COLOANA: national
Academia Română va face modificările solicitate de mai multe organizaţii şi instituţii pentru cele două cuvinte pe care acestea le consideră jignitoare la adresa etniei rome şi evreilor, într-un nou tiraj al Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (DEX). Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei Române şi director al Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti", a declarat ieri că un nou tiraj DEX va ieşi "în curînd" de la tipografie şi va cuprinde "toate modificările solicitate".
Mai multe ONG-uri au solicitat recent Academiei Romane să înlocuiască definiţia din DEX a terminilor "ţigan" şi "jidan", prin sublinierea caracterului peiorativ şi nerecomandat al celor două cuvinte.
Ponta speră să fie văzut ca un om matur la 39 de ani
Liderul PSD Victor Ponta a declarat ieri că de ziua lui îşi doreşte sănătate şi speră că şi preşedintele o să vadă că se maturizează. Întrebat de jurnalişti ce-şi doreşte de ziua sa şi ce cadouri a primit, Victor Ponta a spus: ''Îmi doresc să fiu sănătos, să fie sănătoşi cei pe care-i iubesc şi să fac ceea ce aşteaptă oamenii de la mine în politică". "Am primit urări de la colegii de partid şi de la adversarii politici şi sper că şi preşedintele o să vadă că, iată, mă maturizez!'', a adăugat Victor Ponta, care a împlinit ieri 39 de ani.
Mascaţii la morgă
Rudele unui motociclist de 16 ani, care a murit, luni seară, după ce a fost implicat într-un accident rutier petrecut pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanţa, au făcut scandal, atît la locul accidentului, cît şi la morgă, susţinînd că tînărul trăieşte. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Constanţa, accidentul a avut loc în jurul orei 21.00, cînd şoferul unui autoturism Dacia Logan, care se deplasa pe bulevardul Aurel Vlaicu, a făcut un viraj la stînga, peste linia continuă, fără să se asigure şi a fost lovit de motocicleta condusă de un tînăr de 16 ani, maşina răsturnîndu-se pe o parte. În urma accidentului, motociclistul, care nu avea permis, a murit pe loc, iar fiul şoferului autoturismului, în vîrstă de nouă ani, a fost rănit grav, fiind transportat la spital.
Scandalul a început cînd rudele motociclistului au ajuns la faţa locului şi nu au putut să accepte că acesta a decedat. Acestea susţineau că tînărul trăieşte şi au cerut să fie dus la spital şi chiar au încercat să-l urce într-o dubiţă. Pentru ca trupul acestuia să fie transportat la morga Cimitirului Central Constanţa pentru necropsie, aşa cum cere legea, a fost nevoie de intervenţia jandarmilor. Scandalul a continuat însă şi la morgă, unde numărul celor care cereau ca tînărul să fie dus la spital a crescut, iar pentru a linişti spiritele s-a făcut uz de spray-uri lacrimogene.
Partida romilor cere interzicerea cerşetoriei
Deputatul Nicolae Păun, reprezentantul Partidei Romilor "Pro Europa" în Parlamentul României, a anunţat ieri că intenţionează să depună pînă la sfîrşitul lunii septembrie o iniţiativă legislativă care să ducă la stoparea fenomenului cerşetoriei, potrivit Agerpres. Păun a precizat că principalul motiv este amploarea pe care fenomenul a luat-o în ţara noastră şi a subliniat că legi care privesc fenomenul există şi în alte state europene. El a spus că iniţiativa va conţine şi sancţiuni pentru persoanele prinse la cerşit şi a adăugat că în cazul în care o persoană este amendata de trei ori şi nu şi-a achitat amendă ar trebui să facă munca în folosul comunităţii. "Persoanele majore care profită de pe urma copiilor trebuie să plătească rău şi foarte rău în sensul în care legea trebuie să-i pedepsească. Amenzile pot să fie în jurul sumei de 500 de lei, dar nu amendă mă interesează. Părinţii care cu bună ştiinţă beneficiază de copii trimiţîndu-i la cerşit trebuie decăzuţi din drepturi şi trebuie să suporte consecinţele legii în sensul în care trebuie să meargă puţin pe la răcoare să vadă cam cum stau lucrurile pe acolo. Eu nu cred că minoritatea romă trebuie să fie caracterizată prin aceste forme de reprezentare vizibile, respectiv prin cerşetori, regi, împăraţi vrăjitoare, magie albă, magie neagră, magie galbenă, etc", a mai spus Păun.