Național

PDL vrea referendum în aceeaşi zi cu alegerile locale

Ziarul de Vrancea
19 mar 2012 590 vizualizări
UDMR şi opoziţia nici nu vor să audă

PDL doreşte ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să aibă loc simultan cu alegerile locale, astfel încît alegerile parlamentare din toamnă să fie organizate conform noii legi fundamentale. Anunţul a fost făcut ieri de liderul partidului, Emil Boc, care a făcut apel la opoziţie să revină în Parlament în acest scop. El a explicat că pentru revizuirea legii fundamentale sînt necesare voturile a două treimi din numărul senatorilor şi deputaţilor. Liderul PDL a menţionat că această revizuire ar presupune punerea în aplicare a rezultatelor referendumului din 2009, respectiv trecerea la Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300.

Kelemen Hunor: "Irealizabil"

Înaintea opoziţiei, primul care a reacţionat negativ la propunerea PDL a fost chiar preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, aliat al democrat-liberalilor. Acesta a calificat drept irealizabilă varianta PDL. "Probabil că domnul Boc a şi spus cum va face acest lucru, că eu nu văd cum se poate realiza.
Deocamdată nici măcar să faci raportul nu ai cvorum în comisiile juridice. Dacă facem abstracţie de tot ce s-a făcut pînă acum şi nu lucrăm în comisia specială de modificare a Constituţiei, ci încercăm să scoatem ceva prin Comisia juridică, care, din punctul nostru de vedere, nu prea se susţine, oricum nu ai două treimi, nici nu sîntem capabili să ne adunăm pentru vot final, nu ca să facem un raport de amendare a Constituţiei, un proiect care după acea să fie votat în plenul celor două Camere şi să fie trimis la referendum. Astăzi sîntem în a doua parte a lunii martie şi în 10 iunie sînt alegeri. Deci, absolut irealizabilă o astfel de iniţiativă, dar eu nu ştiu pe ce se bazează cel care spune acest lucru, dacă nu se gîndeşte doar la o campanie electorală", a declarat ieri liderul UDMR, citat de Agerpres.
El a precizat că nu s-a discutat acest subiect în coaliţie, reiterînd că UDMR nu vede ca fiind fezabilă o astfel de iniţiativă.
Şi liderul PSD, Victor Ponta, a amintit ieri că USL a anunţat foarte clar că nu participă la dezbaterile privind revizuirea Constituţiei. El a precizat că Emil Boc "nu prea ştie despre ce vorbeşte" atunci cînd se referă la organizarea unui referendum pe tema legii fundamentale.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.