Național

Kover: Extrema dreaptă s-a întărit în toată Europa în ultimii zece ani

Ziarul de Vrancea
6 iun 2012 457 vizualizări
Preşedintele Parlamentul maghiar dă vina pe "presa occidentală liberală" pentru imaginea proastă "caştigată" de maghiari în ultimul timp

Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a declarat ieri la Odorheiu Secuiesc, că în ultimul deceniu extrema dreaptă s-a întărit în toată Europa, nefiind un fenomen specific Ungariei, şi a dat exemplul unei formaţiuni din Olanda şi al unor incidente împotriva evreilor, în Franţa. El a fost întrebat cum comentează articolele din presa internaţională potrivit cărora în Ungaria se constată o revenire a extremei drepte şi o intensificare a acţiunilor antisemite.
"Dacă vorbim de media liberală din Europa Occidentală, trebuie să vă spun că din rea credinţă face ceea ce face şi, până la urmă, nu are informaţiile corecte legat de Ungaria. Ne întâlnim şi acasă, în Ungaria, cu răutăţile mass-media liberale. Nu vreau să fiu preocupat cu aceste medii, dar trebuie să recunosc că fac foarte mult rău ţării mele. Trebuie să recunosc că sunt semne despre prezenţa extremei drepte şi a unor idei despre care aţi vorbit, dar trebuie să subliniez, cu regret de altfel, că nu este nimic special unguresc în acest lucru", a declarat Kover Laszlo.
Preşedintele Parlamentului de la Budapesta a afirmat că extrema dreaptă s-a întărit în ultimul deceniu în toată Europa, nu numai în Ungaria, ci şi în state precum Olanda sau Franţa. "Extrema dreaptă în toată Europa s-a întărit în ultimii zece ani. Există mişcări cu ideologii antisemite, alţii cu xenofobie sau chiar sunt unele mişcări în Europa care sunt anti-islamice. Vă reamintesc faptul că acum, în Olanda, o formaţiune de extremă dreapta a sprijinit guvernul minoritar de stânga liberal, care are un program care este împotriva forţei de muncă ce vine din Europa Centrală şi de Est către Olanda. Asta înseamnă că este o poziţie extremistă, care vine împotriva Ungariei, a României şi a altor state din această regiune. Acum câteva zile au fost ucişi evrei în Franţa, au fost bătuţi evrei în Franţa, dar nimeni în Ungaria nu a scris că Franţa ar fi o ţară antisemită", a afirnat Kover Laszlo.

Ponta despre Kover: "Noi suntem mai deştepţi"

Premierul Victor Ponta a cerut miniştrilor de Externe şi Interne să menţine o poziţie fermă faţă de preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, arătând totodată că acţiunile oficialului maghiar au o ţintă pe termen lung, dar că autorităţile române sunt "mai deştepte" şi nu se vor lăsa provocate. El a mulţumit celor doi miniştri pentru modul ferm, raţional şi echilibrat în care au gestionat "atitudinea provocatoare şi iresponsabilă" a preşedintelui Parlamentului ungar.
"Vreau să vă rog în acelaşi timp să arătăm că noi suntem mai raţionali sau, ca să mă exprim mai nediplomatic, noi suntem mai deştepţi, nu ne lăsăm provocaţi şi nici nu ducem lucrurile dincolo de limita normală. Eu cred că provocările de acest gen au o ţintă pe termen lung şi trebuie să ne apărăm interesele naţionale, lucrurile care ţin de identitatea noastră şi de prezenţa în Europa", a spus Ponta la începutul şedinţei de guvern. Premierul a declarat anterior că atitudinea preşedintelui Parlamentului ungar de a veni în România pentru a face campanie electorală în favoarea unei forţe extremiste este reprobabilă, dar că speră totuşi ca acesta să respecte măcar legile, "pentru că normele de vecinătate parcă le-a încălcat". El a arătat că a discutat cu miniştrii români de Externe şi Interne despre această situaţie, dar că nu doreşte să "inflameze cazul" şi să creeze un conflict din cauza iresponsabilităţii unui singur om, chiar dacă acesta ocupă o funcţie importantă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.