Național

COLOANA de stiri nationale: Boldea, liber la arest

Ziarul de Vrancea
20 mar 2012 722 vizualizări
Camera Deputaţilor a aprobat ieri, prin vot secret, cererea de percheziţie domiciliară, reţinere şi arestare a deputatului Mihail Boldea. Au fost înregistrate 147 de voturi "pentru", 17 voturi "împotrivă", iar patru voturi au fost anulate.

La vot au participat, pentru asigurarea cvorumului, şi cîţiva deputaţi ai opoziţiei.
Pentru adoptarea cererii de ridicare a imunităţii, solicitare făcută de ministrul Justiţiei, erau necesare voturile a jumătate plus unul din numărul parlamentarilor prezenţi. Ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului Mihail Boldea va deveni activă abia după publicarea în Monitorul Oficial.
Deputatul UNPR de Galaţi, Mihail Boldea, este cercetat de procurorii DIICOT într-un dosar de înşelăciune privind tranzacţii ilegale de terenuri.

MRU va cere Parlamentului adoptarea unei strategii anticorupţie

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu va propune în coaliţie redactarea unei Declaraţii politice privind aplicarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012-2015, care prevede şi simplificarea procedurilor de ridicare a imunităţii parlamentarilor. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat la finalul şedinţei de ieri a Guvernului că Parlamentul ar trebui să îşi asume această strategie, din punct de vedere politic. "În cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, recomandarea a fost ca nu numai Guvernul, ci şi Parlamentul să îşi asume aceste obiective. De aceea, la nivelul coaliţiei, Guvernul va ridica, prin intermediul primului-ministru, problema adoptării unei Declaraţii politice de către Parlament, prin care acesta să îşi asume în mod formal obiectivele strategiei şi să le implementeze", a spus Predoiu.
El a arătat că strategia are ca obiectiv şi simplificarea procedurilor de ridicare a imunităţii, dar că aceasta va fi stabilită prin regulamentele proprii ale Parlamentului. Strategia prevede, printre altele, adoptarea în cadrul fiecărei instituţii a unor coduri de etică, specifice pînă în prezent doar profesiilor reglementate, precum şi proceduri de consultare pe tema corupţiei între conducere şi angajaţi.

Femeia care şi-a tranşat copilul de şase luni, internată la nebuni

Femeia din Braşov care şi-a omorît bebeluşul de şase luni, apoi i-a tranşat cadavrul, a fost internată într-un centru pentru boli psihice, pentru o perioadă provizorie de 90 de zile. Decizia a fost luată în condiţiile în care medicii legişti au stabilit că femeia nu a avut discernământ în momentul în care şi-a omorît copilul. Monica Iudeanu va fi supusă unei noi evaluări de specialitate, procurorii urmînd să solicite internarea definitivă a femeii în centrul medical.
Femeia şi-a ucis bebeluşul în 24 februarie, decapitîndu-l cu un satîr. Ea şi-a motivat gestul în faţa procurorilor invocînd versete din Vechiul Testament şi spunînd că l-a adus ca jertfă lui Dumnezeu. După ce l-a tăiat în mai multe bucăţi, l-a pus în pungi de plastic şi l-a depozitat într-o cameră care era folosită ca depozit.

Evaziune de o sută de milioane de euro la importul de banane şi citrice

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au descins ieri la şapte angrouri din Afumaţi, Ştefăneşti şi Voluntari, precum şi la sediile unor firme fantomă ce importau banane şi citrice, care au păgubit statul român cu aproximativ o sută de milioane de euro. Depozitele aparţin mai multor cetăţeni turci, anchetaţi pentru evaziune fiscală şi contrabandă cu fructe şi alte produse alimentare. Potrivit unor surse judiciare, membrii grupului (peste 15 comercianţi turci şi angajaţi de-ai lor - cetăţeni români) importau preponderent prin portul Constanţa mărfuri din Turcia, Asia de Sud-Est şi America Latină, pe numele unor firme fantomă. Din port, fructele erau transportate cu autocamioane la depozitele altor firme din jurul Bucureştiului, aparţinînd membrilor grupului, care înregistrau datele în mod fictiv în evidenţele contabile. Ulterior, mărfurile erau vîndute în mod fictiv altor firme, unele tot de tip fantomă, în scopul creşterii artificiale a preţurilor şi apoi erau comercializate pe piaţa agroalimentară a Capitalei.
Anterior percheziţiilor de ieri, poliţiştii au mai făcut trei descinderi la depozitele unde erau transportate fructele, de unde au fost confiscate citrice şi banane în valoare de peste un milion de euro.

S-a sinucis în arestul poliţiei după ce şi-a violat fiica

Un român reţinut în Cipru pentru că şi-ar fi violat fiica în vîrstă de 20 de ani a fost găsit spînzurat, duminică, în celula sa de la secţia de poliţie din Limassol. Bărbatul, care locuia într-un sat din Limassol şi lucra în construcţii, a invitat-o pe fiica sa, aflată în România, să locuiască împreună cu el în Cipru, unde să îşi găsească un loc de muncă. El a fost reţinut vineri pentru opt zile după ce tînăra le-a spus poliţiştilor că, miercuri noaptea, tatăl ei s-a îmbătat, a ameninţat-o cu cuţitul şi a violat-o. După cîteva ore, în aceeaşi noapte, el ar fi forţat-o să se uite la un film porno şi a violat-o din nou, a precizat poliţia. Duminică dimineaţă, bărbatul a fost găsit spînzurat de uşa celulei sale, în timpul controlului de rutină. Românul, care era singur în celulă, a folosit o parte din aşternutul patului său pentru a se spînzura.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.