Național

Conducerea Camerei il intreaba pe Boc de unde are bani pentru ajutorul de incalzire

Ziarul de Vrancea
27 oct 2009 660 vizualizări
Conducerea Camerei a decis sa-i solicite premierului în exercitiu Emil Boc sa explice care au fost sursele financiare care au stat la baza emiterii OUG 106/2009 privind acordarea de ajutoare pentru încalzirea locuintei, dupa ce Boc a solicitat deputatilor adoptarea ordonantei în procedura de urgenta cu o modificare prin care sa fie ridicat plafonul veniturilor pe membru de familie de la 425 la 615 lei

Deputatii au luat in discutie scrisoarea premierului interimar si au decis sa o trimita Comisiei pentru munca. "Aceasta Ordonanta de Urgenta se afla la Senat, urmeaza sa o primim (la Camera Deputatilor, n.r.). între timp, solicitarea lui Emil Boc va fi transmisa Comisiei pentru munca. în acelasi timp, unii colegi au solicitat sa fie intocmita o adresa pentru dl Emil Boc, prin care sa explice in detaliu care au fost sursele financiare care au condus la punerea pe ordinea de zi a acestei Ordonante de urgenta. Propunerea a fost adoptata de Biroul Permanent, va fi redactata o scrisoare ce va fi transmisa lui Emil Boc in numele Biroului Permanent", a detaliat secretarul Camerei Deputatilor, Dumitru Pardau.

Reamintim ca premierul interimar Emil Boc a transmis, pe 20 octombrie, o scrisoare conducerii Camerei Deputatilor, ce vizeaza ordonanta mentionata, "avind in vedere situatia juridica si constitutionala a Guvernului in urma adoptarii motiunii de cenzura". Interimatul impus de adoptarea motiunii a pus Guvernul Boc in imposibilitatea de a mai emite ordonante, astfel ca premierul a solicitat Parlamentului sa corecteze ordonanta adoptata cu doar citeva zile inainte de Executivul condus de el, in care valoarea maxima a venitului pe membru de familie pentru acordarea ajutorului de caldura fusese stabilita la 425 de lei, in loc de 615.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739391 zile, 18 ore, 55 minute, 57 secunde
BASE.pluseaza pentru ca stie ca pdl nu mai pupa guvernare si o sa plateasca urmatorii nui asa .lasa ca le arata ei pdelistii lor.pai nu? sau pluseaza ca sa cistige caci oricum nu rezolva problema si citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.