Național

OMV va cumpara actiunile vandute de salariatii Petrom pe bursa

Ziarul de Vrancea
1 mai 2006 455 vizualizări
OMV intentioneaza sa sustina cotatia titlurilor Petrom prin achizitia de actiuni la bursa, in cazul in care salariatii companiei vor vinde in numar mare actiunile primite de la stat in cadrul procesului de privatizare, a declarat agentiei MEDIAFAX ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres.

"OMV are in vedere ca, in momentul in care piata devine prea lichida, sa aiba fonduri

disponibile pentru a cumpara de pe piata, inaintea altora, aceste actiuni", a spus Seres, care a

precizat ca a avut discutii pe aceasta tema, la Viena, cu presedintele OMV, Wolfgang

Ruttenstorfer.

Salariatii si pensionarii care au lucrat la Petrom au dreptul sa achizitioneze 8% din titlurile

companiei, la acelasi pret pe actiune cu cel achitat de grupul austriac OMV in anul 2004.

Seres a aratat ca valoarea de piata a actiunilor Petrom ar putea scadea daca vor exista

foarte multe actiuni disponibile la vanzare, cand salariatii si-ar vinde in numar mare participatiile.

Ministrul Economiei a amintit ca actiunile Petrom au mai scazut, pe termen scurt, dupa ce

ministerul a anuntat in urma cu cateva sptamani ca a transmis Guvernului un memorandum care

prevedea doua modalitati de vanzare a pachetului de 8% la Petrom, una direct catre salariati si

alta prin intermediul Asociatiei Salariatilor.

Potrivit lui Seres, unii reprezentanti ai autoritatilor au propus la acea vreme instituirea unei

interdictii la vanzarea actiunilor obtinute de salariati, pentru o perioada de doi-trei ani, pentru a

proteja piata.

O astfel de interdictie nu este insa prevazuta in legea de privatizare a Petrom, astfel

ca nu poate fi instituita, a spus Seres.

El a mentionat ca parerile angajatilor Petrom sint impartite in ceea ce priveste modalitatile

de vanzare a actiunilor, direct sau prin intermediu asociatiei, si exista "destui salariati care nu vad

cu ochi buni" dorinta asociatiei de a le achizitiona.

"Marea masa a angajatilor nu doresc achizitionarea prin PAS. Acest lucru il doresc doar

o parte dintre directori, dintre maistri. Deci nu se poate vorbi de o atitudine constanta, a tuturora,

in ceea ce priveste politica pe care ar trebui sa o adoptam pentru cele 8% dintre actiuni", a

conchis Seres.

El a anuntat, vineri, ca Ministerul Economiei a elaborat un proiect de hotarare de Guvern

care prevede vanzarea pachetului de 8% din actiunile Petrom destinat salariatilor direct catre

acestia si nu prin intermediul unei asociatii.

Proiectul este redactat, urmand sa fie trimis pentru avizare la o serie de ministere.

La 5,25 de eurocenti pe actiune, pretul platit de OMV, pachetul minoritar valoreaza 235

de milioane de euro.

La inceputul lunii august a anului trecut, Asociatia Salariatilor din cadrul Petrom a format

un consortiu cu banca de investitii Credit Suisse First Boston si casele de avocatura Squires,

Sanders si Dempsey, Voicu si Filipescu pentru a negocia cumpararea a 8% din actiunile Petrom,

desi Guvernul nu stabilise modalitatea de transfer a actiunilor destinate salariatilor companiei

petroliere.

Credit Suisse First Boston a fost mandatata de Asociatia Salariatilor sa finanteze cu 235

milioane de euro cumpararea pachetului de 8%, iar banca ar urma sa primeasca in schimb o

parte din actiuni.

Premierul Calin Popescu Tariceanu a solicitat recent Asociatiei Romane a Bancilor

identificarea unei solutii pentru ca actiunile destinate salariatilor sa fie vandute direct acestora,

prin intermediul bancilor interesate.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.