Mozaic national: Astăzi începe campania electorală
Este interzisă organizarea acţiunilor în unităţile militare, precum şi în spaţiile din şcoli şi universităţi în perioada de desfăşurare a cursuriloră, iar mijloacele folosite în campanie nu pot contraveni ordinii de drept. Promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum şi în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat pentru funcţia de primar, consilier sau de preşedinte al consiliului judeţean, precum şi primirea acestora de către alegători constituie infracţiuni şi se pedepsesc, potrivit legii, cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Carambol pe linia de tramvai: 92 de răniţi
Trei tramvaie ale liniei 41 au un fost implicate joi dimineaţă într-un accident în Pasajul Lujerului din Capitală. "Primul tramvai implicat în accident a rămas defect pe linie, cel de-al doilea a oprit, însă al treilea vagon n-a mai reuşit să oprească la timp şi a lovit cele două tramvaie din faţă oprite pe linie. În urma impactului, două dintre tramvaie au deraiat, respectiv cel de-al doilea şi al treilea. Conducerea RATB a dispus efectuarea unei anchete interne, iar în funcţie de rezultatele Poliţiei Rutiere, se vor aplica măsurile legale', se precizează într-un comunicat al RATB. Toate cele trei tramvaie fuseseră verificate în această primăvară, ultimul - chiar cel care a intrat cu viteză în primele două - trecuse săptămana aceasta printr-o revizie tehnică. Cei mai mulţi răniţi au fost în cel de-al doilea tramvai, care staţiona, iar oamenii nu se mai ţineau de bare. Iniţial, 37 de victime ale accidentului au fost duse de către echipajele medicale la trei spitale, dar pe lângă acestea au mai fost încă 15 care au venit singure. Ulterior s-a anunţat că au fost rănite 92 de persoane, dintre care "23 grav şi şase minor". Vatmanul care a provocat accidentul şi-a recunoscut vina, admiţând în faţa anchetatorilor că ar fi putut evita coliziunea cu celelalte două tramvaie, dacă ar fi avut o viteză mai mică, au declarat oficialii Brigăzii Rutiere. El este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
Ponta vrea şi el la Consiliul Uniunii Europene
Premierul Ponta a anunţat că va discuta cu preşedintele Băsescu despre nivelul la care România trebuie să fie reprezentată la următorul Consiliu European, arătând că nu va contesta atribuţiile şefului statului în politică externă, dar că problemele UE nu mai aparţin exclusiv de acest domeniu. Aflat la Bruxelles pentru discuţii cu oficialii europeni, premierul a fost întrebat de jurnalişti dacă la următorul Consiliu European extraordinar, programat pentru 23 mai, va participa el sau preşedintele Băsescu.
"Ştiu de Consiliu. Ştiţi foarte bine că există o anumită dispută între preşedinte şi mine, nu aş vrea să rezolv această dispută în faţa presei. Voi discuta lucrul acesta cu preşedintele. Nu am contestat şi nu voi contesta niciodată atribuţiile constituţionale ale preşedintelui României în ceea ce priveşte politica externă, însă, în viziunea mea cel puţin, viziune care este împărtăşită în Europa, problemele Uniunii Europene nu mai sunt probleme de politică externă, ci sunt problemele noastre, comune şi sper să găsim o soluţie bună pentru România, pentru că un nou conflict pe această temă nu cred că e dorit de nimeni", a răspuns Ponta.
Contra 2000 de lei, Năstase a mai obţinut o amanare în proces
Curtea Supremă a amanat din nou, ieri, dosarul "Trofeul Calităţii", deoarece unul dintre avocaţii lui Adrian Năstase, Corneliu Liviu Popescu, nu a fost prezent în sală pentru a-şi susţine cererile şi excepţiile de neconstituţionalitate. Instanţa a decis amendarea avocatului cu 2.000 de lei. Pe 2 mai, dosarul fusese din nou amanat pentru că avocatul angajat de Bogdan Popovici era internat în spital; el trimisese un document prin care dovedea imposibilitatea de a se prezenta la instanţă. Pe 27 aprilie, în plină grevă parlamentară, Năstase ceruse amanarea pentru că era preocupat de activităţi politice. Apărătorii săi au depus la dosar peste 20 de cereri si excepţii de neconstituţionalitate, printre care recuzarea procurorului de şedinţă, suspendarea procesului sau o excepţie privind termenul de prescriere. În acest proces, Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. În cazul în care recursul formulat de avocaţii săi va fi respins, fostul premier va fi obligat să îşi ispăşească pedeapsa. De asemenea, completul de cinci judecatori poate să admită recursul şi să dispună o altă soluţie. Dar e foarte puţin probabil să se întample aşa ceva, pentru că peste doar o lună faptele pentru care este judecat liderul social-democrat se vor prescrie.
Autobuzul, mai tare ca un SUV
O tânără în vârstă de 22 de ani a murit, ieri dimineaţă, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în plin într-un autobuz oprit în staţie. Accidentul a avut loc pe o stradă din apropierea Spitalului de Psihiatrie Socola din Iaşi. Primele cercetări ale poliţiştilor arată că tânăra, care conducea un autoturism Land Rover, a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat pe contrasens, izbind violent autobuzul oprit în staţie. La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD, fiind necesară descarcerarea tinerei. Medicii au încercat resuscitarea ei, dar după 30 de minute a fost constatat decesul acesteia. Nici un călător aflat în autobuz nu a fost rănit. "Impactul a fost unul puternic, partea din faţă a autobuzului fiind distrusă. Nu au fost victime printre călători”, a afirmat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al regiei locale de transport.
Ce motiv a împins un puşti de 12 ani să se spanzure
Poliţiştii din Alba au declanşat o anchetă în cazul unui copil de 12 ani dintr-o comună din judeţ, care s-a spânzurat de teamă că ar putea fi pedepsit de învăţătoare şi de părinţi după ce a intrat în şcoală când aceasta era închisă şi a mâncat din produsele destinate programului "Cornul şi Laptele". Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, băiatul în vârstă de 12 ani din satul Căbud a fost găsit mort, miercuri seară, spânzurat de o grindă, într-o anexă a casei în care locuia cu părinţii. Poliţiştii nu au observat urme de violenţă pe corpul copilului, iar cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Alba pentru necropsie şi stabilirea cu exactitate a cauzei morţii. Surse din cadrul anchetei au declarat că băiatul intrase, duminică, împreună cu mai mulţi copii din sat, în incinta şcolii în care învăţau şi au mâncat mai multe pachete de biscuiţi şi lapte care se ofereau elevilor în cadrul programului "Cornul şi Laptele". Potrivit surselor citate, copiii ar fi fost văzuţi de un localnic care i-a ameninţat că îi va spune părinţilor şi învăţătoarei. Anchetatorii cred că băiatul de 12 ani s-a spânzurat de teamă că ar putea fi pedepsit pentru fapta sa.
După catedrală, la Bucureşti se va ridica şi o moschee
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a întâlnit miercuri cu omologul său turc, primarul Ankarei, Melih Gorcek, invitat să vadă finala UEFA Europa League, una dintre problemele discutate fiind posibilitatea de a se construi o moschee la Bucureşti şi, la reciprocitate, o biserică creştină la Ankara. "Am pregătit o serie de locuri pe care dorim să le vedem, cât de curând, împreună cu ambasadorul Turciei, comunitatea turcă din Bucureşti fiind într-un număr destul de mare şi, printr-o bilateralitate a acestei chestiuni, să se construiască o biserică creştină în Ankara, pentru că în Istanbul există. De altfel, este una dintre promisiunile pe care preşedintele Republicii a făcut-o în timpul vizitei de acum două luni, din Turcia, şi în sensul acestei înţelegeri am acţionat şi noi", a spus Oprescu.
Parlamentul European refuză să apere injuriile lui Vadim
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Bruxelles, a respins ieri cererea de apărare a imunităţii şi privilegiilor eurodeputatului Corneliu Vadim Tudor în cauza penală intentată împotriva sa de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României în urma scandalului evacuării Partidului România Mare din sediu, la începutul lui 2011. Vadim solicitase, la 14 aprilie 2011, să-i fie apărată imunitatea parlamentară în legătură cu procesul intentat la curtea supremă, cererea sa referindu-se la o cauză penală în care este învinuit de ameninţarea unui executor judecătoresc şi a câtorva ofiţeri de poliţie, de comiterea unor acte de violenţă împotriva acestora, de insultarea lor şi, în general, de obstrucţionarea punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti în contextul evacuării PRM din sediul său din Bucureşti, la 4 ianuarie 2011. În respectiva cauză penală, Corneliu Vadim Tudor este învinuit de ofensă adusă instanţei judecătoreşti, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, se menţionează în textul deciziei Parlamentului European.