Național

Mozaic national: Ce "cadou" le-au făcut romanii prietenilor americani

Ziarul de Vrancea
20 apr 2012 420 vizualizări
Românii se află printre cei care au readus pojarul în Statele Unite ale Americii, după ce sistemul sanitar reuşise eradicarea acestei boli în 2000. Bloomberg susţine, citînd un raport al Centrului pentru Controlul şi prevenirea Bolilor (CDC) din Atlanta, că în 2011 s-au înregistrat cazuri de pojar în 31 de state americane. 86% dintre cele 222 de cazuri au apărut la persoane care nu au fost vaccinate împotriva bolii

Numărul cazurilor din 2011 este de peste trei ori mai mare decît media celor înregistrate în SUA în ultimii zece ani. Potrivit sursei citate de Bloomberg, virusul extrem de contagios a fost adus în SUA de străini. Campania de vaccinare a făcut ca SUA să declare pojarul eradicat acum 12 ani, însă cei care au călătorit în şi din afara ţării, precum şi părinţii care, din diferite motive, au evitat vaccinarea, au făcut posibilă revenirea bolii. Aproape jumătate dintre cazurile înregistrate în 2011 şi aduse direct din afara SUA îşi au originea în Europa, în special din Franţa, Italia, România, Spania şi Germania, notează Bloomberg, citînd raportul organizaţiei americane. "Cei nevaccinaţi împotriva pojarului se expun şi îi expun şi pe alţii la riscurile acestei boli, precum şi complicaţiilor. Sînt expuşi riscurilor în special cei prea mici pentru a fi vaccinaţi, la care apar, uneori, cele mai grave complicaţii, în cazul infectării", afirmă directorul Centrului Naţional pentru Imunizare şi Boli din cadrul CDC, Anne Schuchat.
Potrivit datelor CDC, anul trecut, 20 de milioane de oameni din întreaga lume au făcut pojar, iar 164.000 dintre ei au murit din această cauză.

Ţiganii care au jefuit-o pe femeia lovită de maşină, prinşi de poliţişti

Poliţiştii i-au prins vineri pe cei doi ţigani suspectaţi că au tîlhărit, la Craiova, o femeie care fusese lovită de o maşină pe trecerea de pietoni. Potrivit purtătorului de cuvînt al Poliţiei Dolj, Amelia Căprărin, autorii tîlhăriei sînt un bărbat şi o femeie, ambii de etnie romă. "Cei doi au fost identificaţi în urma imaginilor pe care le-am vizionat. Este vorba despre un tînăr de 19 ani din Drobeta Turnu Severin şi o femeie de 34 de ani din Craiova. Femeia a recunoscut tot, spunînd că a luat o pungă cu acte din geanta femeii. Îi vom audia şi îi vom prezenta Parchetului să dispună măsurile corespunzătoare", a declarat şeful Poliţiei Municipiului Craiova, comisar-şef Popa Mauriciu.
Jaful s-a petrecut în 6 aprilie, fiind filmat, dar imaginile au apărut abia joi pe internet. "Femeia a fost lovită de o autoutilitară pe trecerea de pietoni din cartierul 1 Mai şi a suferit o contuzie la genunchiul stîng. Şoferului i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală. Cînd au ajuns poliţiştii, ea era deja în ambulanţă. În urma imaginilor (n.r. - cu femeia jefuită de hoţi în timp ce era culcată la pămînt), poliţiştii s-au autosesizat", a declarat Amelia Căprărin. Potrivit anchetatorilor, femeii i-a fost sustrasă suma de zece lei. Martorii au povestit că Luminiţa Cojocaru, în vîrstă de 49 de ani, a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni, iar în timp ce era la pămînt două persoane s-au apropiat de ea şi i-au căutat prin lucruri pentru a o jefui. "Dînsa mi-a povestit după că hoţii s-au uitat în ochii ei şi s-au aplecat să-i ia cerceii, dar ea, cu ultimele puteri, a pus mîinile la urechi. A avut noroc la un moment dat, cînd a apărut o doamnă şi s-a aşezat paravan ca hoţii să nu-i ia tot ce avea asupra ei", a declarat Elena Dinu, martoră la acest incident.

Viitorii profesori, obligaţi din toamnă să facă un masterat didactic

Toţi cei care vor să devină profesori trebuie ca din toamna acestui an să înceapă un masterat didactic de doi ani, pe durata căruia primesc o bursă de 700 de lei, a anunţat, vineri, ministrul Educaţiei, Cătălin Baba. El a spus că masteratul didactic se organizează pe locuri bugetate, numărul acestora urmînd a fi stabilit împreună cu ARACIS, iar admiterea va fi organizată de către universităţi. Cătălin Baba a precizat că absolvenţii nu sînt obligaţi să rămînă în învăţămînt după terminarea masteratului didactic. "Cei care vor să rămînă însă vor putea să lucreze la catedră peste trei ani. Durata masteratului este de doi ani, iar locurile vor fi alocate în funcţie de o analiză pe care o va face Ministerul Educaţiei şi ARACIS, împreună cu universităţile", a mai spus Cătălin Baba.

Circulaţie blocată după ce un şofer a primit o ameninţare cu bombă prin SMS

Circulaţia rutieră pe E 60 a fost oprită, vineri după-amiază, în apropierea municipiului Sighişoara, după ce un şofer aflat în trafic a primit un SMS în care era scris că are o bombă în maşină. Purtătorul de cuvînt al IPJ Mureş, Tiberiu Comşa, a declarat că bărbatul de 40 de ani, din Livezeni, se îndrepta spre Sighişoara dinspre Tîrgu Mureş într-o dubă Ford. "În zona Glasul Pădurii, înainte de intrarea în Sighişoara, pe E 60, a primit un SMS că are o bombă sub capotă, nu ştim cine i-a expediat mesajul. La faţa locului s-au deplasat două echipaje de Poliţie din Sighişoara, un echipaj de pompieri şi o grupă pirotehnică de la SRI. Circulaţia a fost oprită pe un perimetru de 200 de metri, pe E 60, în zona respectivă", a spus Comşa. După mai bine de o oră, circulaţia pe drumul european a fost reluată, după ce alerta cu bombă nu s-a confirmat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.