Național

Rezultatul la proba teoretica pentru permisul auto, valabil 12 luni

Ziarul de Vrancea
1 apr 2010 549 vizualizări
Senatorii au adoptat, ieri, un proiect de lege pentru modificarea OUG privind circulatia pe drumurile publice, care stabileste ca rezultatul probei teoretice pentru obtinerea permisului auto este valabil timp de un an

Initiativa, semnata de senatorii PDL Anca Boagiu si Mircea Andrei, a fost votata de 78 de senatori, unul abtinindu-se. Potrivit propunerii de modificare a OUG 195/2002, rezultatul examinarii la proba teoretica pentru permisul auto, finalizata prin calificativul "admis", ramine valabil pentru o perioada de 12 luni de la data absolvirii cursurilor scolii. Cei care au fost declarati admisi la proba teoretica si nu se prezinta la proba practica de conducere a autovehiculului in termen de un an vor fi declarati respinsi, urmind sa efectueze noi cursuri. Persoanele care au fost declarate respinse la proba practica se pot reprograma la un nou examen, fara sustinerea probei teoretice, dupa cel putin 30 de zile, dar nu mai tirziu de un an, sub conditia efectuarii, in intervalul de 30 de zile, a unui nou curs de pregatire practica, redus la jumatate ca numar de ore. Reprezentantii Guvernului au formulat, atit in avizul la proiectul de lege, cit si la dezbaterile din Senat, obiectii fata de initiativa legislativa, argumentind ca cele doua probe ale examenului auto sint un tot unitar, respingerea la una din probe ducind la repetarea intregului examen. De asemenea, reprezentantii Guvernului au afirmat ca modificarea procedurii actuale pentru obtinerea permisului auto ar duce la schimbarea aplicatiei informatice care asigura programarea si examinarea, ceea ce implica si cheltuieli bugetare suplimentare. Senatul este prima Camera sesizata cu acest proiect de lege, competenta decizionala revenind Camerei Deputatilor.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.