Național

Pamintul Vrancei continua sa se miste

Dan Chiriac
19 mai 2005 585 vizualizări
110 cutremure de la inceputul anului

Pamintul Vrancei continua sa se miste. Ultimul cutremur de pamint a avut loc miercuri dimineata, la orele 1.48. Potrivit informatiilor furnizate Observatorul Seismologic Vrincioaia, seismul, cu epicentrul in trunchiul Vrincioaia-Tulnici-Soveja, s-a produs la o adincime de 150 de kilometri si a avut o magnitudine de 4 grade pe scara Richter. Seismul s-a simtit numai in zona Moldovei de catre persoanele mai sensibile, care nu dormeau la ora respectiva. Acesta este cel de-al patrulea cutremur de peste 4 grade pe scara Richter care se produse in ultimele doua saptamini. In zona epicentrala seismul a avut o intensitate de 3 grade pe scara Mercali. Seismologii Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamintului au transmis ca aceasta serie de seisme are rolul de a elibera energia acumulata in zona placilor tectoanice. Acestia apreciaza ca nu exista pericolul ca un alt cutremur serios sa se produca in Vrancea in zilele urmatoare. "In acest moment, nu exista acumularea energetica prin care sa ia nastere un cutremur de peste 7 grade", au precizat seismologii. Potrivit Centrului de Avetizatre Sesimica Bucuresti, de la inceputul anului, in zona Vrancea, s-au produs peste 110 seisme cu magnitudini cuprinse intre 2,5 si 5,2 grade, de multe ori chiar cite doua cutremure pe zi.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.