punct de vedere artistic lucrarea domnului Dumitru Şerban, care este preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România", a declarat Falcă. În documentul primit de municipalitate de la minister se arată că avizul a fost respins cu unanimitate de voturi. "Comisia a respins cu unanimitate de voturi, apreciind iniţiativa şi efortul autorităţilor locale de a îmbunătăţi imaginea oraşului, însă consideră în acest caz că rezultatul este sub aşteptările sale, mai ales din partea unui autor cu creaţie importantă", se arată în documentul Ministerului Culturii. Primarul a spus că bustul a fost donat de Fundaţia "Corneliu Coposu", care a realizat lucrarea cu aprobarea familiei acestuia.  "Dacă familia lui Corneliu Coposu a fost de acord cu modul în care arată bustul, iar ministrul Diaconu nu a fost de acord, e o problemă de gusturi", a declarat Gheorghe Falcă.

PDL contestă la CC modificările la Legea referendumului şi la Legea Curţii Constituţionale

PDL a depus ieri sesizările privind neconstituţionalitatea modificărilor aduse de Parlament Legii referendumului şi Legii Curţii Constituţionale. Anunţul a fost făcut de deputatul PDL Daniel Buda, preşedinte al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor. "Apreciem că nu e normal să fie scoase de sub controlul Curţii Constituţionale hotărârile Parlamentului câtă vreme legile şi ordonanţele adoptate de Parlament sunt supuse controlului Curţii Constituţionale. Vorbim de acte juridice care produc efecte şi atunci e normal să fie supuse unui filtru al Curţii Constituţionale", a explicat Daniel Buda.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul care modifică Legea referendumului şi instituie demiterea preşedintelui, la referendum, prin votul majorităţii celor prezenţi la urne. De asemenea, Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de lege care scoate hotărârile Parlamentului de sub controlul Curţii Constituţionale.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Gigi, acum 4311 zile, 21 ore, 11 minute, 39 secunde
Rusine,rusine traseistului MIRCEA DIACONU pentu refuzul avizului pentru bustul SENIORULUI CORNELIU COPOSU solicitat de Primaria ARADULUI. Acest liberal cu cravata ROSIE a uitat ca TARANISTII citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.