DNA, pe urmele unui revolutionar
Inca un parlamentar PSD are probleme cu Justitia. Procurorii anticoruptie i-au adus la cunostinta,
ieri, deputatului Emilian Cutean ca impotriva sa a fost inceputa urmarirea penala, pentru fapte de
coruptie. Cutean este urmarit penal sub acuzatiile de abuz in serviciu si folosire de informatii ce
nu sint destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste
informatii.
Cutean a sustinut ca acuzatiile care ii sint aduse (si care provin dintr-un denunt) survin unor
cercetari pe care le-a declansat, in legatura cu modul de dobindire a certificatelor de revolutionar
de catre sase mii de persoane. Fostul secretar de stat - pus sub acuzare de DNA - a alocat citeva
miliarde de lei vechi asociatiei pe care el a infiintat-o. Asociatia "Club 22" a primit finantare prin
intermediul subprogramului "15 ani de la Revolutia Romana", prevazut de HG 2213/9 decembrie
2004 privind suplimentarea cu bugetului Secretariatului de Stat pentru Problemele
Revolutionarilor (SSPR) din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului. Suma urma sa
fie utilizata de SSPR, in principal, pentru finantarea unor facilitati acordate revolutionarilor si
familiilor revolutionarilor. Dupa o verificare din mai 2005, a bilantului contabil al SSPR, dar si a
modului in care a fost finantata Asociatia "Club 22" Curtea de Conturi decis sesizarea Parchetului
Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru recuperarea prejudiciului de peste 3.000 de miliarde de
lei vechi adus statului. Potrivit raportului, CC dispune sesizarea Parchetului cu privire la Emilian
Cutean, pentru faptul ca "prin folosirea fara drept a calitatii de ordonator principal de credite" a
hotarit finantarea cu aproape trei miliarde de lei a asociatiei "Club 22". Pe de alta parte, Asociatia
"Decembrie 1989 Metrou" a facut o plingere catre Parchetul instantei supreme impotriva lui
Emilian Cutean, pe care l-a acuzat ca a facut uz de functie pentru a acorda finantare propriei
organizatii de revolutionari, prin intermediul subprogramului "15 ani de la Revolutia Romana".