Culmea mitei electorale
Satul sucevean Chiliseni nu a fost inundat, dar aici au ajuns ajutoare pentru sinistrati. Hainele si apa minerala le-au fost impartite locuitorilor de un membru al PDL, nu de primarie, asa cum se procedeaza in cazul ajutoarelor. Explicatia Partidului Democrat Liberal: s-au strins prea multe haine, iar sinistratii nu le mai vor. "Aseara pe la 10:30 a venit o masina foarte mare, un tir lung, n-am stiut care e treaba cu el, l-a tras aici, s-a adunat multa lume ca era intuneric. Totul s-a facut pe intuneric. Si l-au descarcat", povesteste un locuitor din Chiliseni. L-au descarcat nu la primarie, ci in curtea unui membru al Partidului Democrat Liberal. De altfel, transportul a fost trimis de la Consiliul Judetean Suceava, cu avizul fostului primar din Chiliseni, Mihai Morar, si el membru al PDL. Unii satenii sint revoltati ca in localitate se impart ajutoare care li se cuvin celor loviti de ape. "Noi in satul Chiliseni, Poieni si Racova nu avem nevoie de nimic! Noi avem de toate, multumim lui Dumnezeu si lu Maicuta Domnului!", spune vadit iritat un localnic. Reprezentantii PDL Suceava au insa o explicatie. "Avem o reala problema la Suceava cu aceste ajutoare care provin din colecta si ma refer aici la haine pentru ca oamenii, chiar si cei sinistrati, au primit in cantitati destul de mari si nu mai vor sa primeasca", precizeaza Ioan Balan, secretarul general al Organizatiei Judetene Suceava a PD-L. Seful Serviciului Administrativ al Consiulului Judetean Suceava, Mihai Morar, a explicat ca l-a instruit pe soferul tirului sa descarce in acel sat pentru ca nu mai exista loc in depozit, negind faptul ca ar fi fost distribuite in numele PD-L.