Băsescu şi Ponta se bat pe un scaun la Bruxelles. Cine ajunge primul?
În declaraţia susţinută ieri de premierul Victor Ponta în plenul Parlamentului, Guvernul a adresat o propunere "în trei paşi", cu scopul de a se stabili în forul legislativ un mod constituţional privind reprezentarea României în domeniul afacerilor europene. Astfel, Guvernul arată că Parlamentul trebuie să fie informat în prealabil cu privire la agenda Consiliului European, urmând să stabilească un mandat de principiu cu privire la ceea ce va susţine reprezentantul României, şi va fi informat după fiecare Consiliu European cu privire la deciziile adoptate. În ceea ce priveşte partajarea atribuţiilor în cadrul Executivului în domeniul afacerilor europene, Guvernul susţine că în materie de politică militară şi de securitate militară, precum şi în politica externă comună a UE, este constituţional şi funcţional ca preşedintele să aibă precădere în a reprezenta România, dar că în materie economică, socială, bugetară, referitoare la fondurile europene, aderarea la Schengen, precum şi în alte aspecte executive este constituţional şi funcţional ca primul-ministru să aibă reprezinte ţara. "Având în vedere agenda Consiliului European din 28 iunie, deja stabilită şi care se referă la subiecte precum situaţia economică din UE, adoptarea unor măsuri economice şi sociale, precum şi continuarea negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual 2014-2020, Guvernul consideră că reprezentarea României la acest Consiliu European trebuie să fie asigurată de către primul-ministru", a arătat Ponta.
Declaraţia sa a fost adoptată de Parlament, cu 249 de voturi "pentru", 30 de voturi "împotrivă" şi două abţineri, dar nu are valoare normativă. Ponta a declarat, după votul din Parlament, că doreşte să aibă o nouă întrevedere cu preşedintele Băsescu pentru discuţii pe această temă.
Premierul USL insistă că la aceste reuniuni trebuie să participe primul-ministru, dar nu a ajuns la un acord cu preşedintele Traian Băsescu, care doreşte să meargă în continuare la astfel de şedinţe.
Actuala putere ar putea declanşa procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu dacă acesta nu va accepta un eventual mandat al Parlamentului acordat premierului Ponta de reprezentare la Bruxelles, Ponta declarand recent că nu exclude acest scenariu.
Preşedintele Traian Băsescu le-a răspuns ziariştilor care l-au întrebat, în 23 mai, la Bruxelles, dacă se vor vedea la următorul Consiliu European, din 28 iunie: "De ce? Nu veniţi?".