Mozaic national: USL l-a înlăturat pe Lăzescu de la şefia TVR
"Votul de astăzi (n.r.- ieri) era o ultimă redută a asaltului început la alegerile locale. Cred că se doreşte înfigerea steguleţului roşu sau de ce culoare o fi el la Televiziunea Română", a spus deputatul PDL Raluca Turcan. Ea a adăugat că nimeni nu a avut timp să analizeze, la discuţia din Comisiile de cultură, situaţia financiară pe fond a TVR, care nu a început cu actualul Consiliu de Administraţie, ci a început şi a fost perpetuată din 2006, după cum o demonstrează şi un raport al Curţii de conturi. La rândul său, prezent în plenul Parlamentului, Alexandru Lăzescu a spus că problemele de fond din TVR sunt vechi, iar unele cauze sunt obiective, iar alte subiective. El a precizat că la preluarea conducerii televiziunii publice de către actualul CA, în iunie 2010, TVR avea un deficit acumulat de 61 de milioane de euro. De asemenea, el a spus că veniturile din publicitate ale TVR sunt în jur de 10%, iar piaţa de publicitate a scăzut "la jumătate" din 2009 până în prezent. Lăzescu a adăugat că, între 2005 şi 2010, cheltuielile cu personalul TVR au crescut cu aproape 50%.
SRTv a încheiat anul 2011 cu un deficit de 160,8 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Publică a avut, anul trecut, venituri totale de circa 583 de milioane de lei.
În locul lui Lăzescu a fost desemnat şef interimar la TVR Radu Călin Cristea. La audierea acestuia în Comisiile de cultură nu au participat membrii PDL. Sergiu Nicolaescu, preşedintele Comisiei de cultură al Senatului, l-a întrebat pe Cristea dacă a mai lucrat în televiziune, iar acesta a răspuns negativ. Senatorul PNL Cristian Ţopescu l-a întrebat, la rândul său, dacă este membru al vreunui partid, răspunzându-i-se negativ.
Membrii consiliului de administraţie sunt numiţi pe o perioadă de patru ani, însă pot fi înlăturaţi în fiecare an de la conducerea TVR, prin votul pe care Parlamentul îl dă raportului de activitate al instituţiei
Bătrânul care şi-a ucis un coleg de salon la spital a murit
Bătrânul de 82 de ani care luni şi-a înjunghiat mortal un coleg de salon de la Clinica de Cardiologie a Spitalului "Sfântul Siridon" din Iaşi a murit în urma unui stop cardio-respirator, la Spitalul de Psihiatrie Socola, unde fusese adus pentru un control psihiatric. Procurorii începuseră împotriva sa cercetări pentru omor calificat, după ce luni dimineaţă Ilie Roşu a înjunghiat mortal un bărbat în vârstă de 78 de ani, coleg de salon. Potrivit anchetatorilor, agresorul i-a aplicat mai multe lovituri de cuţit colegului său de salon. Acesta din urmă era pe perfuzii, iar medicii spun că bărbatul era extrem de liniştit. În momentul incidentului, în salon se aflau în total opt pacienţi, precum şi o asistentă care a încercat să intervină, fiind rănită la o mână. Atacatorul urma să fie externat din spital în cursul zilei de luni. Rudele bărbatului spun că acesta a mai avut în trecut manifestări violente, pe fondul consumului de alcool.
A murit unul dintre cei mai premiaţi informaticieni romani
Mihai Pătraşcu este considerat a fi cel mai bun exponent al şcolii informatice româneşti din ultimul deceniu. A fost absolvent al MIT (Massachusetts Institute of Technology), lucrarea sa de doctorat obţinand premiul prestigioasei universităţi americane pentru cea mai bună teza.
El a cîştigat patru medalii de aur şi trei de argint la olimpiadele internaţionale de informatică, fiind situat în primii 20 de medaliaţi din lume. Din 2009 a lucrat în cadrul echipei de cercetare a laboratoarelor AT&T din SUA. În urmă cu un an a fost diagnosticat cu cancer şi a murit la 29 de ani, pe 5 iunie 2012. Mihai Pătraşcu s-a născut la Craiova şi a caştigat premiul întîi la nouă olimpiade naţionale de informatică. A fost ales membru al Comitetului ştiinţific al Olimpiadei Internaţionale de Informatică şi, în 2012, a cîştigat premiul Presburger pentru "revoluţionarea domeniului de structuri de date în care nu se mai înregistraseră progrese în ultimul deceniu", acordat de Asociaţia Europeană de Informatică Teoretică. El era unul dintre cei mai apreciaţi cercetători tineri la nivel internaţional în informatică teoretică. Pătraşcu a primit premiul pentru cel mai bun student în cercetare în SUA şi Canada (2005) şi este citat de 480 de ori în Google Scholar Citations. Înmormîntarea sa avut loc ieri, la Craiova.